Un an amestecat

Daca ar fi sa aleg un singur cuvant pentru a descrie anul ce se incheie azi, acesta ar fi – “amestecat”. Ca un cocktail.

Am avut parte de bucurii imense, dar si de pierderi enorme, pe scala mea de masura. Pentru altcineva, si unele si celelalte ar putea parea nesemnificative, dar eu asa le-am simtit. Pe fiecare din ele am acum a le procesa si a le aseza la locul potrivit in propria mea poveste de viata.

Ni se recomanda sa practicam gratitudinea pentru tot ce primim ca experienta. Incerc constant sa fac asta, dar sa stiti ca nu-mi reuseste mereu. Unele lucruri chiar nu voiam sa mi se intample. De unii oameni mai aveam nevoie.

Anul acesta am simtit pentru prima data din copilarie nevoia de a ma ascunde undeva intr-o scorbura de copac, si acolo, nevazuta de nimeni, sa-mi plang pierderile si esecurile. Bine, ar fi trebuit sa fie o scorbura suficient de mare incat sa-mi incapa fundul marimea 40 (sau poate totusi 38?), dar asta e o alta poveste, mama natura e darnica in posibilitati…

Daca nu am facut-o este pentru ca am inteles ca lectiile pot fi invatate si altfel decat prin lacrimi si regrete. Si anume prin transformarea in altceva, poate in ceva cu totul si cu totul nou.¬†De exemplu, intr-un blog pestrit care sa cuprinda intreaga varietate de idei literare ce imi trec prin cap ūüôā

Castigul anului este abilitatea de a incerca drumuri nebatute, de a intampina necunoscutul cu mai multa deschidere si curaj. Iar pentru aceasta, sunt profund recunoscatoare.

Amestecul de anul acesta a fost bun.

Rainbow drink

Povestea iubirii dintre un lup si o caprioara

Forest sun

In vremuri demult uitate, era o padure fermecata in care toate animalele traiau in pace si in armonie cu natura. Ele se puteau insoti cu orice alt animal si nu putine erau familiile alcatuite din specii diferite.

Printre acele animale se afla un lup de o frumusete remarcabila. Avea o blana deasa si lucioasa, trup solid si picioare puternice cu care alerga mai departe si mai repede ca oricine. Totodata, avea o inima sensibila la necazurile celorlalti si niste ochi mari si patrunzatori cu care vedea dincolo de aparente. Firea sa de lup il purta adesea prin cele mai indepartate colturi ale padurii, unde ii placea sa petreaca destul de des in singuratate.

Wolf

Mai mult decat sa fie singur insa, lupului ii placea sa aiba un loc stabil, asa ca revenea mereu la haita lui numeroasa. Avand o familie atat de mare, resursele lor erau limitate. Asa se face ca ei isi pusesera speranta intr-o uniune a lupului cu o ursoaica singura la parinti dintr-o familie foarte instarita. De altfel, ursoaicei ii cazuse cu tronc lupul, asa ca toata lumea se pregatea de nunta.

Lupul insa nu vedea ce lucruri i-ar putea lega pe el si ursoaica pentru a intemeia o familie fericita. Pe ursoiaca nu o interesa decat cum ii va arata barlogul dupa casatorie si cati pui va aduce pe lume si pregatise deja zeci de planuri despre ce lucruri avea sa faca pentru pui si impreuna cu ei. Viitorul pentru ursoiaca era sa stea cu puii si sa-i ingrijeasca, nimic mai mult. Or, altfel vedea lupul viata de familie. Si el isi dorea sa aiba pui, dar si pe cineva cu care sa faca lucruri impreuna, lucruri obisnuite, dar si unele nebunesti, pe cineva care sa-i cunoasca visurile si care sa-l sprijine la nevoie.

Lupul se simtea din ce in ce mai impovarat de asteptarile familiei si nimeni nu parea sa bage de seama prin ce trece. Asa se face ca se gasea adesea ratacind prin padure, desi tot ce ar fi vrut ar fi fost sa vorbeasca cu cineva si sa simta conexiunea cu o alta fiinta.

Intr-o buna zi, intr-unul din locurile descoperite in plimbarile sale solitare vazu o caprioara necunoscuta. Era un exemplar delicat, cu ochi mari si blanzi in care se citea tristetea. Caprioara se sperie la vederea lupului si vru sa plece, facand cateva salturi care o indepartara putin de el. Lupul o ruga sa ramana si sa nu-i fie frica de el. Dupa cateva clipe de nehotarare, caprioara se reapropie. Lupul ramase tintuit locului privindu-i miscarile gratioase.

