Ziua 305

Nu mi-e frica de nimic –  de niciun monstru, de niciun rau. Mi-e teama doar de absenta ta din viata mea.

halloween-monsters-guide3

Advertisements

Povestea motanului cu noua vieti

cat

A fost odata un motan cu ochi patrunzatori si blana matasoasa ce-si ducea zilele urmarind cu atentie ce se petrecea pe afara, de la fereastra casei in care locuia impreuna cu stapana lui, o batrana bolnava, care mai mereu statea intinsa in pat.

Era un motan batran, vazuse multe in cele opt vieti ale sale, iar acum se pregatea sa o incheie pe cea de-a noua si se gandea la ce avea sa urmeze dupa aceasta a noua moarte. Avea din ce in ce mai des nostalgia vietii pe pamant, caci ii erau dragi oamenii si felul cum traiau. Mai ales ii placea sa-i vada iubindu-se, caci atunci aveau o lumina speciala in ei, care pe motan il atragea in mod deosebit. Stia si ca sunt multe rele in lume, caci intalnise destui oameni cu suflete reci in vietile lui anterioare.

– ‘Ce faci acolo, pisoi’ – se auzi strigat de stapana lui. ‘Hai si la mine sa te mangai putin.’

Cobori de pe pervaz si se duse imediat la ea in pat. De acum intelegea bine vorbele oamenilor si mereu raspundea chemarilor lor de a-l mangaia, caci tare mult il bucurau atingerile lor. Gandindu-se la inceputul vietilor sale, isi dadu seama ca fetita care ii fusese prima stapana il invatase cuvintele. Mica fiind, invata sa vorbeasca si exersa cu el tot timpul. Fusese o perioada tare frumoasa din viata lui. Nu-si amintea de mama lui si de tata nici atat. Insa ii ramasese in minte o zi calda de vara cand mainile blande ale fetitei de doi ani il luasera in brate si nu ii mai dadusera drumul pana cand parintii acesteia acceptasera sa il ia de pe strada si sa il aduca in casa lor. Sapte ani trecura ca o zi. O urmari pe fetita crescand si descoperind lumea, mergand la gradinita, apoi la scoala, apoi…nimic. Masina care a lovit-o mortal i-a luat si lui prima viata.

Dintr-o data s-a trezit in casa unui barbat singur si trist cu care a stat doi ani, timp in care a asistat la doua incercari de sinucidere. Motanul ar fi vrut sa-l poata ajuta, insa indiferent cat ii statea prin preajma si incerca sa-i absoarba durerea, nu putu sa il salveze. A treia oara i-a reusit sa termine socotelile cu lumea.

Si asa a ajuns la un cuplu de tineri casatoriti, plini de viata, care l-au rasfatat peste masura. Neavand copii, il tratau pe el ca pe unul si nu-si amintea sa-i fi lipsit vreodata hrana sau dragostea lor. Pana intr-o zi, cam in al cincilea an de cand traia cu ei, cand s-au intors tristi de undeva care se numea “spital” si stapana lui a inceput sa se schimbe. A slabit mult, era mai tot timpul fara putere, vomita mult si mergea destul de des in locul acela “spital”. Venea de acolo epuizata si avand un miros ciudat. A dus-o asa trei ani lungi si chinuitori pana cand a renuntat.

Atunci a inteles ca existenta lui era legata de cea a celor care-i erau destinati sa-i fie stapani. A urmat un cuplu in varsta cu multi copii si nepoti, care ii vizitau des, astfel incat casa era mereu plina si debordand de veselie. Mereu se gasea cineva sa-l traga de coada, dar motanul nu se supara, dimpotriva se molipsea si el de veselia lor si alerga prin casa ca un nebun.  Cei doi batrani au primit intr-o zi un cadou si au plecat in excursie cu ceva care zbura ca pasarile – un “avion”. Nu i-a mai vazut niciodata.

In familia urmatoare a avut o viata linistita. Chiar prea linistita. Era un cuplu cu copii mari, la “facultate” (acesta era un loc unde se pare ca isi invatau meseriile de doctor si, respectiv, de inginer).  Aveau acelasi program in fiecare saptamana. Cand se schimba ceva, era un pic derutat, dar astfel de schimbari nu erau dese. Cea mai agitata zi a fost aceea in care sotul a anuntat-o pe sotie ca pleaca de acasa. A fost o discutie aprinsa, cateva plansete, apoi liniste. El a ramas in casa si a facut tot posibilul sa o inveseleasca, facand tot felul de giumbuslucuri de mata. Uneori ii aducea un zambet slab pe buze, dar de cele mai multe ori lacrimile erau mai puternice. S-a topit pur si simplu din picioare.

