Traia odata intr-un mic orasel un negustor caruia ii murise sotia dand nastere primului lor copil. Baiatul fu crescut de tatal sau cu multa dragoste si grija, devenind un tanar placut la chip si fire, linistit si visator. Unii rauvoitori vorbeau pe la colturi ca ar fi fost cam incet la minte, caci statea de multe ori singur, nemiscat si parca privind in gol, iar cand participa la vreo adunare sau se afla intr-un grup rareori scotea cate o vorba.
De mic, baiatului ii placuse sa deseneze. In orice clipa libera isi lua cu el foi si creioane si pleca sa hoinareasca in cautare de subiecte pe care sa le transforme in minunate desene. Talentul sau era evident si unor ochi neinstruiti, caci toti cei care ii priveau desenele ramaneau cateva clipe uimiti de finetea liniilor si acuratetea imaginilor.
Pregatindu-se sa plece intr-una din calatoriile sale negustoresti, tatal isi intreba fiul ce ar vrea sa-i aduca. Tanarul nu statu mult pe ganduri si ii zise ca nu-si doreste decat un caiet de desen in care sa incapa suficiente foi astfel incat sa aiba mereu ce-i trebuie sa deseneze ori de cate ori l-ar lovi inspiratia. Intr-adevar, cand se intoarse, tatal fu bucuros sa-i aduca fiului un caiet cu coperti din piele, plin de foi fine numai bune de desenat. Recunoscator pentru darul primit, baiatul pleca imediat in padurea din apropierea casei.
Asezandu-se la umbra unui copac batran si falnic, deschise caietul si il studie pentru cateva minute. Aproape imediat observa pe coperta interioara un desen neobisnuit. Era o zana cu aripile in culorile curcubeului parca intinse pentru zbor. In timp ce admira imaginea zanei, i se paru ca aripile se misca. Se sperie putin, dar apoi se linisti singur, spunandu-si ca fusese probabil din cauza luminii.
Se apuca de desenat. In cateva zile, in caiet ajunsera batranul copac, un iepure salbatic, o tufa de trandafiri galbeni din gradina casei. In timp ce lucra la o pereche de vrabiute ce se jucau in praf, se apropie de el fiica unui prieten al tatalui sau, care se ocupa tot cu negotul. Se stiau de mici, dar cum baiatul nu fusese niciodata prea vorbaret, nu ajunsesera sa se cunoasca prea bine. Fata statu langa el fara sa scoata vreun sunet pana ce tanarul termina de desenat. Abia atunci deschise discutia si il ruga fara ocolisuri sa-i faca portretul.
In acel moment, stand cu ochii plecati in caiet, tanarul vazu din nou cum aripile zanei tremurara. Ca sa nu se dea de gol cat de tulburat era, stabili repede cu fata sa se vada a doua zi. Ar fi vrut sa vorbeasca cu cineva, dar se temu ca pana si tatal lui l-ar fi crezut nebun. In noaptea aceea nu prea dormi. Se dadu de cateva ori jos din pat si privi la desenul zanei, dar si la celelalte desene din caiet. Parca erau vii si incercau sa se miste. Intr-un final, cazu intr-un somn greu. In vis ii aparu zana care-i tot spunea: “Salveaza-ma!”
Dimineata era vizibil obosit. Dar promisiunea era promisiune, asa ca fu punctual la intalnirea cu fata. Incepu sa o deseneze concentrandu-se asupra trasaturilor ei, pe care parca le descoperea pentru prima data. Era o fata foarte frumoasa si baiatul simtea cum inima ii tresalta de o emotie necunoscuta pana atunci. La final, portretul era atat de reusit, incat parea imaginea vie a fetei.
Si in acea noapte o visa pe zana cum plangea si il ruga sa o elibereze. Ridicandu-se din pat, deschise caietul si spre uimirea lui zana avea cu adevarat lacrimi in ochi. In zori, iesind din casa, observa imediat cu ingrijorare ca trandafirii galbeni se scuturasera complet, desi abia inflorisera. Aruncandu-si privirea spre padure, vazu ca batranul copac dadea semne ca incepe sa se usuce. Aproape tipa de spaima cand gasi doua pasari moarte in curte – pricepu imediat ca erau vrabiile desenate de el cu putine zile in urma.
Reintra in casa si intreba cu voce tare cu ochii la zana ce poate sa faca. Intr-o clipita ii veni in minte fata careia abia ii facuse portretul si ii ingheta sufletul la gandul ca i s-ar fi putut intampla ceva rau. O voce soptita ii ajunse la urechi: “Caietul e vrajit. Tot ce e desenat devine captiv si moare.” “Cum pot sa te eliberez? Si sa-i salvez pe cei desenati?” zise baiatul disperat. “Numai Batranul Elf al Padurii stie, trebuie sa-l gasesti, dar eu nu te pot ajuta”, mai zise zana.