Deer

Dupa o usoara stanjeneala, caprioara i se adresa cu indrazneala, intrebandu-l daca locul acela putea fi impartit, caci si ei ii era pe plac. Lupul ii raspunse ca nu avea niciun drept asupra acestuia, ba chiar ca i-ar prinde bine tovarasia cuiva. Auzind aceasta, caprioara ii zambi larg, iar in acel moment lupul simti in suflet ca intalnise pe cineva care-i semana.

Din ziua aceea, cei doi venira la locul ‘stapanit’ in comun de cate ori gaseau putin timp liber. Uneori se intalneau, alteori nu. Atunci cand se intalneau, se simteau extraordinar impreuna. Conversatia curgea firesc, fiecare se prindea de glumele celuilalt si radeau mult la poante sau din te miri ce, dar cel mai important era ca le venea usor sa vorbeasca despre ei si problemele lor, stiind ca gasesc in celalalt un ascultator atent.

Devenind prieteni, lupul ii povesti despre situatia in care se afla. Astfel aflara ca experientele prin care treceau erau relativ asemanatoare.

Tatal caprioarei era foarte dedicat puilor, ai caror pasi ii controla neincetat. El isi manifesta zilnic nemultumirea fata de firea visatoare a caprioarei si mai ales fata de ceea ce numea el lipsa de fermitate in realizarea planurilor stabilite, dar pe care caprioara o considera a fi o rigiditate exagerata si inutila.

Mama caprioarei avusese o fire calda si vesela, pe care caprioara o mostenise. Tatal caprioarei se purta foarte distant cu mama ei, respingandu-i incercarile de apropiere, astfel ca in timp aceasta deveni incet-incet retinuta si plina de nostalgie. Era complet in puterea sotului si nu i se opunea in niciun fel.

Intr-o zi, insusi printului padurii, un cerb falnic si puternic, ii cazura ochii pe caprioara si isi puse in gand sa o ia de sotie. Ii vorbi tatalui ei despre intentiile sale, iar acesta fu deosebit de incantat. Din acel moment, caprioara nu mai auzi decat ce sot minunat ar fi cerbul si ce onoare ar fi pentru caprioara si familia ei sa-i dea mostenitori printului.

Caprioara fu insa ingrozita de aceasta perspectiva, caci stia ca cerbul avea vointa de fier si nu accepta ca lucrurile sa se faca altfel decat cum considera el ca trebuie sa se faca. Pe langa aceasta, din interactiunile cu cerbul, caprioara realiza ca acesta ii semana tatalui sau in multe privinte, asa ca nu-si putea imagina o viata fericita alaturi de el. Ideile caprioarei de a-si educa puii in felul ei non-conformist, invatandu-i sa-si asculte emotiile la fel de mult precum gandurile, s-ar fi lovit de cerb ca de o stanca de neclintit. Ea avea nevoie de cineva flexibil in gandire, care sa ii inteleaga sensibilitatea si sa-i lase libertate de miscare.

Ca sa il evite pe cerb, caprioara incepu sa se plimbe si sa reflecteze de una singura in parti mai izolate ale padurii. Asa gasise locul unde il intalnise pe lup.

Lesne de inteles ca apropierea prieteneasca dintre lup si caprioara se transforma dupa o vreme intr-un sentiment mai profund ce-i lua pe amandoi pe nepregatite si ii sperie foarte tare. O perioada se lasara purtati de pasiune si totul fu absolut minunat. Era ca si cand aflasera o sursa de energie din care se hraneau din plin, dar care nu era niciodata in pericol sa se epuizeze.

Curand insa isi dadura seama lucrurile nu puteau continua asa la nesfarsit. Nu erau singuri pe lume. Amandoi stiau ca au o datorie fata de familiile in care crescusera. Dar in acelasi timp simteau in adancul inimilor ca au si o datorie fata de ei insisi. Hotarara sa se desparta pentru cateva luni si sa-si lase astfel timp si spatiu de gandire pentru ca fiecare sa ia o decizie in ceea ce priveste relatia lor.

