Capitolul XIX – un alt final

Mihai nu mai astepta nicio clipa. Isi facu bagajele, il suna pe fratele lui George si ii ceru masina, apoi se duse la tatal Anei ca sa incerce sa afle mai multe detalii despre locul unde se afla Ana, caci doar din carte era imposibil de determinat. Cand il vazu, acesta incerca sa-i tranteasca usa in nas, dar Mihai reusi sa-l opreasca.
‘- Domnule Stan, daca nu dvs., cine altcineva poate sa stie cum e sa iubesti o femeie din toata inima? Credeti-ma ca o iubesc pe Ana la fel de mult cum ati iubit-o pe mama ei. Spuneti-mi unde o gasesc! Nu se spune ca oricine are dreptul la o a doua sansa? Si noi avem.
‘- Ai dreptate, Mihai. Ana se simte mizerabil fara tine. E la vechea noastra casa de pe malul marii. Ai aici adresa. Dar daca se mai intampla inca o data sa o ranesti in vreun fel, eu te caut si te omor!’ ii spuse el amenintator, ca un tata veritabil al unei singure fete.

Drumul catre mare i se paru nesfarsit. Depasi viteza legala si fu oprit de Politie. Amenda il calma si conduse mai prudent.

Cand ajunse in dreptul casei, opri motorul si inspira adanc de cateva ori. Inima ii batea in piept nebuneste. Poarta era incuiata, suna indelung, dar nu primi raspuns. Vecina de vizavi iesi pe poarta casei ei chiar atunci:
‘- Pe cine cautati?’ il intreba ea.
‘- Buna ziua, pe Ana’, raspunse el.
‘- Ana trebuie sa fie la mare pe la ora asta’, il informa femeia.
‘- Va multumesc frumos, la revedere’, ii zise el si pleca pe jos spre plaja.

Plaja era destul de pustie la ora aceea. Crepusculul facea sa-i fie din ce in ce mai greu sa distinga persoanele. Nu-i lua mult insa sa o descopere la capatul digului. Sedea pe o piatra cu fata spre mare si vantul ii rascolea parul. Avea pe ea un sal ce-l strangea la piept – probabil ca i se facuse frig.

Merse pana se gasi in spatele ei. Ana era atat de adancita in ganduri incat nu-l auzise. Atunci se apropie si mai mult si o lua in brate asa din spate, sprijinindu-si obrazul de al ei. Ii fusese atat de dor de trupul ei cald.
‘- Ai venit’, sopti Ana.
‘- Nici nu se putea altfel. Mai am de petrecut cu tine pe langa cei doi ani si restul vietii.’

Ana ii lua mainile si i le puse pe pantecele ei, spunandu-i: -‘Nu doar cu mine, cu noi.’

Ramasera imbratisati, invaluiti de intunericul ce aducea un sfarsit. Sfarsitul unei zile si ceva mai mult. Ei erau insa impacati in suflete, caci stiau ca de a doua zi urmau sa o ia de la capat. In doi…plus.

Advertisements

Capitolul XIX – un final

Mihai nu mai astepta nicio clipa. Isi facu bagajele, il suna pe fratele lui George si ii ceru masina, apoi se duse la tatal Anei ca sa incerce sa afle mai multe detalii despre locul unde se afla Ana, caci doar din carte era imposibil de determinat. Cand il vazu, acesta incerca sa-i tranteasca usa in nas, dar Mihai reusi sa-l opreasca.
“- Domnule Stan, daca nu dvs., cine altcineva poate sa stie cum e sa iubesti o femeie din toata inima? Credeti-ma ca o iubesc pe Ana la fel de mult cum ati iubit-o pe mama ei. Spuneti-mi unde o gasesc! Nu se spune ca oricine are dreptul la o a doua sansa? Si noi avem.”
“- Ai dreptate, Mihai. Ana se simte mizerabil fara tine. E la vechea noastra casa de pe malul marii. Ai aici adresa. Dar daca se mai intampla inca o data sa o ranesti in vreun fel, eu te caut si te omor!” ii mai spuse el amenintator, ca un tata veritabil al unei singure fete.

Drumul catre mare i se paru nesfarsit. Depasi viteza legala si fu oprit de Politie. Amenda il calma si o bucata de drum conduse mai prudent. Arzand de nerabdare sa o vada pe Ana, calca mai tare pedala de acceleratie. Cand camionul imens plin de pietris schimba pe neasteptate banda, reusi sa franeze, insa simti cum masina derapeaza si ultimul lucru inainte de a-si pierde cunostinta fu un scrasnet metalic asurzitor si sunet de pietre rostogolindu-se peste el.

***

Telefonul ii suna insistent in buzunar, asa ca Ana il scoase ca sa raspunda. Era Alexandra.

– “Ana… unde esti?” o intreba aceasta cu vocea pierita.

– “Eram la o plimbare la marea mea iubita. S-a intamplat ceva?”

– “E vorba de Mihai. Venea spre tine si a avut un accident. E la Urgente in Constanta”.

Ana scapa telefonul si se aseza un minut pe o piatra. Mintea ei nu reusea sa proceseze informatia primita. ‘Trebuie sa-l vad’, reusi ea sa articuleze si adunandu-si lucrurile, alerga spre strada de unde lua un taxi spre spital.

Ajunsa acolo, se lovi de regulile legate de accesul la reanimare, de lipsa calitatii de membru de familie. Nimeni nu voia sa-i spuna nimic. Gasi intr-un final o asistenta cu o fata mai prietenoasa si o aborda implorandu-i ajutorul.

– “Va rog sa imi spuneti ceva despre pacientul Mihai Brad. Accident de circulatie. La mine venea cand s-a intamplat. Este logodnicul meu”, adauga ea si simti cu toata inima ca spusese adevarul. Apoi se apleca la urechea femeii si ii sopti ceva. Acesteia i se imblanzira trasaturile si, oftand, ii spuse:

– “A iesit din operatie, insa are sanse mici de supravietuire. Imi pare nespus de rau. Te las fix 2 minute sa-ti iei ramas-bun. Pot sa imi pierd slujba din cauza asta…”

Ana intra in camera indicata de asistenta miscandu-se ca un robot. Cu lacrimile siroindu-i pe obraz, se apropie de patul unde zacea Mihai acoperit de aparatura. Ii lua mana intr-ale sale si ii spuse:

“- Drum bun, dragul meu”, asa cum facea de fiecare data cand Mihai pleca intr-o calatorie de afaceri. Dar nu mai putu adauga ‘Si sa te intorci sanatos’, ci in schimb sopti, asezandu-i mana pe pantecele ei: – “Nu mai suntem doar noi doi Mihai, si nu te vom uita niciodata.”

Tocmai atunci asistenta deschise usa si Ana iesi fara sa mai priveasca in urma. Se prabusi pe culoar si ramase incremenita, pana cand parca simti o sarutare pe crestet, acolo unde el o saruta cand o tinea in brate. In jurul ei, personalul medical se agita intrand in camera de reanimare, dar Ana stia fara vreo urma de indoiala ca Mihai plecase de acolo intr-o ultima calatorie.

