Florile nu au nevoie de prea multe: solul potrivit pentru hrana, lumina pentru fotosinteza, apa pentru prospetime.
In esenta, nici oamenii nu au nevoie de mai multe pentru a inflori: se hranesc din caldura atingerii, isi astampara setea prin sarutari, comunica profund oferind si primind imbratisari si cuvinte pline de iubire.
Coperta Abecedarului dupa care am invatat sa citesc
Nu cred ca m-am gandit vreodata la carti* asa cum, copil fiind, ma gandeam la lucrurile ce ma inconjurau, punand intrebari despre cum au fost create si la ce folosesc. Cartile parca nu au avut niciodata nevoie sa fie explicate: erau acolo, mereu pregatite sa deschida usi spre aventura, spre taramuri magice, spre emotii necunoscute ori spre intelesuri noi.
Pentru cineva care a crescut inainte ca internetul sa devina aproape unica sursa de informare, bibliotecile erau spatiile in care mintea flamanda isi gasea hrana de toate felurile. Privind retrospectiv, as putea spune ca niciun gen literar nu mi-a ramas strain.
In acelasi timp, pentru un copil introvertit, mersul la biblioteca era ocazia perfecta de a cunoaste oameni fara a fi nevoie sa interactionez cu ei. Era simplu, alegeam o carte, incepeam sa citesc si dintr-o data eram intr-o lume plina de tot felul de personaje, in care ma regaseam sau care ma intrigau.
Am citit enorm in copilarie si adolescenta. Cititul, dintre toate activitatile accesibile intr-o tara comunista, era ceea ce iubeam sa fac cu adevarat, la orice ora si in oricare circumstante. Pe de alta parte, si acum imi scapa intelegerea deplina a modului in care fiecare carte se integra in universul meu. Stiu ca sunt acolo undeva, dar nu le mai pot regasi in individualitatea lor.
O mare parte din ceea ce sunt se datoreaza cartilor pe care am avut sansa sa le deschid si in care m-am cufundat la un moment dat pentru a iesi, la final, cu mai multa cunoastere si intelegere asupra lumii, precum si cu mai multe intrebari despre viata si sensul ei. Orice carte buna naste intrebari, povestea din carte nu se opreste la “Sfarsit”.
Daca ar fi sa aleg un singur lucru pe care l-am invatat din carti, acela ar fi ca totul este o poveste. Toate cartile scrise vreodata sunt carti de povesti. Suntem povesti si avem povesti de spus.
Nu stiu care a fost exact momentul in care am simtit ca trebuie sa scriu. De undeva, povestile au inceput sa se iveasca si sa se scrie. Mai sunt, sigur mai sunt de venit. Abia astept sa le cunosc si eu. 🙂
* 23 aprilie este Ziua Internationala a Cartii, prilej de a reflecta la ceea ce inseamna cartile pentru mine.
Viata mea este in constructie, dar sper ca sunt pe calea cea buna. Deocamdata, imi iau o vacanta foarte scurta.
Ursula K. Le Guin (n. 21 octombrie 1929)
Nu-ti face griji. Fii rabdator. Ai incredere.
E ciudat faptul ca a nu lua o decizie este in sine o decizie.
Mi-a luat ceva timp sa inteleg ca inactiunea in anumite situatii de viata ar putea fi mai daunatoare decat a actiona intr-un fel si a accepta riscul ca lucrurile sa mearga rau.
De obicei, se intampla ca frica de ceea ce ar putea merge rau sa fie mai mare decat ceea ce se intampla de fapt.
Asadar, data viitoare cand imi va fi teama sa iau o decizie, o sa-mi reamintesc ca frica este puternica, insa nu invincibila.
Ne petrecem zilele incercand sa atingem tinte, obiective, teluri. Si atat de multe dintre ele sunt stabilite de altii. Cat de des ne oprim ca sa ne intrebam ce ne dorim de fapt?
Ei bine, acesta este un Dorintator:
Acum, inchideti ochii, puneti-va o dorinta si suflati-o in univers. Repetati…
Vorbele bune ar trebui sa ne fie la indemana oricand, fara exceptie. Viata e prea scurta pentru a repara distrugerile produse de vorbele spuse cu rautate sau la manie.
The World in My Words 