Toate cartile sunt carti de povesti

Abecedar

Coperta Abecedarului dupa care am invatat sa citesc

Nu cred ca m-am gandit vreodata la carti* asa cum, copil fiind, ma gandeam la lucrurile ce ma inconjurau, punand intrebari despre cum au fost create si la ce folosesc. Cartile parca nu au avut niciodata nevoie sa fie explicate: erau acolo, mereu pregatite sa deschida usi spre aventura, spre taramuri magice, spre emotii necunoscute ori spre intelesuri noi.

Pentru cineva care a crescut inainte ca internetul sa devina aproape unica sursa de informare, bibliotecile erau spatiile in care mintea flamanda isi gasea hrana de toate felurile. Privind retrospectiv, as putea spune ca niciun gen literar nu mi-a ramas strain.

In acelasi timp, pentru un copil introvertit, mersul la biblioteca era ocazia perfecta de a cunoaste oameni fara a fi nevoie sa interactionez cu ei. Era simplu, alegeam o carte, incepeam sa citesc si dintr-o data eram intr-o lume plina de tot felul de personaje, in care ma regaseam sau care ma intrigau.

Am citit enorm in copilarie si adolescenta. Cititul, dintre toate activitatile accesibile intr-o tara comunista, era ceea ce iubeam sa fac cu adevarat, la orice ora si in oricare circumstante. Pe de alta parte, si acum imi scapa intelegerea deplina a modului in care fiecare carte se integra in universul meu. Stiu ca sunt acolo undeva, dar nu le mai pot regasi in individualitatea lor.

O mare parte din ceea ce sunt se datoreaza cartilor pe care am avut sansa sa le deschid si in care m-am cufundat la un moment dat pentru a iesi, la final, cu mai multa cunoastere si intelegere asupra lumii, precum si cu mai multe intrebari despre viata si sensul ei. Orice carte buna naste intrebari, povestea din carte nu se opreste la “Sfarsit”.

Daca ar fi sa aleg un singur lucru pe care l-am invatat din carti, acela ar fi ca totul este o poveste. Toate cartile scrise vreodata sunt carti de povesti. Suntem povesti si avem povesti de spus.

Nu stiu care a fost exact momentul in care am simtit ca trebuie sa scriu. De undeva, povestile au inceput sa se iveasca si sa se scrie. Mai sunt, sigur mai sunt de venit. Abia astept sa le cunosc si eu. ­čÖé


* 23 aprilie este Ziua Internationala a Cartii, prilej de a reflecta la ceea ce inseamna cartile pentru mine.

Advertisements

Esenta iubirii

Despre iubire s-a spus si s-a scris mult. Dragostea este probabil obsesia suprema a oamenilor.

Ma indoiesc* ca orice as avea vreodata de spus sau de scris despre iubire ar putea fi original sau mai plin de intelepciune sau mai frumos exprimat decat ceea ce exista deja.

Uneori ma indoiesc* si de faptul ca inteleg dragostea sau ca am simtit-o cu adevarat in inima mea. Poate ca doar m-am convins ca am simtit-o, caci cine este dispus sa admita cu usurinta ca nu iubeste sau ca nu se simte iubit/a?

In mijlocul tuturor acestor indoieli*, exista in mine o voce reconfortanta care imi spune ca am fost binecuvantata sa primesc iubirea sub multe forme, precum si sa daruiesc iubire asa cum am fost in stare sa o fac.

Este posibil ca acesta sa fie marele secret al iubirii: ea poate fi orice vrem noi sa fie. De aceea nu cadem de acord ce este iubirea si cum trebuie ea sa fie exprimata pentru a fi numita ‘Iubire’.

Am captat esenta iubirii intr-o sticluta. Va puteti indoi* de acest lucru, insa ea tot acolo se afla. Si eu o iubesc.

FullSizeRender-1


*In aceasta zi s-a nascut Descartes, asa ca astazi aleg sa ma indoiesc, deci sa exist.

