Al doilea an

Cu doi ani in urma, aflandu-ma pe terasa unui hotel din Catalonia, postam prima oara pe blog. Ce a inceput ca un experiment, fara prea multa cercetare ori planificare, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai dragi lucruri pe care le-am facut pana acum.

Din vacanta, de pe terasa unui hotel din Andaluzia, va multumesc din suflet pentru sprijin tuturor celor care-mi cititi ori comentati postarile si va trimit numai ganduri bune, oriunde v-ati afla.

Dragobete – ziua iubirii la români

dragobete-2

Daca nu esti din Romania, sunt sanse mari sa nu fi auzit de Dragobete, echivalentul local al Zilei Indragostitilor, care se sarbatoreste pe 24 februarie.

Etimologic, numele ‘Dragobete’ inseamna ‘a fi drag’ (cuiva). Legenda spune ca era un zeu tanar, care trezea dragostea in inimile oamenilor cantand din fluier. In ziua in care era celebrat, toate pasarile isi gaseau perechea si faceau cuib impreuna. De asemenea, era singura zi din an cand un barbat necasatorit isi putea saruta iubita in public si multe cupluri se logodeau in acea zi.

In traditia populara, Dragobetele a fost transformat de Maica Domnului intr-o planta vindecatoare numita Navalnic, un soi de feriga folosita ‘vraji de iubire’.

Nu vom putea sti niciodata daca a existat un zeu al iubirii la care sa ne rugam pentru a ne aduce iubirea in vietile noastre, dar cu siguranta putem alege ca dragostea sa ne stapaneasca viata. In fiecare zi, nu doar astazi.

A iubi este cel mai frumos fel de a trai.

Primul an

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Imi vine greu sa cred ca a trecut deja un an de cand am inceput acest blog. Viata mea a devenit cu siguranta mai buna si mai bogata datorita scrisului.

Multumiri tuturor celor care si-au luat din timp pentru a citi sau comenta postarile, mi-ati fost un sprijin nemaipomenit!

Sunt plina de iubire si speranta – singura mea directie este sa continui 🙂

Trecut-au anii… 

Passing time_coolstuffdirectorycom

Trecerea timpului; coolstuffdirectory.com

Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri
Şi niciodată n-or să vie iară,
Căci nu mă-ncântă azi cum mă mişcară
Poveşti şi doine, ghicitori, eresuri,

Ce fruntea-mi de copil o-nseninară,
Abia-nţelese, pline de-nţelesuri –
Cu-a tale umbre azi în van mă-mpesuri,
O, ceas al tainei, asfinţit de sară.

Să smulg un sunet din trecutul vieţii,
Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri
Cu mâna mea în van pe liră lunec;

Pierdut e totu-n zarea tinereţii
Şi mută-i gura dulce-a altor vremuri,
Iar timpul creşte-n urma mea… mă-ntunec!

 

„Trecut-au anii“ (1884) de Mihai Eminescu[1] (1850 – 15 iunie 1889)


 

[1] In amintirea poetului national al romanilor

 

 

 

Trist cântec de dragoste

Numai viaţa mea va muri pentru mine-ntr-adevăr,
cândva.
Numai iarba ştie gustul pământului.
Numai sângelui meu îi e dor, într-adevăr,
de inima mea, când o părăseşte.
Aerul e-nalt, tu eşti înaltă,
tristeţea mea e înaltă.
Vine o vreme când mor caii.
Vine o vreme când se-nvechesc maşinile.
Vine o vreme când plouă rece
şi toate femeile poartă capul tău
şi rochiile tale.
Vine şi o pasăre mare, albă.
Nichita Stanescu (31 martie 1933 – 1983)

Floare albastra

Irises_Vincent van Gogh

“Irisi”, Vincent van Gogh (1889); locatie: J.Paul Getty Museum

Iar te-ai cufundat în stele

Si în nori si-n ceruri nalte?

De nu m-ai uita încalte,

Sufletul vietii mele.

 

In zadar râuri de soare

Gramadesti-n a ta gândire

Si câmpiile asire

Si întunecata mare;

 

Piramidele-nvechite

Urca-n cer vârful lor mare

Nu cata în departare

Fericirea ta, iubite!

 

Astfel zise mititica,

Dulce netezindu-mi parul.

Ah! ea spuse adevarul;

Eu am râs, n-am zis nimica.

 

Hai în codrul cu verdeata,

Und-izvoare plâng în vale,

Stânca sta sa se pravale

In prapastia mareata.

 

Acolo-n ochi de padure,

Lânga balta cea senina

Si sub trestia cea lina

Vom sedea în foi de mure.

 

Si mi-i spune-atunci povesti

Si minciuni cu-a ta gurita,

Eu pe-un fir de romanita

Voi cerca de ma iubesti.

 

Si de-a soarelui caldura

Voi fi rosie ca marul,

Mi-oi desface de-aur parul,

Sa-ti astup cu dânsul gura.

 

De mi-i da o sarutare,

Nime-n lume n-a s-o stie,

Caci va fi sub palarie

S-apoi cine treaba are!

 

Când prin crengi s-a fi ivit

Luna-n noaptea cea de vara,

Mi-i tinea de subsuoara,

Te-oi tinea de dupa gât.

 

Pe carare-n bolti de frunze,

Apucând spre sat în vale,

Ne-om da sarutari pe cale,

Dulci ca florile ascunse.

 

Si sosind l-al portii prag,

Vom vorbi-n întunecime;

Grija noastra n-aib-o nime,

Cui ce-i pasa ca-mi esti drag?

 

Inc-o gura si dispare…

Ca un stâlp eu stam în luna!

Ce frumoasa, ce nebuna

E albastra-mi, dulce floare!

…………………………………………

Si te-ai dus, dulce minune,

S-a murit iubirea noastra

Floare-albastra! floare-albastra!…

Totusi este trist în lume!

 

“Floare albastra” (1873), de Mihai Eminescu[1] (15 ianuarie 1850-1889)


 

[1] In onoarea poetului national al romanilor, de ziua sa