Capitolul XII

Cand intra pe usa il intampina mirosul de ceai de iasomie, preferatul sau. Ana ii iesi in intampinare cu ceasca in mana.
‘- E plina!’ ii zise ea. Apoi citindu-i nedumerirea pe chip, adauga: ‘Adica e de bine, inseamna spor. Daca era goala insemna… nu stiu ce, ceva rau’.
‘- Aha’ rosti el si se duse in camera lui sa se schimbe.

Cand reveni, Ana sedea pe canapea in living si privea fix pe fereastra. Afara era intuneric bezna.
‘- La ce te gandesti?’ o intreba asezandu-se langa ea si tragand-o inspre el. O saruta usor pe buzele umede si simti gustul de ceai. ‘- Vreau si eu un ceai de iasomie. Daca nu mai e, am sa-l beau de pe buzele tale’ continua el.
‘- Sigur, iti aduc imediat. E inca fierbinte. Cat despre ganduri, aveam in minte o idee de poveste si o insurubam bine ca sa nu-mi zboare’. Ana era in faza povestilor. Incepuse de mai bine de un an sa scrie si cu asta i se paruse firesc sa inceapa. Avea tot soiul de idei, iar povestile ei erau un amestec captivant de traditie si modernitate. Scria frumos, cu o structura a frazei simpla si concisa, dar in acelasi timp extrem de vizuala. El chiar avea uneori impresia ca vede in fata ochilor intamplarile descrise. Aproape ca ii venea sa-si ia creioanele si sa le deseneze. Pentru moment era unicul lor cititor.
‘- Asa sa faci’, spuse el atunci, ‘sa n-o lasi sa plece nicaieri.’ Apoi, fara sa faca pauza, parca de teama sa nu se razgandeasca, adauga: ‘- Apropo de plecari, trebuie sa vorbim despre ceva’.

Ana se ridica incet de pe canapea, se indrepta spre aragaz si turna din ceainic in cana preferata a lui Mihai – una in forma de obiectiv foto (cadou de la ea). I-o inmana si il incuraja sa vorbeasca: ‘Deci?’
‘- Fara deci. Am fost promovat. Cu relocare la pachet. Ar trebui sa fiu in Praga incepand cu 1 iunie si sa raman doi ani.’
‘- Asta e imediat dupa aniversarea noastra de doi ani’ sopti Ana.
Mihai o privi si vazu durerea in ochii ei. Intelese imediat ce voia sa spuna.
‘- Nu iubita mea, iti jur ca nu am stiut pana acum cateva zile. Azi am primit scrisoarea de confirmare’.
‘- Ma retrag in camera mea. Vreau sa fiu singura in noaptea aceasta’.
‘- Ramai te rog sa vorbim. Stii cat e de important pentru mine. Dar si tu esti.’ Se ridica sa o ia in brate si pentru prima oara o simti incordata si distanta. Ii prinse barbia si o forta sa il priveasca. Vazand ca abia se tinea sa nu planga, ii dadu drumul, iar ea aproape ca fugi si il lasa stand in mijlocul camerei ca o statuie.

In scurt timp se duse spre camera lui. Cand trecu pe langa usa ei i se paru pentru o clipa ca aude hohote de plans. Mai asculta putin si nu auzi absolut nimic. Blestema in gand etanseizarea perfecta a casei, se gandi sa bata la usa sa verifice cum ii este Anei, dar apoi se razgandi. Dintotdeauna isi respectasera nevoia de singuratate. Daca unul ii spunea de-a dreptul sau ii dadea de inteles celuilalt ca are nevoie de spatiu, il primea imediat si fara intrebari.

Intrand, camera i se paru straina. De mult nu mai dormise acolo. Venea numai pentru haine. Dormitul impreuna era inca unul din lucrurile pe care Ana le facuse sa se intample firesc si fara graba. Asa cum acceptase camerele separate, dupa ce el ii povestise despre copilaria sa, tot asa fara comentarii il lasase sa doarma cu ea atunci cand intr-o noapte, dupa ce facusera dragoste, el o lua in brate si o culcusi dupa forma corpului sau soptindu-i la ureche: ‘ Eu nu mai plec de aici’. Dormise atat de bine incat nu se mai dusese in camera lui de atunci incolo.

Incepu sa se dezbrace. Isi aminti de cadou. Scoase cutiuta din buzunar si o puse pe noptiera langa ochelari. Se imbraca in pijamale si se baga in pat cu gesturi mecanice. Vrand sa stinga lumina, privirea ii cazu pe cutiuta. O deschise si scoase inelul. Incepu sa il rasuceasca in maini incercand sa si-l bage pe vreun deget – aproape reusi pe cel mic. Isi aminti de o seara de demult, cand pe Ana o apucase analiza relatiei lor si insista ca el sa-i spuna cat crede ca vor rezista. Desi era extrem de adaptabila la situatii neasteptate, Ana avea uneori o nevoie de certitudini chiar in cazurile in care era dificil, daca nu imposibil sa le oferi. Atata il pisase, incat ii spusese in gluma: ‘Doi ani’. Pentru ea fusese suficient. Nu-l mai intrebase de atunci. Cei doi ani aproape se scursesera, dar nimic nu anticipa un final. Pana acum. Ana nu credea in coincidente sau mai bine zis nu in orice fel de coincidente. Ana credea ca el stiuse de la bun inceput ca va fi disponibil doar doi ani si ca nu daduse nicio sansa relatiei lor. O cunostea deja atat de bine, incat felul cum ii functiona mintea nu era un secret pentru el.

Se rasuci cateva ore in pat pana i se paru ca sta intr-o adancitura. Sau ca salteaua e plina de ace, piuneze si alte obiecte ascutite. Se ridica hotarat si se duse in camera ei. De fapt a lor!

Adormise cu veioza aprinsa. Era evident ca plansese. Servetelele aruncate pe jos sau rasfirate prin pat stateau marturie. Cateva suvite din parul ei lung si bogat i se lipisera de fata probabil udata de lacrimi. Dadu la o parte pilota si se strecura langa ea. Ii elibera cu grija fata si dezvalui niste ochi umflati. Respira greu din cauza nasului infundat. Era vizibil ca plansul o consumase si ca adormise epuizata. Constata ca ii ramasese inelul bagat pe degetul mic de cand se jucase mai devreme si atunci il lua si i-l puse pe inelarul ei stang. O cuprinse in brate si ii spuse incet ‘- Te iubesc mult Ana, in felul meu’. Poate ca ea il auzi, caci i se paru ca il strange usor de mana.

Dormira din nou impreuna in prima noapte care marca intr-un fel o numaratoare inversa.

Used-Tissues

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s