Si da-ne noua zambetul cel de toate zilele

Ieri dimineata am aflat ca pe 7 octombrie se sarbatoreste Ziua Internationala a Zambetului. Simplul gand ca avem nevoie sa desemnam o zi pentru asta m-a facut sa…zambesc.

Intreaga zi am continuat sa am motive sa zambesc.

De exemplu:

Pe cand conduceam spre serviciu, era o masina langa mine la un semafor – nimic neobisnuit ati putea spune. Numai ca persoana aflata pe scaunul pasagerului a inceput sa faca niste strambaturi catre mine atat de haioase, incat nu m-am putut abtine sa nu izbucnesc in ras instantaneu. S-a pus verde, asa ca a trebuit sa plec, insa m-am gandit ca m-as fi strambat si eu la el inapoi daca as fi avut timp. Aceasta mostra de nebunie pe care un adult a fost dispus sa o imparta cu niste straini in trafic mi-a facut ziua frumoasa.

Si inca unul:

La sfarsitul zilei, pe cand ma indreptam spre casa, am condus pe langa o statie de autobuz unde un grup de fete faceau cu mana si strigau pline de veselie catre masinile ce treceau pe acolo. Astfel, ziua mea grea de lucru a inceput si s-a incheiat cu rasete.

Mergand la culcare, m-am tot gandit, chiar avem nevoie de o zi speciala pentru a zambi, a rade, a ne simti bine, a-i inveseli pe altii si nu in ultimul rand pentru a fi nebuni (in sens pozitiv)? Nu sunt toate acestea esentiale in viata noastra, precum painea si apa? Exista in noi o resursa inepuizabila, utilizata insuficient, pe care ar trebui sa o scoatem la suprafata in fiecare zi. Am zambit si am cazut intr-un vis in care eram inconjurata de fe┼úe zambitoare – a fost incredibil!

Asa ca, incepeti-va ziua zambind si aceea va fi o zi buna. Zi dupa zi dupa zi.

Zambiti va rog ­čÖé

smile-kingofwallpaperscom

kingsofwallpaper.com

Taramul lacrimilor

wpid18909-media_1332863089091

“Taramul lacrimilor e un loc atat de secret” – Micul Print, Antoine de Saint-Exupery┬á

De curand am reinvatat beneficiile plansului. Da, ati citit bine, ‘beneficii’ si ‘plans’.

Dupa zeci de ani de conditionari precum: “Capul sus, mergi mai departe”, “Se uita lumea la tine, te faci de ras daca plangi in public” sau “Doar n-o sa plangi ca un copil mic”, mi-am zis: chiar ca un copil mic am sa plang. In fond, nu mi-am permis nicio depresie post-partum ca lumea, desi as fi avut ocazia – si inca de doua ori! Dar nu se face sa plangi dupa ce ai trecut prin travaliu sau cand sanii sunt umflati si durerosi, iar sfarcurile ranite de la alaptat, din cauza extenuarii dupa ani de trezit noapte de noapte, si nici mai tarziu cand hormonii adolescentei se razvratesc zilnic, iar tu trebuie sa ramai calma intrucat esti adult, ori atunci cand nimic din ceea ce faci pare ca nu e suficient de bun. Nu e niciodata timp de plans, pentru ca sunt atatea alte lucruri ce trebuie facute.

Primele trei dati au fost potopuri de dimensiuni biblice. Atatea dureri si frustrari neexprimate adunasem. Nu asa se face insa. Plansul se invata, la fel ca orice terapie. Iar daca esti ca mine -aduni, aduni, aduni si erupi ca un vulcan (din categoria Iwo Jima, Vezuviu, Katla etc.), de nu intelege nimeni ce te-a apucat -, descarcarea periodica prin plans face minuni. Insa niciodata mai mult de cinci minute. Ce e mult strica, iar plansul indelungat te duce in depresie. Si nimanui nu-i place depresia…