Capitolul XVIII

In septembrie ceda insistentelor familiei si isi lua un scurt concediu ca sa-si petreaca ziua de nastere cu ei. Toata lumea parea bucuroasa sa il revada dupa mai bine de doua luni de absenta. Ana era subiect tabu si il respectara toti. Cu o singura exceptie. Nepotica lui in varsta de 6 ani, Maria, il intreba unde este Ana. Maria o iubea pe Ana pentru ca se juca cu ea mereu cand se vedeau; Ana ii indeplinea toate dorintele, facea pe zana sau juca rolul pacientei sau cumpara de la ea o gustoasa limonada imaginara. Mihai ii spuse ca Ana nu putuse sa vina. Nu putea rosti cu voce tare ca Ana nu o sa mai vina niciodata la reuniunile de familie.

Dupa cina si tort si pupaturi Mihai pleca spre apartamentul lui, dar iesind afara in aerul cald de toamna timpurie se decise sa se plimbe o vreme prin oras ca sa-si limpezeasca gandurile. Avea 35 de ani si era singur cuc. Desi dupa cum simtea in suflet, era inca legat de Ana si nici nu voia sa fie liber de ea.

Pasii il dusera pe strazile din Centrul Vechi, unde se plimbasera nu o data in cautare de subiecte de fotografiat. Fotografia era un punct de interes comun, pentru Ana mai mult un hobby, dar pentru Mihai o veritabila pasiune. Pierdut in ganduri se opri in fata unei mici librarii cochete. Ce mult ii placea Anei sa citeasca! In vitrina ii atrase atentia coperta unei carti ce semana foarte mult cu o fotografie mai veche a sa. Era reprezentarea grafica a unei banci de lemn, asa cum se gasesc in parcuri peste tot in tara. Pe banca goala aflata sub un copac si luminata discret de un lampion era desenata cifra 2. Acesta era titlul cartii, “Doi”, iar autoarea nu era alta decat Ana Stan. Lui Mihai i se opri inima in piept. Libraria era evident inchisa la ora aceea. Ii venea sa sparga geamul si sa ia cartea cu el.

Se duse acasa si numara orele pana se facu ziua. Dormi iepureste in noaptea aceea. La ora deschiderii era in fata librariei, cumpara cartea, se intoarse in apartament si incepu s-o citeasca. Dedicatia ii facu inima sa bata cu repeziciune: “Lui M, langa care visez sa stau pe banca in parc”. Pe coperta era o fotografie-portret in care Ana purta la gat pandantul cu granate primit de la el. Mihai stia ca Ana scria un roman, dar habar nu avea ca era chiar povestea lor. Si ce noroc ca avea legaturi cu lumea editurilor, ca sa fie publicata atat de repede. Nu avea nicio indoiala in ceea ce priveste talentul ei, caci Ana ii mai citea din povestile si textele pe care le posta pe blog, el era mereu primul ei cititor.

Open-Book

Cartea debuta cu prima intalnire intre eroina cartii si viitorul sau iubit:

Avionul era din nou ocupat aproape la capacitate maxima. Ajunse in dreptul locului sau. La margine era deja asezat un barbat brunet, imbracat impecabil si indubitabil ca un om de afaceri. Statu pe culoar asteptand ca el sa-i permita sa ajunga la locul de la fereastra, asa cum si-l alegea mereu. Intr-un final, barbatul se ridica si cand trecu pe langa el simti mirosul unui parfum innebunitor. Dupa ce se aseza, il privi cat de discret posibil, caci curiozitatea i se desteptase. Avea in jur de 35 de ani, sigur sub 40. Nu purta verigheta.

Barbatul nici nu o baga in seama. Se apleca si scoase din servieta o revista. O deschise si incepu sa citeasca. Ridicand usor din umeri, isi scoase si ea kindle-ul si se prefacu adancita in lectura. Dupa cateva clipe se uita inspre el si privirile li se incrucisara. Ii zambi fascinata de ochii lui aproape negri ce pareau sa ascunda profunzimi nebanuite. Barbatul ii zambi scurt si se intoarse la revista, care asadar se dovedi mai interesanta.

Decolara si curand incepu servirea cinei si a bauturilor. Cand insotitoarea de bord ajunse in dreptul lor, ea ceru in germana un ceai. Dupa o scurta conversatie primi apa plata, intrucat nu aveau ceai de fructe. El ceru tot apa.

Cand il auzi vorbindu-i, simti cum mii de fluturi ii zboara prin stomac in toate directiile. Avea o voce joasa, catifelata, ce o facu sa-i zboare mintea instantaneu la o imbratisare pasionala intr-o camera luminata de lumanari si cu muzica in surdina. Ea ii raspunse si continuara conversatia fara oprire. Cuvintele treceau de la unul la altul cu usurinta. Nici nu simtira cand trecu timpul, iar anuntul pilotului ca se pregateau de aterizare ii lua pe nepregatite. Tacura amandoi brusc. Facura schimb de carti de vizita si incheiara discutia cu un ‘cine stie, poate ne mai vedem’ neangajant.

In noaptea aceea, ea visa niste ochi caprui-negri ce o priveau si o dezgoleau complet, pana in strafundurile sufletului.

Urmatorul capitol descria cum incepe relatia dintre cei doi protagonisti, imaginand un posibil schimb de mesaje intre ei, dar care in esenta era apropiat de ce se intamplase in realitate:

A doua zi putin dupa pranz telefonul ii semnala primirea unui sms.
“Eu stiu sigur ca ne vom vedea.” 
Nu era semnat, dar ea avea deja numarul lui in memoria telefonului. 
“Ce te face sa fii atat de sigur?” ii raspunse ea imediat. 
“Nicio femeie nu a refuzat pana acum o intalnire cu mine :)”
“Atunci sa nu fiu eu prima…desi m-ar tenta sa vad ce ai face in cazul unui refuz”. 
“M-ai gasi la usa ta”. 
“Nu e nevoie. Unde si cand vrei sa ne vedem?” 
“Oh a fost mult prea usor. Inseamna ca testele vor veni mai tarziu”.
“Desigur, doar ce credeai? :)”
“Parcul Herastrau este ok? Duminica la 9:00.”

Asa incepuse. Cu o calatorie cu avionul si o plimbare in parc. Apoi se apropiasera incet, dar sigur, pana la momentul cand devenira iubiti “cu acte in regula”. Mihai nu indraznise sa o intrebe niciodata pe Ana ce simtise atunci, caci desi nu era deloc retinut in pat, avea totusi o timiditate cand venea vorba despre discutarea subiectelor “delicate”. Era sigur ca actul sexual in sine fusese satisfacator, insa nu fu deloc pregatit pentru marturisirea pe care o gasi in carte:

Tot timpul m-am simtit de parca pluteam si ca aveam cel mai frumos vis. Sarutarile lui ma faceau sa-mi doresc sa ma sarute inca o data si inca o data, atingerile lui ma faceau sa-mi doresc sa ma atinga si mai mult, miscarile lui inlauntrul meu ma faceau sa-mi doresc sa nu paraseasca nicicand locul acela unde se potrivea perfect ca si cum corpul meu fusese creat special pentru el. Traisem pana atunci in amortire si el m-a trezit.