Stabilira ca in ultima zi a anului sa vina la o anumita ora la ‘locul lor’ si ca, in cazul in care nu aveau sa se reintalneasca, fie pentru ca doar unul din ei s-ar fi dus acolo, fie pentru ca niciunul nu ar fi ajuns, sa considere povestea de iubire incheiata definitiv si sa nu se mai revada niciodata.

In ultima zi a anului…

***

Aceasta este o poveste cu final deschis. Fiecare cititor este liber sa-i scrie sfarsitul, dupa cum considera potrivit.

Capitolul VIII

Privind ecranul telefonului, inima i se opri pentru o secunda parca lunga cat un minut. Era Ana.

– ‘Alo?’ intreba cu voce nesigura.

– ‘Buna, Mihai, s-a intamplat ceva? Am primit nici nu stiu cate mesaje de la tine.’

– ‘Ana, ce ma bucur ca m-ai sunat! Ai plecat…si nu am…credeam ca m-ai parasit’, spuse intr-un final dintr-o rasuflare.

La celalalt capat se lasa tacerea.

– ‘Ana, mai esti acolo?…’

– ‘Da. Uite, nu pot sa spun ca nu am fost surprinsa sa ma trezesc singura in pat, dar am plecat pentru ca tata nu se simtea bine ieri si am vrut sa vad daca e bine. M-am gandit sa te las sa mai dormi pentru ca era foarte devreme. Mi-am dat seama cand am auzit alarma ca o sa te sperii, insa nu am avut cum sa te sun pentru ca se descarcase mobilul. Te-am sunat cum am ajuns acasa.’

-‘Nici nu stii cate griji mi-am facut. Trebuie sa vorbim, ar fi trebuit sa o facem mai demult. Poti sa te intorci aici mai tarziu? Sa petrecem weekendul impreuna?’

– ‘Bine, incerc, te anunt’, mai zise ea si inchise.

Mihai se invarti toata ziua prin casa fara sa faca ceva util; poate doar rearanjarea CD-urilor si DVD-urilor in ordine alfabetica sa intre la aceasta categorie. Iesi in parc si aerul proaspat il mai linisti putin. Isi verifica insa telefonul la fiecare 30 de secunde si nu-i iesea din cap gandul ca facuse o eroare fatala in relatia cu Ana. Daca era ceva ce invatase despre ea, era ca punea mare pret pe comunicarea deschisa si onesta, orice ar fi.

Pe la 4 dupa-amiaza telefonul piui in sfarsit, semnaland intrarea unui mesaj. ‘Ajung cam intr-o ora. Ana :-*’ Era tot ce isi dorea sa stie. De acum tot ce trebuia sa faca era sa o convinga pe Ana ca putea sa fie sincer, oricat de greu ii era sa rememoreze trecutul.

O ora mai tarziu, cand intra Ana pe usa, Mihai o ridica in brate si o stranse repetandu-i la ureche ‘imi pare rau’.

– ‘Ai grija, ca pe mine scrie FRAGIL’, rase Ana.

Mihai o aseza cu picioarele pe podea, insa nu-i dadu drumul imediat. Isi sprijini usor barbia pe crestetul ei si se gandi ca intr-adevar, desi Ana parea mereu sa fie puternica si sigura pe ea, in fond era destul de sensibila.

– ‘Bine, floarea mea delicata, haide sa bem un ceai si sa povestim’.

O trase spre canapeaua din living, unde deja asezase pe masuta toate cele trebuincioase pentru servirea ceaiului, inclusiv biscuitii preferati ai Anei. Aduse apoi apa fierbinte si puse ceaiul la preparat.

– ‘Ce britanic din partea ta, dragul meu, ceaiul de la ora 5’, se veseli Ana.

– ‘Doamna este servita’, completa Mihai si se aseza pe canapea langa ea.

Tea&biscuits

Teatime

Privind-o in ochi, intra fara ocolisuri in subiect:

