Măreşte-ţi cercul.
Mare iubitoare de libertate, dintotdeauna m-a obsedat imaginea cercului strâmt în care vieţuim.* Vrând-nevrând, am acceptat în timp că limitele existenţei mele pământeşti sunt multe şi diverse, de la nevoi ale trupului până la constrângeri sociale perpetuate din generaţie în generaţie ori bariere personale solide.
Adesea am trecut prin experienţe de claustrofobie mentală, când totul părea să se reverse asupra mea, sufocându-mă şi zdrobindu-mă până la nefiinţă. Gândul salvator, care a funcţionat în acele momente, a fost acela că cercul poate fi lărgit. De fiecare dată când am dat curs acestui imbold şi mi-am împins graniţele cât mai departe de orizontul meu imediat, m-am putut mişca în voie şi am găsit curajul de a mă confrunta onest cu propriile neajunsuri.
Singura formă de libertate autentică la care pot spera este aceea de a-mi muta propriul gard de protecţie alcătuit din frici moştenite sau dobândite până la punctul în care temerile dispar, învinse fiind, ori îşi pierd puterile asupra mea.
Medalionul din fotografie îmi reaminteşte, la nevoie, că cercul poate deveni mai mare şi că libertatea este posibilă şi reală.
“Trăind în cercul vostru strâmt” – Luceafărul, Mihai Eminescu
The World in My Words 