Totul era acolo. Toata povestea lor. Citi fara intrerupere pana simti ca il ustura ochii. Facu o pauza si apoi relua lectura, caci nu se putea opri inainte de a sti finalul. Ajunse la momentul pierderii copilului si acolo gasi remuscarile Anei cu privire la faptul ca nu discutasera deschis despre ce se intamplase. Ii parea rau de faptul ca se inchisese in ea si ca il ‘pedepsise’ pe el, ca procedase exact in mod contrar tuturor datilor cand ea ceruse ca ei sa discute deschis despre tot ce se intampla in relatia lor. Dar mai presus de orice regreta enorm decizia de a se rupe cu totul de el. Si relata cat de pustie ii era viata fara el. Cartea se incheia cu descrierea unui loc de la malul marii in care eroina spera ca intr-o zi iubitul ei s-o gaseasca si sa o ia impreuna de la capat.

Capitolul XVII

Primele saptamani trecura cumplit de greu. Ii scrise si ii telefona in fiecare zi, pana cand incepu sa primeasca mesaje de genul: “numarul format este nealocat”, “eroare adresa invalida”. Se cufunda literalmente in munca, petrecand cam 16 ore pe zi la birou si mergand in apartamentul alocat de companie doar ca sa doarma. Un somn greu, cu vise ciudate sau veritabile cosmaruri, din care se trezea transpirat si tremurand, mereu cu sentimentul apasator al pierderii ei.

De multe ori se intreba de ce, de ce, de ce ca intr-o mantra a durerii. Uneori i se parea ca o uraste pe Ana, dar apoi isi dadea seama ca nu putea sa simta pentru ea decat iubire. Iar durerea revenea si il sfasia. Ce nu putea sa-i ierte, pe langa faptul ca nu il avertizase deloc cu privire la decizia ei, era ca ii luase aproape toate amintirile (cele fizice cel putin). Curand dupa sosirea la Praga constatase ca ii lipseau toate fotografiile cu ei doi. De pe hardul extern pe care avea salvata intreaga arhiva nu existau din ultimii doi ani decat fotografiile facute in calatoriile sale de unul singur. Scapase o singura fotografie, cea pe care o tinuse la birou si pe care o luase in ultima zi si o pusese direct in bagaj.

Era o fotografie facuta de el intr-o zi insorita cand iesisera sa se plimbe prin padurea Baneasa. Le era draga zona aceea, caci acolo se plimbasera adesea impreuna. In ziua cand o fotografiase, Ana fusese foarte vesela. O surprinsese privind spre el cu zambetul luminandu-i intreaga fata. Zambetul acela nimeni si nimic nu il putea sterge din sufletul lui. Cea mai rea zi se imbunatatea imediat ce se uita la chipul ei emanand pura bucurie.

Alone-couple-forest-Favim.com

Sursa foto: favim.com

Apoi ii veni in minte prima intalnire in parc. Amintirea ii cauza ameteala ori de cate ori se gandea la cum se simtise mergand cu ea de mana prin aerul proaspat si cum o sarutase lipind-o de un copac, simtindu-i trupul de femeie vie prin tesatura subtire a hainelor. Atunci, in momentul acela si in locul acela se indragostise si tot ce urmase intre ei nu reprezentase decat o confirmare, iarasi si iarasi, a faptului ca era iremediabil si irevocabil indragostit de Ana.

Simtea multa nostalgie privind acum la acea fotografie. Pana la urma, ce este nostalgia daca nu iubirea care ramane. Iubirea aceea Ana nu i-o putea lua inapoi.

La birou afisa o detasare emotionala care il epuiza profund. Echipa manageriala era alcatuita din 4 directori (financiar, vanzari si marketing, operatiuni si juridic-administrativ). Il primisera mai bine decat se asteptase si gasisera curand un flux de lucru pe baza caruia construira o buna relatie profesionala. Directorul financiar, Pavel, era un barbat trecut de 45 de ani, casatorit cu doi copii, o fata si un baiat. Era o persoana serioasa, dar avea un umor fin reusind deseori sa destinda atmosfera cu o gluma bine plasata. Ieseau uneori seara la o bere si lui Mihai ii facea bine compania lui. Pavel il simtise ca isi revenea dupa o despartire (oare ii era scris in frunte?), dar nu il intrebase nimic; discutau despre orice, numai despre femei nu. In schimb Vera, directoarea de vanzari si marketing incerca pe toate caile sa-i atraga atentia. Era o femeie frumoasa cam de varsta lui, poate chiar cu cativa ani mai mare, necasatorita si aparent singura. Supla, de inaltime potrivita si mereu eleganta, intorcea privirile barbatilor pe unde trecea. Ii propusese direct lui Mihai – Mike cum ii ziceau toti, caci nu-i puteau pronunta corect numele – sa ia cina impreuna. Desi el o refuzase politicos, ea parea ca nu era pregatita sa cedeze prea usor. De operatiuni se ocupa Jiri, un barbat tanar (nu avea mai mult de 27 de ani), extrem de dinamic. Era tot timpul in miscare si avea o viata amoroasa prea plina ca sa aiba timp de socializare cu colegii de munca. Milena coordona problemele juridice si administrative. Era o doamna draguta ce se apropia de 60 de ani. Avea doi baieti si era deja de trei ori bunica. Se grabea sa ajunga acasa si probabil ca visa la pensie mai des decat trebuia.

Intr-o seara pe la sfarsitul lui august, cand Mihai simtea ca ii ajunsese pana peste cap dorul de Ana, Vera ciocani la usa biroului sau. Intra si ii spuse hotarata:
‘- Nu te mai las sa ma refuzi, te scot in oras. Ca sa cunosti Praga cu adevarat trebuie sa mergi insotit de un localnic!’
Mihai vru sa-i raspunda ca nu are timp, dar apoi accepta si stiu pe data ca trecuse un prag. Mersera impreuna cu taxiul la un restaurant ales de Vera.
Se simti bine in compania Verei. In virtutea meseriei, era o persoana care stia sa se faca placuta, sa intretina conversatia si o atmosfera relaxata. Baura un vin alb local si seara trecu pe nesimtite. Cand se termina sticla, Mihai ii sugera sa incheie cina si ii multumi pentru invitatie. Vera il ruga sa o conduca acasa, caci nu locuia departe. Ajunsi in fata locuintei ei, Vera il invita inauntru. Parca impins de o forta necunoscuta, o urma in casa. Era o constructie micuta si cocheta, amenajata cu mult bun-gust. Vera ii oferi ceva de baut si puse in surdina muzica de jazz. Dupa aceea, fara prea multe ezitari, se apropie de el si incepu sa il sarute. Mai intai Mihai ramase imobil, dar instinctele intrara in actiune si ii raspunse la saruturi, apoi o intreba incotro se afla dormitorul. O lua pe sus fara efort si o aseza pe pat, incepand sa o dezbrace. La randul ei, Vera ii scotea hainele de pe el si in scurt timp ramasera goi privindu-se.
‘- M-ai luat pe nepregatite, isi dadu seama Mihai, nu am prezervative’.
‘- Nicio problema, am eu’, il linisti Vera si ii inmana pachetelul patrat.
Lui Mihai i se parea ca vede un film. O patrunse si se misca in ea facand miscarile corect, dar nesimtind nimic. O astepta sa termine si o urma curand, explozia fiind una cauzata strict de satisfacerea unei nevoi primare, pe care si-o reprimase de atatea saptamani.