Nu e usor sa treci peste credinta ca lacrimile inseamna slabiciune. Cine crede acest lucru, nu a plans niciodata corect. Plansul te poate elibera de orice nu-si (mai) gaseste locul in tine. Vorba cantecului: ‘Trebuie sa ma scoti afara din tine prin plans’. [1]

Taramul lacrimilor e un loc secret, dar odata descoperit, ce minunatii te asteapta acolo! Regasire de sine, putere, claritate, echilibrare, catharsis, sanatate si, de ce nu, frumusete. [2]


[1]  Cry Me Out

[2] The Topography of Tears

 

 

 

 

Despre cautarea, gasirea si pastrarea fericirii

wall_sticker_quote_if_you_want_to_be_happy_be_s

Mi-e greu sa scriu despre fericire cat inca sunt in cautarea ei. Dar daca tot sarbatorim astazi Ziua Internationala a Fericirii, sa arunc si eu niste ganduri in eter…

Asadar, ce este de fapt fericirea si ce ne face sa o dorim atat de tare?

Mi se pare dificil, daca nu imposibil de dat o definitie universala a fericirii, intrucat aceasta stare este in esenta extrem de personala, unica pentru fiecare individ.

Multi oameni cad insa de acord ca fericirea nu tine de faima, bogatie sau frumusete fizica, ci mai degraba de un anumit sentiment de multumire si pace sufleteasca ce vine din interior si nu depinde neaparat de elemente exterioare.

Poate fericirea este o suma de mici bucurii pe care le aduni in inima zi de zi. De la zambetele celor dragi, o raza de soare ce te loveste din plin, rasetele copiilor, un pahar cu apa proaspata, atingerea tandra a unei maini blande pe fata, o imbratisare stransa care-ti spune ca cineva este aici pentru tine, vantul si mirosul marii ce te poarta departe, parul iubitei cazand pe spatele gol, terminarea unui maraton, un cantec care-ti merge la suflet, taceri comfortabile, conversatii┬áoneste, o fotografie ce surprinde momentul la fix, sarutari insetate, felicitari facute de mana, cea mai gustoasa mancare gatita de tine, o plimbare relaxanta in padure, o carte pe care nu o poti lasa jos, parfumul iubitului, un ceai fierbinte servit sub patura urmarind un film bun, un ‘te iubesc’ spus exact cand ai nevoie, conducand masina cu viteza pe o autostrada libera, satisfactia cand reusesti o pozitie de yoga perfecta, pana la a face dragoste privind ochi in ochi. Si multe, multe, multe altele. Lista pare infinita.

Unii cred ca oamenii au un drept la cautarea fericirii si l-au inscris chiar in Constitutie. Acest lucru este admirabil, insa si daca ar fi inscris in toate constitutiile si tratatele internationale din lume, nimic nu garanteaza ca fericirea poate fi gasita si, mai mult, pastrata. Depinde de fiecare individ sa aleaga calea potrivita catre fericirea proprie.

Oricum, stiu ca opusul fericirii nu este tristetea – aceasta este opusul bucuriei. Tristetea e trecatoare. Opusul fericirii este nefericirea. Iar aceasta poate fi o stare cvasi-permanenta pentru unele persoane.

Pana la urma, dupa indelungi peregrinari prin lumea din afara si dinlauntrul nostru, realizam ca fericirea e o alegere, asa cum este si nefericirea.

Fericirea e in noi si nicaieri altundeva. Acolo o cautam, o gasim si o pastram.

Libertatea in iubire

Trebuie sa iubesti in asa fel incat persoana iubita sa se simta libera.”

Thich Nhat Hanh

Mi-au placut cuvintele acestea intrucat eu pun mare pret pe libertate, inclusiv in relatia de cuplu. Reflectand insa la ele, doua intrebari au aparut firesc: “Ce inseamna libertatea in iubire?” si “Este aceasta libertate nelimitata?”

In primul rand, liber/a inseamna ca persoana iubita sa fie el insusi/ea insasi. Adica sa nu se simta constrans/a sa se comporte intr-un anumit fel numai de dragul tau. Ideea este sa iubesti pe cineva asa cum este el/ea, si nu o imagine a ceea ce ti-ar placea tie sa ai alaturi.

