Povestea iubirii dintre un lup si o caprioara

Forest sun

In vremuri demult uitate, era o padure fermecata in care toate animalele traiau in pace si in armonie cu natura. Ele se puteau insoti cu orice alt animal si nu putine erau familiile alcatuite din specii diferite.

Printre acele animale se afla un lup de o frumusete remarcabila. Avea o blana deasa si lucioasa, trup solid si picioare puternice cu care alerga mai departe si mai repede ca oricine. Totodata, avea o inima sensibila la necazurile celorlalti si niste ochi mari si patrunzatori cu care vedea dincolo de aparente. Firea sa de lup il purta adesea prin cele mai indepartate colturi ale padurii, unde ii placea sa petreaca destul de des in singuratate.

Wolf

Mai mult decat sa fie singur insa, lupului ii placea sa aiba un loc stabil, asa ca revenea mereu la haita lui numeroasa. Avand o familie atat de mare, resursele lor erau limitate. Asa se face ca ei isi pusesera speranta intr-o uniune a lupului cu o ursoaica singura la parinti dintr-o familie foarte instarita. De altfel, ursoaicei ii cazuse cu tronc lupul, asa ca toata lumea se pregatea de nunta.

Lupul insa nu vedea ce lucruri i-ar putea lega pe el si ursoaica pentru a intemeia o familie fericita. Pe ursoiaca nu o interesa decat cum ii va arata barlogul dupa casatorie si cati pui va aduce pe lume si pregatise deja zeci de planuri despre ce lucruri avea sa faca pentru pui si impreuna cu ei. Viitorul pentru ursoiaca era sa stea cu puii si sa-i ingrijeasca, nimic mai mult. Or, altfel vedea lupul viata de familie. Si el isi dorea sa aiba pui, dar si pe cineva cu care sa faca lucruri impreuna, lucruri obisnuite, dar si unele nebunesti, pe cineva care sa-i cunoasca visurile si care sa-l sprijine la nevoie.

Lupul se simtea din ce in ce mai impovarat de asteptarile familiei si nimeni nu parea sa bage de seama prin ce trece. Asa se face ca se gasea adesea ratacind prin padure, desi tot ce ar fi vrut ar fi fost sa vorbeasca cu cineva si sa simta conexiunea cu o alta fiinta.

Intr-o buna zi, intr-unul din locurile descoperite in plimbarile sale solitare vazu o caprioara necunoscuta. Era un exemplar delicat, cu ochi mari si blanzi in care se citea tristetea. Caprioara se sperie la vederea lupului si vru sa plece, facand cateva salturi care o indepartara putin de el. Lupul o ruga sa ramana si sa nu-i fie frica de el. Dupa cateva clipe de nehotarare, caprioara se reapropie. Lupul ramase tintuit locului privindu-i miscarile gratioase.

Deer

Dupa o usoara stanjeneala, caprioara i se adresa cu indrazneala, intrebandu-l daca locul acela putea fi impartit, caci si ei ii era pe plac. Lupul ii raspunse ca nu avea niciun drept asupra acestuia, ba chiar ca i-ar prinde bine tovarasia cuiva. Auzind aceasta, caprioara ii zambi larg, iar in acel moment lupul simti in suflet ca intalnise pe cineva care-i semana.

Din ziua aceea, cei doi venira la locul ‘stapanit’ in comun de cate ori gaseau putin timp liber. Uneori se intalneau, alteori nu. Atunci cand se intalneau, se simteau extraordinar impreuna. Conversatia curgea firesc, fiecare se prindea de glumele celuilalt si radeau mult la poante sau din te miri ce, dar cel mai important era ca le venea usor sa vorbeasca despre ei si problemele lor, stiind ca gasesc in celalalt un ascultator atent.

Devenind prieteni, lupul ii povesti despre situatia in care se afla. Astfel aflara ca experientele prin care treceau erau relativ asemanatoare.

Tatal caprioarei era foarte dedicat puilor, ai caror pasi ii controla neincetat. El isi manifesta zilnic nemultumirea fata de firea visatoare a caprioarei si mai ales fata de ceea ce numea el lipsa de fermitate in realizarea planurilor stabilite, dar pe care caprioara o considera a fi o rigiditate exagerata si inutila.

Mama caprioarei avusese o fire calda si vesela, pe care caprioara o mostenise. Tatal caprioarei se purta foarte distant cu mama ei, respingandu-i incercarile de apropiere, astfel ca in timp aceasta deveni incet-incet retinuta si plina de nostalgie. Era complet in puterea sotului si nu i se opunea in niciun fel.

Intr-o zi, insusi printului padurii, un cerb falnic si puternic, ii cazura ochii pe caprioara si isi puse in gand sa o ia de sotie. Ii vorbi tatalui ei despre intentiile sale, iar acesta fu deosebit de incantat. Din acel moment, caprioara nu mai auzi decat ce sot minunat ar fi cerbul si ce onoare ar fi pentru caprioara si familia ei sa-i dea mostenitori printului.

Caprioara fu insa ingrozita de aceasta perspectiva, caci stia ca cerbul avea vointa de fier si nu accepta ca lucrurile sa se faca altfel decat cum considera el ca trebuie sa se faca. Pe langa aceasta, din interactiunile cu cerbul, caprioara realiza ca acesta ii semana tatalui sau in multe privinte, asa ca nu-si putea imagina o viata fericita alaturi de el. Ideile caprioarei de a-si educa puii in felul ei non-conformist, invatandu-i sa-si asculte emotiile la fel de mult precum gandurile, s-ar fi lovit de cerb ca de o stanca de neclintit. Ea avea nevoie de cineva flexibil in gandire, care sa ii inteleaga sensibilitatea si sa-i lase libertate de miscare.

Ca sa il evite pe cerb, caprioara incepu sa se plimbe si sa reflecteze de una singura in parti mai izolate ale padurii. Asa gasise locul unde il intalnise pe lup.

Lesne de inteles ca apropierea prieteneasca dintre lup si caprioara se transforma dupa o vreme intr-un sentiment mai profund ce-i lua pe amandoi pe nepregatite si ii sperie foarte tare. O perioada se lasara purtati de pasiune si totul fu absolut minunat. Era ca si cand aflasera o sursa de energie din care se hraneau din plin, dar care nu era niciodata in pericol sa se epuizeze.

Curand insa isi dadura seama lucrurile nu puteau continua asa la nesfarsit. Nu erau singuri pe lume. Amandoi stiau ca au o datorie fata de familiile in care crescusera. Dar in acelasi timp simteau in adancul inimilor ca au si o datorie fata de ei insisi. Hotarara sa se desparta pentru cateva luni si sa-si lase astfel timp si spatiu de gandire pentru ca fiecare sa ia o decizie in ceea ce priveste relatia lor.

Stabilira ca in ultima zi a anului sa vina la o anumita ora la ‘locul lor’ si ca, in cazul in care nu aveau sa se reintalneasca, fie pentru ca doar unul din ei s-ar fi dus acolo, fie pentru ca niciunul nu ar fi ajuns, sa considere povestea de iubire incheiata definitiv si sa nu se mai revada niciodata.

In ultima zi a anului…

***

Aceasta este o poveste cu final deschis. Fiecare cititor este liber sa-i scrie sfarsitul, dupa cum considera potrivit.

Advertisements

One thought on “Povestea iubirii dintre un lup si o caprioara

  1. Mi-ar placea ca fiecare din voi sa-mi spuna cum vede ea/el finalul acestei povesti 🙂
    Si daca nu cer prea mult, sa ziceti si de ce ati ales un anumit final.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s