Se lasa o tacere lunga, intrerupta de Mihai care i se adresa Verei cu o voce rece, dar incercand sa gaseasca cuvinte cat mai blande:
‘- Vera, iti multumesc si te rog sa ma ierti cand iti spun ca asta nu se va repeta. Imi pare rau, m-am grabit acceptand sa facem sex cand eu nu sunt disponibil emotional.’
‘- E in regula Mike, mi-am dat seama ca ai o femeie neuitata in trecutul tau. Am sperat ca pot sa te fac sa o uiti. Dar iti sunt recunoscatoare ca nu ma amagesti. Sa ramanem prieteni’.
‘- De acord, Vera, de prieteni am mare nevoie’, incheie Mihai, se imbraca rapid si parasi casa Verei.

O parte din el se simtea ca un tradator, ca si cum o inselase pe Ana. O alta parte ii spunea ca e nebun, putini barbati sanatosi de varsta lui ar putea rezista atata timp fara sex. Un lucru era sigur insa, Mihai nu credea ca va mai putea face prea curand (sau vreodata) dragoste cu o alta femeie. Experienta acelei seri ii demonstrase – daca mai era nevoie – ca Ana era singura care il facuse sa inteleaga diferenta esentiala intre sex si iubire sau altfel spus, era cea care il facuse sa vada cat era de minunat sexul insotit de iubire. Nu se compara cu nimic altceva. Si el avea nevoie de asta.

Capitolul XVI

In ziua plecarii lui, Ana ramase acasa. Mihai mai avea ceva hartii de semnat lasate pe ultima suta de metri. Pleca la birou si ii spuse Anei ca va reveni in cel mult doua ore. Avionul era seara, asa ca avea timp suficient. Ii parea totusi rau de orice minut pe care nu-l petrecea cu Ana.

Ana nu-l conduse la usa.

La intoarcerea acasa il intampina o liniste adanca. Scotandu-si pantofii deschise usa dulapului de incaltaminte si il izbi goliciunea acestuia. Inima i se stranse in piept ca o presimtire rea.

Aproape alerga inspre dormitor. Nu gasi pe nimeni. Camera era intr-o ordine perfecta. Mici detalii ii spusera insa ca era mai mult decat ordinea obisnuita. Trase sertarele si deschise dulapurile numai ca sa constate ca erau la fel de goale. Ca un nebun intra in baie de unde disparuse toata multimea de creme, cutii si obiecte a caror intrebuintare nu o aflase niciodata.

Realitatea il coplesi, asa ca se prabusi pe gresia rece si izbucni in plans.

Dupa o vreme, se ridica si isi clati fata cu apa rece. Din oglinda il privea un strain cu ochii goi lipsiti de stralucire.

O suna de zeci de ori. Ii trimise messje si emailuri cu rugamintea sa ii raspunda. Niciun rezultat. Pleca sa o caute. Primul loc fu acasa la ea. Adica la fosta casa, unde locuia tatal ei. Suna indelung la usa pana i se deschise. Tatal Anei il privi rece si il intreba ce cauta. Afland de ce venise, ii spuse ca Ana nu era acolo si ca nu stie unde putea fi. Apoi ii tranti usa in nas.

Se duse la serviciu la ea. De la poarta i se comunica despre faptul ca Ana Stan nu mai lucra in companie. La insistentele sale, portarul o ruga pe Alexandra, prietena cea mai buna a Anei sa coboare sa discute cu domnul nervos.

Alexandra nu putu sa il ajute cu nicio informatie. Ana ii spusese doar ca pleaca, dar nu si unde. Ii promisese ca o va cauta dupa un timp. Lasase o scrisoare pentru Mihai.
‘- Stia ca ai sa vii sa o cauti si aici’, zise Alexandra.
‘- Multumesc. Te rog sa imi dai si mie un semn cand vorbesti cu ea. Uite numarul meu din Cehia.’ Mihai ii dadu o carte de vizita nou-nouta pe care o lua dintr-un pachet abia primit.
‘- Mihai, nu pot sa-ti promit asta. Daca Ana imi va spune sa nu te contactez, nu am s-o fac’, ii mai spuse si isi lua la revedere.

Mihai parasi cladirea de birouri si se urca in masina. Deschise scrisoarea cu mainile tremurande si citi:

Mihai,

Imi dau seama ca gestul meu e greu de inteles. Crede-ma ca nu mi-a fost deloc usor sa rup firele vizibile ale relatiei noastre. Caci pe cele invizibile numai timpul le va putea destrama. Sau moartea.

Despartirea aceasta nu inseamna ca nu te mai iubesc; dimpotriva, te iubesc mai mult decat oricand (daca asa ceva e omeneste posibil). Simt insa ca asteptandu-te luna de luna ar fi ucis curand aceasta dragoste. Si poate si pe tine te-ar fi chinuit inutil.

Am preferat sa plec din viata ta ca sa evit o lunga agonie. Am decis sa te las sa te bucuri din plin de cele ce te asteapta intr-o tara straina, departe de casa, fara griji si remuscari pentru faptul ca m-ai lasat in urma. Stiu ca nu ai fi putut alege altfel si nici nu ar fi trebuit s-o faci.

Cei doi ani din viata ta pe care mi i-ai daruit au fost cu adevarat extraordinari. Iti multumesc din suflet pentru fiecare clipa. Sper ca si eu am reusit sa-ti arat ca am impartasit cu tine, cu inima deschisa, tot ceea ce sunt.

Daca ne este dat, cine stie, poate ne mai vedem.

Cu toata dragostea,
Ana

Nu mai incapea nicio indoiala. Ana il parasise cu adevarat.

Se intoarse acasa ca sa isi ia bagajele. Casa i se paru pustie dincolo de orice inchipuire. Intr-adevar nu-l mai lega nimic de acel loc. Incuie usa si odata cu asta un capitol esential din viata sa. Viata de dupa Ana incepu pentru el in ziua aceea.

