Capitolul XIX – un final

Mihai nu mai astepta nicio clipa. Isi facu bagajele, il suna pe fratele lui George si ii ceru masina, apoi se duse la tatal Anei ca sa incerce sa afle mai multe detalii despre locul unde se afla Ana, caci doar din carte era imposibil de determinat. Cand il vazu, acesta incerca sa-i tranteasca usa in nas, dar Mihai reusi sa-l opreasca.
“- Domnule Stan, daca nu dvs., cine altcineva poate sa stie cum e sa iubesti o femeie din toata inima? Credeti-ma ca o iubesc pe Ana la fel de mult cum ati iubit-o pe mama ei. Spuneti-mi unde o gasesc! Nu se spune ca oricine are dreptul la o a doua sansa? Si noi avem.”
“- Ai dreptate, Mihai. Ana se simte mizerabil fara tine. E la vechea noastra casa de pe malul marii. Ai aici adresa. Dar daca se mai intampla inca o data sa o ranesti in vreun fel, eu te caut si te omor!” ii mai spuse el amenintator, ca un tata veritabil al unei singure fete.

Drumul catre mare i se paru nesfarsit. Depasi viteza legala si fu oprit de Politie. Amenda il calma si o bucata de drum conduse mai prudent. Arzand de nerabdare sa o vada pe Ana, calca mai tare pedala de acceleratie. Cand camionul imens plin de pietris schimba pe neasteptate banda, reusi sa franeze, insa simti cum masina derapeaza si ultimul lucru inainte de a-si pierde cunostinta fu un scrasnet metalic asurzitor si sunet de pietre rostogolindu-se peste el.

***

Telefonul ii suna insistent in buzunar, asa ca Ana il scoase ca sa raspunda. Era Alexandra.

– “Ana… unde esti?” o intreba aceasta cu vocea pierita.

– “Eram la o plimbare la marea mea iubita. S-a intamplat ceva?”

– “E vorba de Mihai. Venea spre tine si a avut un accident. E la Urgente in Constanta”.

Ana scapa telefonul si se aseza un minut pe o piatra. Mintea ei nu reusea sa proceseze informatia primita. ‘Trebuie sa-l vad’, reusi ea sa articuleze si adunandu-si lucrurile, alerga spre strada de unde lua un taxi spre spital.

Ajunsa acolo, se lovi de regulile legate de accesul la reanimare, de lipsa calitatii de membru de familie. Nimeni nu voia sa-i spuna nimic. Gasi intr-un final o asistenta cu o fata mai prietenoasa si o aborda implorandu-i ajutorul.

– “Va rog sa imi spuneti ceva despre pacientul Mihai Brad. Accident de circulatie. La mine venea cand s-a intamplat. Este logodnicul meu”, adauga ea si simti cu toata inima ca spusese adevarul. Apoi se apleca la urechea femeii si ii sopti ceva. Acesteia i se imblanzira trasaturile si, oftand, ii spuse:

– “A iesit din operatie, insa are sanse mici de supravietuire. Imi pare nespus de rau. Te las fix 2 minute sa-ti iei ramas-bun. Pot sa imi pierd slujba din cauza asta…”

Ana intra in camera indicata de asistenta miscandu-se ca un robot. Cu lacrimile siroindu-i pe obraz, se apropie de patul unde zacea Mihai acoperit de aparatura. Ii lua mana intr-ale sale si ii spuse:

“- Drum bun, dragul meu”, asa cum facea de fiecare data cand Mihai pleca intr-o calatorie de afaceri. Dar nu mai putu adauga ‘Si sa te intorci sanatos’, ci in schimb sopti, asezandu-i mana pe pantecele ei: – “Nu mai suntem doar noi doi Mihai, si nu te vom uita niciodata.”

Tocmai atunci asistenta deschise usa si Ana iesi fara sa mai priveasca in urma. Se prabusi pe culoar si ramase incremenita, pana cand parca simti o sarutare pe crestet, acolo unde el o saruta cand o tinea in brate. In jurul ei, personalul medical se agita intrand in camera de reanimare, dar Ana stia fara vreo urma de indoiala ca Mihai plecase de acolo intr-o ultima calatorie.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s