Liber/a apoi semnifica sa fie neatasat/a de tine. Sa ramana o persoana independenta, care sa ia clipa de clipa decizia de a fi impreuna cu tine, pentru ca asa vrea si nu din cauza unor sentimente de datorie, de vinovatie ori ca urmare a unor  santaje emotionale.

Liber/a sa-si duca viata asa cum considera. Sa aiba relatii cu alte persoane si sa faca lucruri impreuna cu ele. Adica sa aiba timp pentru el/ea in afara relatiei de cuplu.

Inseamna insa aceasta ca nu exista responsabilitate in iubire? Nu este sanatos sa ai asteptari nerealiste de la partener/a, dar totusi e dificil de imaginat absenta oricaror asteptari. Cred ca atata timp cat sunt rezonabile si comunicate direct, ele seteaza cadrul de manevra in relatia respectiva. Iubirea inseamna sa iti asumi responsabilitatea pentru ceea ce oferi si primesti.

Dintr-o alta perspectiva, merge aceasta libertate pana intr-acolo incat relatia de cuplu sa fie de fapt deschisa si altor relationari paralele? Adica poate partenerul iubi pe altcineva in acelasi timp sau poate avea sentimente romantice ori dorinte sexuale pentru altcineva? Si sa actioneze in conformitate cu aceste sentimente sau dorinte fara sa fie oprit/a de faptul ca are o relatie de cuplu cu tine?

Raspunsurile difera in functie de gradul de toleranta si de deschidere pe care il are fiecare. Unii ar spune ca atunci cand esti sigur/a pe tine, pe ceea ce esti si ai de oferit, asa ceva nu se intampla. Pentru ca ii oferi celuilalt tot ce are nevoie. Nu e chiar asa, intrucat nu putem fi TOTUL pentru partenerii nostri din perspectiva relationala. Acesta este cred unul dintre lucrurile cel mai greu de acceptat in cazul unor relatii functionale sau cel putin aparent functionale. In cazul relatiilor profund disfunctionale sau in care relatia de cuplu este una formala, cred ca doar printr-o forma severa de amagire poate astepta cineva fidelitate de la partenerul cu care persoana in cauza nu (mai) formeaza un cuplu armonios. De ce nu se despart aceste din urma cupluri e o tema separata de discutie si oricum nu exista raspunsuri universale, ci alegeri personale diferite de la caz la caz.

Pe de alta parte, se tot vorbeste de compromis in relatiile de lunga durata. Daca e sa fim onesti si sa nu ne ascundem in spatele unor principii, in cursul vietii mai toti oamenii aflati in relatii intalnesc alte persoane de care se simt atrasi, intr-un fel sau in altul. Si aici libertatea joaca un rol fundamental. Fiecare partener este liber atat sa isi urmeze dorintele, cat si sa si le infraneze.

In orice caz, multa suferinta ar putea fi evitata prin discutarea acestor lucruri la inceputul relatiei si reanalizarea lor din cand in cand. Oamenii nu se schimba, dar se transforma. Decizia de a continua sau nu o relatie cu cineva ar trebui luata cunoscand asteptarile si limitele celuilalt. Consecintele incalcarii limitelor si ale neonorarii asteptarilor ar trebui discutate in mod onest.

Nu e simplu sa fii liber intr-o relatie. Insusi cuvantul ‘relatie’ implica automat o legatura, o ancorare. Insa intr-o iubire adevarata ramai cine esti langa cel pe care il/o indragesti fara sa simti vreo greutate sau vreun disconfort.

Ancora e usoara ca un fulg.

images

Eliberare

Or fi multi oameni prizonieri in propriile vieti? Probabil ca da, caci nefericirea lor parca se simte in aerul ce-l respiram cu totii.

Cum devenim prizonieri?