Suitcases_educationpost.org

Sursa foto: educationpost.org

Capitolul XV

In zilele urmatoare, Mihai o lasa sa se descarce si isi pastra calmul tot timpul. Ana nu fusese niciodata atat de rautacioasa si distanta cu el. Ii interzisese sa mai intre in camera ei (a lor!) si sa faca orice gest de apropiere fizica de ea. Si el resimtea pierderea copilului. O intelegea pe Ana, caci fusese prima ei sarcina. Si pentru el fusese o premiera. Fostei lui sotii nici prin cap nu-i trecuse sa ramana insarcinata (de altfel fusesera si prea tineri), iar in celelalte relatii folosise mereu protectie.

Pe masura ce ziua plecarii se apropia, Mihai incepu sa-si piarda rabdarea. Ii era dor de Ana lui. Nu stia ce sa faca sa “repare” lucrurile intre ei. Isi aminti ca Anei ii placeau surprizele, iar asta ii dadu o idee.

In weekendul ce preceda ultima lor saptamana impreuna, cand Ana parea ca se mai imbunase, ii pregati o surpriza. Ii ceru sa se intalneasca undeva in oras si se bucura ca ea nu-l refuzase. Cand se vazura, nu il respinse cand o lua in brate si o saruta. Apoi o sui in masina lui si o duse la restaurantul unde avusesera prima lor masa de cuplu ‘oficial’.

Anei i se vazu surprinderea pe chip cand parca masina. Nu facu insa niciun comentariu. Intrara in restaurant, care era complet gol. Singura masa aranjata era pentru ei, iar mesele celelalte erau date la o parte astfel incat salonul avea acum un spatiu liber pe post de ring de dans.

‘- Mihai, ce traznai ai mai facut?’ i se adresa Ana zambind cu zambetul ei ce-i era atat de drag.
‘- Totul e perfect legal. Am vrut sa avem cateva ore pentru noi intr-un loc de care ne leaga amintiri frumoase.’
‘- Bine’, ceda ea, ‘ sa inceapa spectacolul. Dupa cum te stiu, nu te-ai oprit la o cina in doi’.
‘- Of iubita, nu-ti pot ascunde nimic’ se caina Mihai un pic pleostit.

Luara loc si ospatarul le aduse meniurile. Amandoi comandara peste. Din solidaritate fata de Mihai, care era sofer, nici Ana nu bau alcool. Rontaiau in tacere (e un fel de-a spune) din snacks-urile puse pe masa pe post de aperitiv. Mihai sparse gheata:
‘- O sa-mi fie foarte dor de tine. Dar o sa vin acasa oricat de des voi putea’.
‘- E in regula, nu trebuie sa vorbim despre asta. Sa ne bucuram de zilele si orele ramase. Si mai ales de aceasta cina delicioasa organizata in cel mai mic detaliu dupa toate regulile seductiei’ il tachina ea.

In restaurant intra un tanar care se indrepta spre Ana cu un blocnotes in mana.
‘- Aveti o livrare, semnati aici va rog’.
Ana privi suspicioasa hartia, dar nu gasi nimic in neregula. Dupa ce semna, tanarul iesi, iar apoi se intoarse imediat impingand o masa pe roti plina de flori. erau toate florile preferate ale Anei: trandafiri, frezii, irisi, liliac, orhidee si multe altele. Un spectacol de culoare. Anei ii dadura lacrimile de emotie. Incaperea mirosea ca o florarie in toata regula.
‘- Multumesc, Mihai, sunt minunate!’ zise ea si se ridica de pe scaun, se duse la el si il saruta lung pe buze, pe obraji, pe frunte si pe ochi, plimbandu-si mainile prin parul lui, asa cum facea in momentele cand il alinta acasa seara dupa o zi grea.

Bouquet-rainbow

Deodata incepu sa cante muzica. Sunetul se auzea din ce in ce mai aproape si in salon intra o mica orchestra care se aseza intr-un colt si interpreta melodiile preferate ale Anei sau cantece ce ii lega pe ei doi. Cand incepu tangoul despre care Ana ii spusese ca e una din dorintele ei ascunse sa il danseze, Mihai o lua de mana si o conduse pe ringul improvizat.
Ana constata cu surprindere ca Mihai exersase dansul. Se miscara la unison si pasiunea din muzica redestepta pasiunea in ochii ei. Era vizibil fericita si chiar ii sopti la ureche:
‘- Sunt foarte fericita!’

Seara se consuma in atmosfera aceea romantica si cand veni vremea de plecare, Mihai ii surprinse Anei o privire melancolica ce contrasta intr-un fel cu declaratia hotarata de mai devreme. Mihai alunga insa orice umbra de ingrijorare, asa ca luara florile (ce incapura cu greu in masina) si plecara spre casa.

O iubi si il iubi cu o frenezie ce paruse uitata, dar care iata ca se retrezise in amandoi ca si cand nu ar fi fost nicicand adormita. Facura dragoste asa in fiecare seara ramasa pana la plecare, fara vreo precautie si fara sa le pese de consecinte.

Totul parea ca revenise la normal.

Capitolul XIV

In ziua urmatoare, Ana se lua cu treburile de la birou, in ziua de dupa uita din nou si isi aduse aminte a treia zi de ceea ce ar fi trebuit sa faca. Fugi la farmacie si lua pastila acolo pe loc, spunandu-si in continuu ca totul va fi in regula. Nici nu-i mai povesti lui Mihai ca luase contraceptia cu intarziere, caci de ce sa-l ingrijoreze degeaba?

The Pill_newsbusters.org

In urmatoarele saptamani nimic nu le tulbura ritmul vietii. Pana intr-o seara cand, revenind de la serviciu, Mihai o gasi pe Ana in baie imbratisand vasul WC-ului. O lua ingrijorat in brate si o duse in pat. O ingriji cum putu mai bine in noaptea aceea. Nu stiau ce este, caci avea simptome amestecate, putina febra, ameteli, dar nu si alte semne clare de gripa sau raceala. A doua zi se trezi in zori in sunetul varsaturilor. Se duse in baie sa o intrebe daca o poate ajuta cu ceva.

‘- Gata, mergem la doctor!’ hotari Mihai. O duse la camera de urgenta si astepta cu ea, tinand-o de mana. O privea din cand in cand cum statea palida si fara vlaga. Intr-un final le veni randul. Ana nu ii dadu drumul la mana, asa ca intrara impreuna. In cabinet ii intampina o doctorita de varsta medie cu un zambet placut. Ii puse Anei o serie de intrebari. Cand ajunse la intrebarea “Cand ati avut ultima menstruatie?” s-a lasat tacerea. Amandoi isi dadura seama de posibilul motiv al starii in care se afla Ana. Si cand ea dadu o data ce facea clar ca exista o intarziere a ciclului, doctorita chema imediat o asistenta care o lua pe Ana sa o ajute sa faca un test de sarcina.

In timpul acesta, mintea lui Mihai era un tavalug de ganduri amestecate: “Nu pot sa fiu tata!”, “Eu trebuie sa plec in 3 saptamani!”, “O iubesc pe Ana!”, “Nu cred ca vrea un copil acum!”, ce ii cauzara o durere de cap insuportabila.