Dupa linistea aceea, ce a urmat a fost un cosmar. Un barbat violent, care mirosea tot timpul a bautura, avea cate o nemultumire la tot ce ii oferea sotia. Si ea si copiii erau inspaimantati. Si el isi lua picioare in spate una-doua. Intr-o seara, barbatul a inceput sa o loveasca pe femeie atat de tare, incat motanul nu a putut sta de-o parte, si a inceput sa-l zgarie si sa-l muste. S-a trezit aruncat in aer. Apoi a vazut-o si pe femeie la podea, si apoi…intuneric.

Dupa aceea, aproape ca nu-si amintea nimic. Doar e baiatul cu ochi mari ce-l scarpina intre urechi si o explozie puternica.

Urmatoarea viata a fost una de hoinar. Stapana lui, o femeie bogata, necasatorita si fara copii, era mereu pe drumuri si il lua cu ea peste tot. Douazeci de ani a calatorit prin lume si a cunoscut-o cum putini oameni au ocazia sa o faca. Nu stia nici acum cum disparuse, poate din cauza ca ultima lor calatorie fusese o croaziera.

Asa ajunsese in final in casa batranei. Nu era de mult acolo, poate de un an. Poate ca era atmosfera din casa ori poate ca si pe el il ajunsese varsta, insa simtea ca nu mai e atat de sprinten ca odinioara. Cel mai mult ii placea sa stea pe pervaz si sa doarma ori sa priveasca activitatea din parcul de vizavi.

Vazand ca batrana adormise, se intoarse la postul lui de observatie. Imediat, o zari din nou pe fata aceea frumoasa si blanda care hranea porumbeii. Venise ca de obicei in parc cu rucsacul ei micut in spate. Motanul nu-si explica de ce, de cand o vazuse prima oara in urma cu o luna, nu-si putea dezlipi privirea de ea. Ii urmari ca intotdeauna miscarile gratioase ca de felina si zambetul cu care intampina pasarile venite sa manance boabele raspandite in fata bancii. Privi apoi cum scoase o carte si incepu sa citeasca netulburata de agitatia din jur.

Profitand de faptul ca fereastra era deschisa, sari in strada si se duse la ea. Surprinsa, fata se opri din lectura si il privi in ochi. Se apleca si il lua in brate, iar motanul simti ceva ce nu stia sa defineasca, caci era un amestec de siguranta, de emotie – ceva care il facea sa nu mai vrea sa plece de langa ea. Insa dupa un timp fata ii spuse ca si cum ar vorbi cu un om:

– ‘Imi pare rau, dar trebuie sa plec. Multumesc ca mi-ai tinut companie. Hai sa te duc acasa’ si incerca sa vada ce scrie pe zgarda lui.

Insa el nu o astepta, fugi spre casa aflata in apropiere si se urca pe pervaz, folosindu-se de o planta cataratoare. Sari in camera ca sa nu fie nevoit sa o vada cum pleaca.

Cateva zile, fata nu mai veni in parc, iar motanul fu trist peste masura. Cand o vazu revenind, sari pentru cateva minute prin casa si apoi fugi spre ea cu sprinteneala unei pisici tinere. Prietenia infiripata intre ei putea parea ciudata cuiva din afara, insa pentru niciunul dintre ei nu era ceva ciudat in felul cum isi ‘vorbeau’. Motanul afla ca fata scria recenzii despre carti, astfel incat avea permanent ceva de citit. Incepu sa comenteze cartile adresandu-i-se motanului si devenea extrem de insufletita cand ii povestea actiunea si ce gasea bun in constructia cartii respective. Motanul ii raspundea, insa desigur ca ea auzea numai un mieunat pe diferite tonalitati, lucru care il infuria putin. Din ce in ce mai des ii venea in minte dorinta de a fi si el om, pentru a putea sa vorbeasca cu ea in mod real, sa-i impartaseasca ideile. Si mai avea o dorinta care-l speria putin: sa o tina si el in brate.

Intr-o zi, fata sosi in parc mai tarziu ca de obicei si, captivata de carte, nu isi dadu seama ca se facuse aproape seara. Parcul deveni in scurt timp pustiu. Pregatindu-se de plecare, nu observa barbatul care se apropie decat atunci cand incerca sa-i smulga rucsacul. Fata tipa si trase de rucsac, iar motanul sari pe atacator si il musca, apoi isi infipse ghearele cat putu de tare si il zgarie. Barbatul se sperie si fugi, insa nu inainte de a lua motanul si a-l arunca de pamant cu putere. Fata se repezi sa-l ajute, insa nu avu ce sa faca decat sa il vada respirand din ce in ce mai greu. Durerea era insuportabila, dar in curand amorti si se simti din ce in ce mai usor. Cu mainile fetei pe el si privind-o in ochi, motanul muri fericit stiind ca ea este bine. In patul sau, batrana adormi si ea pentru totdeauna.

Printre lacrimi, fata ii sopti ca ii este foarte drag si ca-i va lipsi enorm. In clipa aceea, motanul disparu sub privirile ei uimite, iar in locul lui aparu un tanar ai carui ochi purtau in ei toata caldura si dragostea de care este capabil un om. Sau un motan care a trait printre oameni noua vieti.