Tanarul nu pierdu nicio secunda. Intreba pe fiecare om cunoscut din oras, si chiar necunoscuti, cum sa il gaseasca pe Batranul Elf al Padurii, dar toti dadura din umeri, incurcati. In final, gasi o batrana pe care o uitase moartea pe pamant, iar aceasta ii confirma ca demult zanele si elfii se lasau mai des zariti de oameni si erau in relatii oarecum de prietenie. Batrana isi aminti de un loc in padurea de langa orasel, un luminis cu un ochi de apa unde le placea sa vina in noptile cu luna plina si sa petreaca. Ii explica cum sa ajunga acolo dar il avertiza ca elfii nu se mai aratau si ca va trebui sa fie foarte convingator ca sa le obtina sprijinul.
Si cum era o noapte cu luna plina, tanarul se pregati de plecare. Lua caietul cu el si chiar cand iesea pe usa, tatal lui veni cu vestea ca fiica prietenului sau cazuse dintr-o data grav bolnava. Atunci baiatul isi lua ramas-bun in graba si il asigura pe tatal sau ca ii va explica totul la intoarcere. Se duse aproape fugind in luminisul despre care ii vorbise batrana.
Ajuns acolo, ramase cateva minute blocat, nestiind ce sa faca. Apoi isi lua inima in dinti si incepu sa vorbeasca, sa povesteasca despre pasiunea lui pentru desen, despre cum primise caietul si cata placere ii facuse sa faca toate desenele, cum pusese in fiecare cate putin din sufletul sau. Probabil ca nu mai vorbise niciodata atat de mult in toata viata lui.
Cand termina ce avea de zis, se opri sa-si traga rasuflarea si chiar in acel moment in fata ochilor ii aparu Baranul Elf al Padurii. Acesta parea tare morocanos si il privea cu asprime in ochi. “Ai venit sa-mi tulburi linistea. Mi-ai insirat o poveste lunga din care nu am inteles mare lucru. La ce vrei sa te ajut?” il lua la rost elful. Putin descumpanit de aceasta primire, baiatul isi reveni insa repede. Deschise caietul la portretul fetei si i-l arata batranului. “Aceasta fata nevinovata zace la pat doar pentru ca eu am desenat-o in acest caiet blestemat. Fie-ti mila de ea si spune-mi ce pot face sa repar lucrurile.” Elful zambi: “Am fost si eu tanar odata si indragostit. Ce esti dispus sa platesti ca sa o salvezi?” “Spune-mi ce trebui sa fac si o voi face!” il asigura baiatul.”E simplu”, spuse batranul elf, “trebuie sa renunti la ceva la care tii din toata inima”. Tanarul se gandi putin si spus hotarat: “La niciun lucru nu tin pe lumea aceasta. Doar la desenele mele. Le voi distruge pe toate, daca acesta este pretul”. “Acesta este”, mai zise Batranul Elf al Padurii si se facu nevazut.
Tanarul se intoarse rapid acasa si aduna gramada toate desenele in curte. Puse si caietul cu coperti de piele, nu inainte de a-i povesti zanei despre intalnirea cu elful si ce sfat ii daduse. Apoi le dadu foc si se uita cum dispare toata munca lui. Tatal sau privea naucit la ceea ce parea o demonstratie de nebunie. Nu apuca insa sa intervina, caci in curte intrara foarte bucurosi prietenul lui cu fiica sa, care se vindecase ca prin miracol. Barbatii ramasera sa discute, iar fata se duse la baiat, care contempla scrumul ce inca fumega. Il lua de mana, iar el o privi in ochi si ii spuse: “O sa-ti fac din nou portretul”. Fetei i se lumina fata de bucurie: “Abia astept. Imi pare tare rau pentru desenele tale”. “Nu-i nimic. Totul este inca aici”, zise el, ridicand mana dreapta, cu care desena. Cum stateau ei asa tinandu-se de mana, vazura cum din gramada de resturi se ridica o mica zana cu aripi de curcubeu. Le facu cu mana si dadu din cap in semn de multumire, apoi isi lua zborul. Pe langa ei trecura ciripind voioase si doua vrabiute revenite la viata.
Tanarul nu renunta la desen si, asa cum ii promisese, ii facu fetei un alt portret, chiar mai frumos decat primul. Cand il termina, desena intr-un colt, pe post de semnatura, doua aripi in culorile curcubeului. Din acel moment, asa isi semna toate creatiile, iar acestea ajunsera sa fie cunoscute in toata lumea. Cand veti merge sa vizitati vreo expozitie, de vedeti undeva doua mici aripi de curcubeu, sa stiti ca acela e unul din minunatele lui desene.
SFARSIT
P.S. Pentru cine e interesat, desigur ca a avut loc si o nunta 🙂
The World in My Words 