Testul confirma sarcina. Facura o programare la un specialist in obstetrica-ginecologie in aceeasi zi. Ajunsi in fata cabinetului, telefonul lui Mihai incepu sa sune. Initial il ignora, dar la al treilea apel consecutiv se vazu nevoit sa raspunda. O urgenta la birou pe care numai el o putea rezolva. Ana il stranse usor de maina si ii spuse:

‘- Ma descurc aici, oricum nu ai cu ce sa ma ajuti. Vorbim la telefon ca sa vedem daca mai iei de aici sau ne vedem acasa.’

‘- Nu vreau sa te las singura. Esti absolut sigura?’ o mai intreba el.

‘- Absolut!’ il asigura ea.

‘- Bine, zbor ca vantul’ mai zise si pleca grabit si blestemand situatia.

Doctorita o primi pe Ana in scurt timp. Raspunse din nou la intrebarile-standard. Apoi se sui pe masa pentru examinare si ecografie. Ana simtea ca ceva nu e in ordine dupa felul subtil in care se schimbase fata doctoritei. Nemaiputand rabda, o intreba direct:

‘- Ce este in neregula?’

‘- Nu imi place sa dau vesti rele, insa din pacate avem de-a face cu o sarcina extrauterina. Nu s-a produs ruperea trompei uterine, insa exista acest risc in viitorul apropiat.’

‘- Care este tratamentul? Poate fi salvat copilul?’ se interesa Ana.

‘- Eu nu cunosc cazuri in care o sarcina ectopica sa se fi dezvoltat ulterior in mod normal. Recomandarea mea ar fi interventia laparoscopica sau medicamentoasa. Sarcina va fi intrerupta.’

‘- Cat timp de gandire am?’ mai intreba Ana cu glas pierit.

‘- Cu cat mai repede cu atat mai bine. Ma sunati oricand si va acord prioritate.’

Ana ii multumi doctoritei, isi lua la revedere si pleca spre casa. Desi mergea cu greutate, nu voia sa ia taxiul, oricum nu locuiau departe. Auzi telefonul sunand in geanta si stiu ca e Mihai pe cale sa explodeze. Nu putea sa-i raspunda. Nu inca. Drumul o duse pe langa parc unde o multime de copii insotiti de parinti, bunici sau bone se bucurau de ziua perfecta de primavara. I se stranse inima la gandul deciziei pe care o avea de luat. In realitate, isi spuse Ana, nu e o decizie reala. Care sunt alternativele?

Acasa se baga in pat si adormi. Se trezi insa cu dureri abdominale mari. Atunci o suna pe doctorita, care ii spuse ca o asteapta la spital imediat. Ana il suna pe Mihai care nu raspunse insa. Avea nenumarate apeluri si mesaje de la el. Ii trimise un scurt sms instiintandu-l ca e la spital si apoi chema un taxi.

Ajunsa la spital, doctorita o examina si rasufla usurata: nu era nevoie de operatie, putea inca sa-i administreze medicamentul citoreductor. Acest lucru urma sa se intample sub supraveghere medicala. Ana incuviinta cu multa durere in suflet.

Fara sa-si dea seama, Ana cazu intr-un somn adanc. Se trezi in salon. Mihai era la marginea patului, stand pe un scaun cu capul sprijinit in maini.

‘- Salutare domnule, cu ce treaba pe aici?’ incerca Ana sa glumeasca.

Mihai ridica privirea si se uita la ea lung cautandu-si cuvintele.

‘- Iaca mi-am gasit si eu de lucru pe aici’ incerca si el sa raspuna in gluma. ‘Iubita mea, imi pare rau’, izbucni el apoi luand-o in brate.

‘- E in regula, sunt bine acum’, il linisti ea strangandu-l in brate.

Cu aceasta subiectul fu inchis intre ei. Mihai si-ar fi dorit sa discute despre ce se intamplase, insa vazu ca Ana nu dorea decat sa uite si incerca sa o ajute creand o atmosfera cat mai lejera acasa pe toata durata convalescentei. Reusi cu greu sa-si amane plecarea cu o luna si astfel putu sa fie langa ea cand la control se confirma disparitia oricaror semne de sarcina.

In seara aceea, Ana fu mai tacuta ca de obicei. Mihai incerca fara succes sa o inveseleasca.

‘- Oricum nu ti-l doreai, asa ca trebuie sa te simti usurat’ ii arunca Ana dintr-odata si vru sa plece spre dormitor. Mihai sari si o opri.

‘- Stai un pic draga, ce vrei sa spui cu asta? Sigur ca nu eram pregatit, dar asta nu inseamna ca ma simt in vreun fel usurat. O sa vina ziua cand vom planifica…’

‘- Tu si planificarile tale’, i-o taie Ana. ‘Uneori viata nu te lasa sa planifici, se intampla pur si simplu.’

‘- Ana, ce este de fapt ce vrei sa-mi spui?’

‘- Nimic, nu vreau sa-ti mai spun nimic!’  aproape tipa ea si parasi camera ca o furtuna.

Capitolul XIII

A doua zi se trezi simtindu-i mangaierea pe obraz.
‘- Hai lenesule, ca nu esti platit sa stai!’ auzi el. Deschise ochii si ii intalni privirea aceea plina de dragoste la care visa de multe ori cand se gasea departe de ea. Era deja imbracata si gata de plecare. Ii lua mainile intr-ale sale si primul lucru pe care il observa fu acela ca nu avea inelul pe deget. Dar nu spuse nimic. Ii saruta mainile si o intreba:
‘- Suntem bine?’
‘- Suntem asa cum trebuie sa fim’ ii raspunse ea si se ridica brusc de pe marginea patului unde statuse pana atunci. ‘- Eu trebuie sa plec, am o intalnire devreme azi. O sa ma intorc in jur de 7 asta-seara’.
‘- Bine, cam atunci voi veni si eu. Succes!’
‘- ‘Multumesc, te pup!’ ii arunca ea in timp ce iesea pe usa.
In urma ramase parfumul pe care-l folosea de cand o stia, amprenta ei olfactiva innebunindu-l de fiecare data.
‘- Chiar te iubesc, Ana! O sa fie in regula, gasim noi o cale’, rosti el catre spatiul gol si ofta adanc. Apoi incepu sa se pregateasca la randul sau de plecare.

Zilele reintrara in rutina lor obisnuita. Nu mai deschisera subiectul plecarii. Niciunul nu indraznea sa porneasca discutia. Asa ca se prefaceau ca timpul era nesfarsit si isi vedeau de vietile lor, mergand la birou, iesind uneori seara la cina sau la un spectacol, facand plimbari lungi sau escapade de weekend sau pur si simplu zacand impreuna in dormitor si bucurandu-se unul de celalalt. Putinii prieteni intelesesera nevoia lor de a fi impreuna si ii lasasera in lumea lor, nu mai venira cu propuneri de iesiri in grup.

