Ziua 121

Indiferent de cat de departe ai rataci prin lume, vazand lucruri minunate si avand experiente de neuitat, intoarcerea acasa ramane una dintre cele mai frumoase calatorii.

Advertisements

Flori de liliac

Lilac Festival_Steve Henderson

‘Festivalul Liliacului’ –   Steve Henderson stevehendersonfineart.com

S-a asezat din nou pe banca de langa tufa imensa de liliac, nu inainte de a mirosi cu nesat parfumul florilor abia deschise. Arunca din cand in cand cate o privire grijulie in carut, unde fetita dormea linistita. Stiam ca e o fetita nu mai mare de un an, pentru ca zilele trecute le gasisem jucandu-se impreuna pe aceeasi banca.

Am privit-o cu coada ochiului si i-am observat pe chip oboseala. Mi-am facut curaj si am abordat-o aproape in soapta: ‘Pare sa va placa liliacul. Si eu ii iubesc mirosul, imi aduce aminte de copilarie. Aveam in curte cateva tufe, si cu flori albe, si cu flori mov.’

Tanara femeie imi zambi si raspunse: ‘Da, imi este draga aceasta floare. Desi de ea ma leaga amintiri dureroase…’ se intrerupse oftand adanc.

‘Imi pare rau, nu am vrut sa va provoc tristete. Daca va ajuta sa vorbiti despre asta, sunt o buna ascultatoare. Apropo, ma numesc Amalia Fisher si sunt jurnalista independenta. Intra in etica mea profesionala sa pastrez secretul surselor, asa ca sa nu va faceti griji’, am incercat un soi de gluma.

‘Imi pare bine sa va cunosc. Eu sunt Laura Fields si sunt designer de interioare. Actualmente doar mama’, mai preciza ea, razand usor. ‘Cat priveste istoria mea personala legata de liliac, nu este ceva nemaiauzit, din pacate.’

Laura incepu sa povesteasca, aproape pe nerasuflate:

In copilarie familia mea locuia impreuna cu bunicii din partea mamei intr-o casa modesta, cu o curte suficient de mare incat sa cuprinda o gradina cu flori. O tufa de liliac despartea pe o latura curtea noastra de cea a vecinilor de alaturi.

Vecinii aveau un baiat nu prea vorbaret. Fusese afectat de poliomielita si ramasese cu un picior mai scurt. Se deplasa cu greu sprijinandu-se intr-o carja. Avea cam 19 ani, iar eu nu mai mult de 6 si de multe ori ma chema la gard si vorbea cu mine printre ramurile liliacului.

Intr-o zi, ramasesem singura acasa pentru o vreme si Luca (asa il chema) m-a invitat la el in curte ca sa imi ofere prajituri facute in casa. Fiind un copil pofticios, am acceptat cu bucurie. Prajiturile erau delicioase. Luca m-a luat de mana si ne-a adapostit la umbra tufei de liliac. Stand rezemat in picioare, m-a tras spre el si m-a indemnat sa mai mananc o prajiturica.

Nu am simtit pericolul. Aveam incredere in el, doar era vecinul meu, il stiam dintotdeauna. Insa in momentul in care, tinandu-ma lipita cu spatele de el, si-a strecurat cealalta mana in pantalonii mei si a inceput sa-mi mangaie partile intime, un clopotel a inceput sa-mi sune in cap. ‘Ce se intampla? Nu imi place asta!’ imi spunea mintea. Am incercat sa ma desprind, insa mana lui s-a incordat in jurul meu, iar cealalta mana a devenit mai dura. In tot acest timp ii auzeam respiratia sacadata si vocea soptindu-mi: “Iti place, nu-i asa? Iti place asta mult de tot. O sa ramana intre noi. O sa fie secretul nostru.”

M-am agatat de mirosul ametitor al liliacului ca sa nu mai simt nimic. Cand s-a auzit vocea bunicii strigand dupa mine, am simtit ca sunt libera si am fugit spre casa, lasand totul in urma si stergand fiecare clipa din memorie.

Tacerea ce a urmat m-a apasat fizic.

‘Laura – sper ca pot sa-ti spun astfel -, sunt extrem de miscata de povestea ta si iti multumesc pentru incredere. Din punctul meu de vedere, astfel de lucruri trebuie facute cunoscute. Asa cum ai spus, din pacate nu este ceva nemaiintalnit, dimpotriva, este o situatie in care se afla la un moment dat mult prea multi copii (fete si baieti deopotriva). Cum ai reusit sa treci peste aceasta experienta dificila (ca sa ma exprim eufemistic…)?’

Adunandu-si gandurile, Laura continua:

Sigur ca intamplarea aceasta nu s-a sters si a revenit intr-un moment de deriva din viata mea. Tocmai aflasem ca sunt insarcinata si iubitul meu a gasit de cuviinta sa-mi spuna ca e prea tanar sa devina tata. Abia ne terminasem studiile, fusesem colegi la Arhitectura. 6 ani de relatie, din prima pana in ultima zi la universitate, si asa aveam sa aflu ca nu il cunosc deloc pe omul de langa mine.