Relativ simplu, lasandu-ne prinsi in valtoarea lucrurilor fara importanta, permitand sa fim folositi pana la abuz de oameni care ne ‘iubesc’ sau care considera ca le apartinem, crezand ca o viata reusita este cea in care facem totul cum ‘se cuvine’ sau cum ‘trebuie’.

Si cum ne putem elibera?

Reamintindu-ne esentialul, si anume ca traim viata noastra si nu pe a altora. Exprimand onest cine suntem si fara teama de a nu fi acceptati. Stabilind limitele disponibilitatii noastre fata de restul lumii si aratand cu fermitate linia peste care nu se poate trece.

Reinvatand ce este dragostea adevarata. Ea nu santajeaza, nu sufoca, nu induce vinovatie. Iubindu-ne pe noi neconditionat si reflectand aceasta iubire in toti ceilalti oameni din viata noastra.

Admitand ca in afara de relatia parinte-copil, orice alte relatii sunt temporare. Si ca nu suntem responsabili decat pentru jumatatea noastra din fiecare relatie.

Realizand ca viata pe pamant e cea mai frumoasa scoala despre cum sa devenim mai buni, fiecare dintre noi. Si ca desi putem invata din suferinta, nu aceasta este lectia principala a vietii. Destinul nostru este iubirea.

Intelegand ca suntem nascuti liberi si ca trebuie sa murim liberi.

Breaking Free

Zenos Frudakis – Freedom

 

Un an amestecat

Daca ar fi sa aleg un singur cuvant pentru a descrie anul ce se incheie azi, acesta ar fi – “amestecat”. Ca un cocktail.

Am avut parte de bucurii imense, dar si de pierderi enorme, pe scala mea de masura. Pentru altcineva, si unele si celelalte ar putea parea nesemnificative, dar eu asa le-am simtit. Pe fiecare din ele am acum a le procesa si a le aseza la locul potrivit in propria mea poveste de viata.

Ni se recomanda sa practicam gratitudinea pentru tot ce primim ca experienta. Incerc constant sa fac asta, dar sa stiti ca nu-mi reuseste mereu. Unele lucruri chiar nu voiam sa mi se intample. De unii oameni mai aveam nevoie.

Anul acesta am simtit pentru prima data din copilarie nevoia de a ma ascunde undeva intr-o scorbura de copac, si acolo, nevazuta de nimeni, sa-mi plang pierderile si esecurile. Bine, ar fi trebuit sa fie o scorbura suficient de mare incat sa-mi incapa fundul marimea 40 (sau poate totusi 38?), dar asta e o alta poveste, mama natura e darnica in posibilitati…

Daca nu am facut-o este pentru ca am inteles ca lectiile pot fi invatate si altfel decat prin lacrimi si regrete. Si anume prin transformarea in altceva, poate in ceva cu totul si cu totul nou.┬áDe exemplu, intr-un blog pestrit care sa cuprinda intreaga varietate de idei literare ce imi trec prin cap ­čÖé

Castigul anului este abilitatea de a incerca drumuri nebatute, de a intampina necunoscutul cu mai multa deschidere si curaj. Iar pentru aceasta, sunt profund recunoscatoare.

Amestecul de anul acesta a fost bun.

Rainbow drink

Si ne iarta noua…

Forgiveness

…greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri.

Dar cine sunt gresitii nostri?

Primii care gresesc fata de noi suntem chiar noi insine. Suntem poate cei mai aspri critici ai nostri. De nenumarate ori, gasim mai degraba iertare pentru ce facem gresit altora chiar la cei fata de care am gresit, decat reusim noi sa ne iertam pentru acelasi lucru. 

Apoi, sigur ca e posibil ca uneori sa deranjam prin comportamentul nostru persoane necunoscute sau oameni pentru care nu avem sentimente de apropiere – i-am putea numi “oameni neutri”. Sau sa fim noi insine ofensati de astfel de oameni. Cred ca ‘iertarea’ este acordata cel mai usor in astfel de situatii; as zice ca e mai degraba o uitare rapida a celor intamplate.