Intr-una din seri, Anei ii veni pofta de dans, asa ca puse o muzica lenta si il trase pe Mihai de pe canapea unde parea fericit sa browseze pe internet. Dansau atat de frumos impreuna. Trupurile se miscau anticipand parca miscarile celuilalt. O roti usor, apoi inca o data si inca o data, pana ce ea striga la el sa se opreasca pentru ca ametise.
‘- Stai sa vezi ameteala’, ii zise el atunci si se duse sa deschida un vin rosu de Murfatlar, din regiunea unde se nascuse Ana.

Baura, dansara, povestira si rasera pana tarziu. Cand se bagara in asternuturi se poate sa fi fost ca sa doarma. Insa la unison se indreptara unul spre celalalt si incepura sa se sarute si sa se atinga cu o sete neostoita. Facura dragoste pasional, cu un fel de disperare ce nu o simtisera niciodata pana atunci. Cand se retrase, Mihai isi dadu seama ca nu se protejasera si ii comunica Anei ingrijorarea. Cu ochii aproape lipiti de somn, Ana il linisti ca va lua o pilula de a doua zi si adormi asa, cu sperma lui in caldura vaginului, la portile creatiei.

Couple dancing

Sursa foto: Pinterest

Capitolul XII

Cand intra pe usa il intampina mirosul de ceai de iasomie, preferatul sau. Ana ii iesi in intampinare cu ceasca in mana.
‘- E plina!’ ii zise ea. Apoi citindu-i nedumerirea pe chip, adauga: ‘Adica e de bine, inseamna spor. Daca era goala insemna… nu stiu ce, ceva rau’.
‘- Aha’ rosti el si se duse in camera lui sa se schimbe.

Cand reveni, Ana sedea pe canapea in living si privea fix pe fereastra. Afara era intuneric bezna.
‘- La ce te gandesti?’ o intreba asezandu-se langa ea si tragand-o inspre el. O saruta usor pe buzele umede si simti gustul de ceai. ‘- Vreau si eu un ceai de iasomie. Daca nu mai e, am sa-l beau de pe buzele tale’ continua el.
‘- Sigur, iti aduc imediat. E inca fierbinte. Cat despre ganduri, aveam in minte o idee de poveste si o insurubam bine ca sa nu-mi zboare’. Ana era in faza povestilor. Incepuse de mai bine de un an sa scrie si cu asta i se paruse firesc sa inceapa. Avea tot soiul de idei, iar povestile ei erau un amestec captivant de traditie si modernitate. Scria frumos, cu o structura a frazei simpla si concisa, dar in acelasi timp extrem de vizuala. El chiar avea uneori impresia ca vede in fata ochilor intamplarile descrise. Aproape ca ii venea sa-si ia creioanele si sa le deseneze. Pentru moment era unicul lor cititor.
‘- Asa sa faci’, spuse el atunci, ‘sa n-o lasi sa plece nicaieri.’ Apoi, fara sa faca pauza, parca de teama sa nu se razgandeasca, adauga: ‘- Apropo de plecari, trebuie sa vorbim despre ceva’.

Ana se ridica incet de pe canapea, se indrepta spre aragaz si turna din ceainic in cana preferata a lui Mihai – una in forma de obiectiv foto (cadou de la ea). I-o inmana si il incuraja sa vorbeasca: ‘Deci?’
‘- Fara deci. Am fost promovat. Cu relocare la pachet. Ar trebui sa fiu in Praga incepand cu 1 iunie si sa raman doi ani.’
‘- Asta e imediat dupa aniversarea noastra de doi ani’ sopti Ana.
Mihai o privi si vazu durerea in ochii ei. Intelese imediat ce voia sa spuna.
‘- Nu iubita mea, iti jur ca nu am stiut pana acum cateva zile. Azi am primit scrisoarea de confirmare’.
‘- Ma retrag in camera mea. Vreau sa fiu singura in noaptea aceasta’.
‘- Ramai te rog sa vorbim. Stii cat e de important pentru mine. Dar si tu esti.’ Se ridica sa o ia in brate si pentru prima oara o simti incordata si distanta. Ii prinse barbia si o forta sa il priveasca. Vazand ca abia se tinea sa nu planga, ii dadu drumul, iar ea aproape ca fugi si il lasa stand in mijlocul camerei ca o statuie.

In scurt timp se duse spre camera lui. Cand trecu pe langa usa ei i se paru pentru o clipa ca aude hohote de plans. Mai asculta putin si nu auzi absolut nimic. Blestema in gand etanseizarea perfecta a casei, se gandi sa bata la usa sa verifice cum ii este Anei, dar apoi se razgandi. Dintotdeauna isi respectasera nevoia de singuratate. Daca unul ii spunea de-a dreptul sau ii dadea de inteles celuilalt ca are nevoie de spatiu, il primea imediat si fara intrebari.

Intrand, camera i se paru straina. De mult nu mai dormise acolo. Venea numai pentru haine. Dormitul impreuna era inca unul din lucrurile pe care Ana le facuse sa se intample firesc si fara graba. Asa cum acceptase camerele separate, dupa ce el ii povestise despre copilaria sa, tot asa fara comentarii il lasase sa doarma cu ea atunci cand intr-o noapte, dupa ce facusera dragoste, el o lua in brate si o culcusi dupa forma corpului sau soptindu-i la ureche: ‘ Eu nu mai plec de aici’. Dormise atat de bine incat nu se mai dusese in camera lui de atunci incolo.

Incepu sa se dezbrace. Isi aminti de cadou. Scoase cutiuta din buzunar si o puse pe noptiera langa ochelari. Se imbraca in pijamale si se baga in pat cu gesturi mecanice. Vrand sa stinga lumina, privirea ii cazu pe cutiuta. O deschise si scoase inelul. Incepu sa il rasuceasca in maini incercand sa si-l bage pe vreun deget – aproape reusi pe cel mic. Isi aminti de o seara de demult, cand pe Ana o apucase analiza relatiei lor si insista ca el sa-i spuna cat crede ca vor rezista. Desi era extrem de adaptabila la situatii neasteptate, Ana avea uneori o nevoie de certitudini chiar in cazurile in care era dificil, daca nu imposibil sa le oferi. Atata il pisase, incat ii spusese in gluma: ‘Doi ani’. Pentru ea fusese suficient. Nu-l mai intrebase de atunci. Cei doi ani aproape se scursesera, dar nimic nu anticipa un final. Pana acum. Ana nu credea in coincidente sau mai bine zis nu in orice fel de coincidente. Ana credea ca el stiuse de la bun inceput ca va fi disponibil doar doi ani si ca nu daduse nicio sansa relatiei lor. O cunostea deja atat de bine, incat felul cum ii functiona mintea nu era un secret pentru el.

Se rasuci cateva ore in pat pana i se paru ca sta intr-o adancitura. Sau ca salteaua e plina de ace, piuneze si alte obiecte ascutite. Se ridica hotarat si se duse in camera ei. De fapt a lor!