Nu cred ca am fost vreodata atat de disperata si dezorientata. Incercam sa imi dau seama unde am gresit de n-am fost in stare sa-l pastrez langa mine pe tatal copilului. Mi se parea ca facusem totul ca sa fie fericit cu mine. Si chiar ma dadusem peste cap in toti acei ani ca sa fie mereu multumit. Si totusi nu fusese suficient.

In noaptea aceea mi-am reamintit totul, trezindu-ma brusc dintr-un somn tulburat de cosmaruri. Am plans pana in zori cu un sentiment profund de neputinta. Pe masura insa ce scoteam din mine durerea ascunsa bine in strafunduri, ma simteam mai usoara. M-am invinovatit de multe lucruri in noaptea aceea – de ce m-am dus in curtea vecina, de ce imi placeau atat de mult dulciurile, de ce nu am tipat… Toate pareau gesturi logice. Apoi am reusit insa sa ma pun din nou in pielea acelui copil naiv si mi-am dat seama ca am facut tot ceea ce as fi putut face la varsta aceea, cu mintea si sufletul de la acel moment. Adica nimic.

Dintr-o data, am avut si alte revelatii, legate de momente din viata de adolescenta si de adult, in care mi-am reprosat comportamente si mi-am asumat vina pentru lucruri de care nu eram de fapt responsabila.  In clipa in care mi-am constientizat si mi-am acceptat reactia de atunci, am putut sa simt compasiune si sa ma iert. Aceasta m-a ajutat si sa inteleg ca nu sunt vinovata nici de decizia luata de iubitul meu de a-si parasi copilul.

Poti sa crezi sau nu, mi s-a parut ca o simt pe Lili (fetita mea) cum ma incurajeaza si imi spune ca totul va fi in regula. Si asa a fost. Sarcina a decurs in conditii foarte bune, nasterea ei a fost rapida si cu dureri suportabile, iar pana in prezent s-a dezvoltat ca la carte as zice. Nu mai spun ca am reusit sa imi fac deja un portofoliu de clienti, care abia ma asteapta sa revin din concediul de maternitate pentru a lucra la proiectele lor.

‘Totul este bine!’, isi incheie Laura povestea, insufletita de o lumina puternica in ochi. ‘Acum pot sa miros liliacul si sa-i iubesc parfumul fara sa mi se stranga inima.’

‘Ai toata admiratia pentru forta pe care ai reusit sa o gasesti in tine ca sa te vindeci. Ne mandrim in societate cu atatea progrese tehnologice, si neglijam aspecte ce tin de esenta umanitatii. Iar unul dintre aceste aspecte este felul cum ne raportam la copii si cum ii protejam. Este de neacceptat sa mai lasam ca aceste traume sa ne marcheze copiii!’ ma lua pe mine valul.

Tocmai atunci, un baietel cu ochi verzi, mari si curiosi, se apropie de carut si se uita la Lili care inca dormea fara nicio grija. Il vazusem de multe ori in parc, tot timpul cu bunicul sau, un domn cu parul complet alb, mereu serios si ingandurat. Baiatul se juca singur, oprindu-se sa priveasca lung la mamele ce treceau cu copiii lor pe langa banca unde se aseza mereu insotitorul sau. Ma intrebasem care e povestea lui si poate aveam s-o aflu.

‘Cum te cheama?’ il intreba Laura cu blandete.

‘Robert. Si am 5 ani si 5 luni’, raspunse el timid aratandu-i Laurei mana dreapta cu toate degetele desfacute. Bunicul il striga cu voce aspra si Robert isi lua la revedere, intorcandu-se fara sa comenteze.

‘Ce baietel dragut’, comenta Laura, apoi mi se adresa: ‘Spuneai ceva…’

‘Da, as vrea sa te intreb daca ai accepta sa ne reintalnim candva pentru un interviu mai detaliat? As face cunoscuta povestea ta, cu pastrarea anonimitatii, desigur’.

‘Lasa-ma sa ma gandesc un timp’, zise ea si facuram schimb de telefoane si adrese de e-mail.

Lili se trezi si incepu sa planga de foame, asa ca Laura se ridica grabita sa o duca acasa. Ne-am urat zi buna si am urmarit-o cum se departeaza, nu inainte de a mai mirosi inca o data liliacul, floarea vindecarii ei.

Ziua 116

download

Cand eram mai tanara, imi imaginam tot felul de gesturi grandioase pe care barbatul iubit le-ar fi facut ca sa-mi dovedeasca dragostea.

Intre timp, am invatat ca iubirea se gaseste in multe din gesturile banale, precum a-ti spune cineva zambind ‘Buna dimineata!’ si ‘Noapte buna!’ sau a primi un mesaj de incurajare in mijlocul zilei, exact cand aveai mai mare nevoie. Si cata tandrete este intr-o simpla imbratisare in momentul revederii, intr-un sarut spontan pe gat, intr-o mangaiere protectoare pe spate sau o strangere de mana!

Si nu in ultimul rand este intrebarea ‘Cum a fost ziua ta?’ Sa fie cineva atent la tine si la starile tale sufletesti e una dintre cele mai frumoase dovezi de iubire.