Si mai este o categorie de oameni care, in mod paradoxal, ne iarta si pe care-i iertam mai greu decat ar merita. Sunt acele persoane la care tinem din toata inima, fata de care ne deschidem sufletele si pe care ne bazam sa ne fie alaturi si in momentele de bucurie, dar mai ales in cele de cumpana. Acele persoane care ne asteptam sa ne inteleaga si sa ne accepte neajunsurile orice ar fi.

Nu cred ca pe acesti oameni ii ranim vreodata constient sau ca ei ne fac rau intentionat. Dar atunci cand se intampla acest lucru, totul capata proportii nebanuite. Poti pierde oameni dragi intr-o clipita.

Trecand de curand prin astfel de circumstante, am reflectat la motivul pentru care iertarea pare atat de dificila. Am ajuns la concluzia ca este din pricina vulnerabilitatii noastre in raport cu acesti oameni. Rana este mai adanca atunci cand suntem deschisi si vulnerabili. Increderea pe care o avem in ei si pe care ei o au in noi face ca aceleasi greseli, poate inofensive venind din partea oamenilor neutri, sa devina adevarate catastrofe daca sunt cauzate de oameni dragi.

Acestia sunt oamenii fata de care suntem datori sa exersam iertarea oricat de dezamagiti ne-am simti.

Errare_humanum_estSa exersam iertarea nu e complicat, daca pornim de la premisa ca nimeni nu e perfect. Cu rabdare si empatie iertarea vine firesc.

Numai asa, gresind si iertand, invatam zi de zi cum sa devenim cea mai buna versiune a noastra.

Locul nasterii e parte din Sine

Fie ca ne alegem sau nu unde ne nastem, undeva in aceasta lume luam prima gura de aer din viata noastra.

Indiferent unde ne duc drumurile vietii si unde ne stabilim la un moment dat ori pentru restul vietii, fiecare din noi vom fi identificati cel putin prin nume, data nasterii si locul nasterii.

Nu cred intr-un “om” generic, universal, decat la nivel pur teoretic. Intr-adevar, suntem toti la fel ca fiinte umane prin comparatie cu alte specii. In realitate, ┬áfiecare individ este un univers unic ce incearca sa se conecteze cu ceilalti. Combinatiile dintre mostenirea genetica, sociala si culturala pe de o parte si perceptia asupra vietii, experienta ori exprimarea acesteia pe de alta parte, sunt infinite. ┬áAsa cum se spune, ‘Nu exista doi oameni la fel’.

In acest context, consider ca unde se naste cineva si este crescut il formeaza intr-un fel ce-l marcheaza pentru totdeauna, contribuind din plin la combinatia specifica ce te face pe tine sa fii TU.

Astazi sarbatorim Ziua Nationala a Romaniei si cum eu sunt romanca (si putin europeanca), as vrea sa recunosc in mod deschis darurile uimitoare pe care le-am primit nascandu-ma in aceasta tara. In ciuda tuturor neajunsurilor pe care romanii le identifica cu privire la tara lor, chiar este un loc grozav in care sa te nasti. Cred ca este la fel de bun sau de rau ca orice alt loc in care traiesc oameni. Imbunatatirea, dezvoltarea, evolutia unei tari sunt dorite si posibile, si chiar se intampla (desi uneori prea incet pentru gustul nostru).

In doar cateva cuvinte, sunt recunoscatoare pentru limba frumoasa si bogata pe care o vorbesc, pentru cultura si istoria construite in secole de vremuri grele la rascrucea civilizatiilor vestice si estice, pentru minunile naturii pe care le (re)descopar la fiecare calatorie prin tara natala, pentru parintii iubitori si familia extinsa (unii nici nu au calatorit vreodata in strainatate) pe care am avut norocul sa-i am, pentru toti oamenii speciali cu care mi-am intersectat drumul de-a lungul anilor si care au devenit parte din viata mea, pentru tot ceea ce ma face sa traiesc fiecare noua zi aici.

La Multi Ani, Romania!

3c48cecb7b5ae392e0a9b64c182dd34e