Adormise cu veioza aprinsa. Era evident ca plansese. Servetelele aruncate pe jos sau rasfirate prin pat stateau marturie. Cateva suvite din parul ei lung si bogat i se lipisera de fata probabil udata de lacrimi. Dadu la o parte pilota si se strecura langa ea. Ii elibera cu grija fata si dezvalui niste ochi umflati. Respira greu din cauza nasului infundat. Era vizibil ca plansul o consumase si ca adormise epuizata. Constata ca ii ramasese inelul bagat pe degetul mic de cand se jucase mai devreme si atunci il lua si i-l puse pe inelarul ei stang. O cuprinse in brate si ii spuse incet ‘- Te iubesc mult Ana, in felul meu’. Poate ca ea il auzi, caci i se paru ca il strange usor de mana.

Dormira din nou impreuna in prima noapte care marca intr-un fel o numaratoare inversa.

Used-Tissues

Capitolul XI

Privea fix la hartia din fata lui. Nu era nevoie s-o citeasca. Il sunase Paul cu cateva zile inainte si ii confirmase ca dupa mai bine de 3 ani de cand isi exprimase Mihai intentia, in sfarsit aparuse pe neasteptate o oportunitate de promovare in grup. Urma sa preia divizia Europa Centrala si de Est cu sediul la Praga. Data inceperii 1 iunie. Peste doua luni. ‘Trebuie sa-i spun Anei’ isi zise. ‘Nu mai pot astepta nicio clipa.’ Privi calendarul si zambi amar in sinea lui: ‘Ce mai pacaleala de 1 aprilie’. Desigur ca Ana stia ca ceva nu e in regula, Mihai isi daduse seama ca nu fusese in apele lui de la discutia cu Paul.

Granat jewelry

Trase sertarul biroului si scoase cutiuta de bijuterii. O deschise si privi o clipa la pietrele micute. Era cadoul pentru aniversarea lor de doi ani. Il luase din timp, mai era pana la sfarsitul lunii mai. Anul trecut ii daruise un medalion cu granate care Anei ii placuse la nebunie. Il purta oricat de des putea, desi avea multe podoabe, de toate culorile. Bijuteriile erau una din slabiciunile ei. Nu trebuia sa fie scumpe, dar bunul-gust era obligatoriu. O auzise o data spunand ca ar fi frumos sa aiba cu ce asorta pandantul. Ii luase o pereche de cercei, iar apoi ii cazusera ochii pe un inel. Nu era un inel de logodna (stia ca dupa experienta trecutului, Anei i-ar fi displacut gestul), ci rotund ca o verigheta si batut in pietre. Fara sa stea pe ganduri il cumparase si pe acela. Baga cutiuta eleganta in buzunarul sacoului si se pregati de plecare.

Pe drum se gandi la ce ii povestise Ana despre relatia cu Dorian si se gandi daca ea nu se va simti inca o data abandonata.

Ana fusese un copil singuratic. Situatia de acasa o fortase sa traiasca intr-o lume a ei. Se apropia greu de oameni. La varsta adolescentei, cand colegii si colegele ei incercau primele tentatii si isi traiau anii de rebeliune, Ana isi petrecea timpul intre scoala, casa, spital si bibloteca. Ii placeau nespus de mult cartile. Erau refugiul perfect. Mai ales dupa moartea mamei, pe cand ea abia implinise 15 ani.

Intr-o zi, prin clasa a XI-a, un coleg de clasa, Dorian, o aborda la iesirea din biblioteca intr-o sambata insorita de primavara si ii propuse sa iasa impreuna ‘la un suc’. Ii marturisi inrosindu-se ca o urmarise o vreme si ii invatase programul.

Ana accepta, caci Dorian era un baiat inteligent si linistit. Uitandu-se la el cu atentie, chiar i se paru si aratos.

Relatia lor a evoluat de la studiat impreuna pentru bac, la plimbari de mana, sarutari in parc, mers la film si explorari ale sexualitatii ascunsi in intunericul salii de cinema. Apoi intr-o zi, in primul an de studentie, Ana i se darui cu totul.

Fu o experienta ciudata, caci niciunul din ei nu stia exact ce sa faca. Dar invatara impreuna sa-si cunoasca trupurile.

La sfarsitul facultatii, Ana primi un inel de logodna si cu el promisiunea unui viitor impreuna. Nu aveau o data stabilita pentru formalizarea relatiei lor. Dar nici nu simteau ca trebuie sa se grabeasca in vreun fel. Astfel ca relatia lor continua in liniste in timp ce isi construiau cariere in multinationale.

***

De la o vreme, Dorian era din ce in ce mai ocupat. Se intalneau mereu la el in apartament, caci tatal Anei nu pleca niciodata. Faceau dragoste din ce in ce mai in graba. Ana simtea ca ceva nu e in regula. A incercat sa discute cu Dorian. El nu vedea nimic in neregula si dadea mereu vina pe stresul de la birou.

Intr-o seara, cand statusera mult peste program, prietena ei Alexandra ii propuse sa bea ceva impreuna ca sa mai uite de stres. Mersera la intamplare intr-un bar din apropiere si comandara cate un Martini. Caldura alcoolului ii dezlega limba si Ana ii marturisi Alexandrei grijile ei in legatura cu Dorian. Stia ca Alexandra nu-l placea. Dar simtea nevoia sa se descarce. Cum povestea, observa cum pe fata Alexandrei aparu o expresie stranie. Ii surprinse privirea si se intoarse. La o masa intr-un colt intunecat era Doru cu o roscata imbracata elegant mirosind de la o posta a bani. O saruta si isi misca mainile pe corpul ei intr-un mod familiar, iar ea ii raspundea in acelasi fel, cu un zambet de incantare pe chip. Ana simti cum i se face rau. Incurajata de alcool se duse la masa lor si statu acolo pana o observara. Dorian isi reveni repede din surpriza si o prezenta pe Ana drept fosta (!) lui prietena. Vicki – asa se numea roscata – ii spuse ca ii pare bine sa o cunoasca si ca Dorian suferise mult dupa despartirea (!) lor. Si mai adauga ca spera sa aiba toti o relatie ‘civilizata’. Ana stranse buzele oprindu-si vorbele amare. Se apleca sa-l sarute pe Dorian pe obraz si, soptindu-i la ureche sa nu o mai caute niciodata, ii strecura in buzunar inelul de logodna. Asa se terminara 8 ani de iubire pentru un om pe care il vazuse transformandu-se din baiat in barbat si in care avusese incredere oarba.

Nimeni nu se mai apropie de Ana de atunci. Toti care ii posedara trupul in anii urmatori vazura numai o femeie frumoasa si inteligenta, nimic insa din sufletul ei.

Pana in seara aceea de mai cand un barbat brunet cu voce sexi si ochi patrunzatori intra in viata ei si, conform spuselor Anei, i-o dadu peste cap. In sensul cel mai bun posibil.