– ‘Nu pot dormi decat singur. Mi se trage din copilarie si nu am rezolvat aceasta problema. Nu e nimic dramatic, stii ca provin dintr-o familie cu multi copii. Am crescut avand mereu oameni in preajma, tot timpul era agitatie, galagie, nu aveam pic de intimitate. Poti sa-ti imaginezi, un adolescent avand polutii nocturne cu alti 5 oameni in camera? Nici la baie nu aveam vreme de pierdut, batea cineva la usa aproape imediat dupa ce intram, nici nu stii ce repede ejaculam in rarele ocazii cand reuseam o descarcare manuala (hi hi). Nu mai spun de lipsa spatiului personal ca sa vorbesc cu vreo fata sau un prieten la telefon. Acasa in niciun caz. Parintii au observat la un moment dat ca devenisem din ce in ce mai tacut si ma retrasesem in lumea mea. Au incercat sa discute cu mine, dar i-am asigurat ca totul e in regula si subiectul a fost inchis. De atunci am devenit asa mai rece, parca nu mai suportam sa imbratisez oameni, tot ce voiam era sa simt ca am loc sa respir. Din momentul in care am plecat la facultate am cautat mereu sa fiu cat mai mult singur. Dupa ce am inceput relatia cu Elena, fosta mea sotie, si am vazut ca efectiv nu pot dormi cu ea, mi-am dat seama ca situatia e serioasa, dar nu stiu de ce nu am facut nimic. Nici pana acum nu am facut…’

Sesizand ca Mihai terminase ce avea de spus, Ana ii aseza o mana pe obraz si ii marturisi:

– ‘Mihai, am fost un pic ranita in orgoliu cand mi-am dat seama ca ai plecat sa dormi in alta parte, dar inteleg motivul si nu este ceva peste care sa nu pot trece.’

– ‘Ar fi trebuit sa-ti spun dinainte de… Am mai gresit o data in trecut si cu Elena, iar asta m-a costat scump.’

Si Mihai ii povesti Anei istoria primei lui casnicii destramate. Apoi, pentru ca parea a fi vremea confesiunilor, si Ana ii povesti despre boala mamei ei si despre logodna esuata cu Dorian.

Nici nu-si dadura seama cand se facuse noapte. Mersera de mana in camera de oaspeti si facura dragoste cu o tandrete menita sa le unga sufletele recent dezgolite.

Dupa ce Ana adormise, Mihai se duse in camera lui. Bagandu-se in pat, se cufunda in somn cu gandul ca parca totusi, nu simtise ca trebuie sa plece.

Povestea balerinei cu parul de aur

Ballerina

Era nu demult o balerina foarte talentata. Parca avea baletul in sange, caci ori de cate ori se afla pe scena, privirile tuturor erau captate de miscarile ei gratioase. Devenea greu ca spectatorii sa mai poata urmari pe altcineva cu aceeasi fascinatie.

Balerina avea un par lung auriu, care stralucea efectiv in luminile reflectoarelor. Asa se face ca fusese supranumita Balerina de Aur, atat datorita culorii parului, cat si a talentului sau remarcabil.

Compania la care dansa era cea mai buna din vremea aceea, astfel incat multe din celelalte balerine aveau resentimente fata de ea pentru ca nu reuseau sa iasa in evidenta mai niciodata, oricat se straduiau.

In special una din ele isi vedea visurile ruinate de prezenta Balerinei de Aur. Ea baleta de mic copil si isi sacrificase copilaria si toata viata pentru a ajunge prim-balerina, lucru ce parea imposibil atata timp cat era nevoita sa danseze alaturi de Balerina de Aur.

Aceasta balerina era o roscata cu tenul plin de pistrui, prilej de gluma printre colegele ei, care obisnuiau sa o strige Balerina Roscovana, ceea ce o indarjea si mai tare in planurile ei de a demonstra tuturor ca e cea mai buna balerina, desi era cea mai tanara dintre ele.

Saptamanile si lunile treceau, iar Balerina de Aur continua sa culeaga ovatiile spectatorilor si sa joace rolurile principale in spectacole. Balerina Roscovana decise sa ia masuri.

Intr-o zi, ii ascunse Balerinei de Aur poantele, si prin urmare ea fu nevoita sa danseze cu unele de rezerva, cu care nu era atat de obisnuita. Inainte de spectacol, in minte i se strecura gandul ca poate nu va putea dansa la fel de bine, si chiar asa se si intampla.

Intr-o alta zi, ii disparu costumul croit pe masurile ei chiar inainte de spectacol. Trebui sa aleaga un alt corset si tutu, si pe parcursul spectacolului se simti ca si cand ar fi dansat in hainele altcuiva. Se putu observa ca ceva o deranja, caci miscarile ei isi pierdura cumva din fluiditate.

Punctul culminant il trai atunci cand, spalandu-se inainte de un spectacol in baia teatrului, observa ca parul i se colorase intr-o nuanta caramizie. Descoperi atunci ca samponul fusese inlocuit cu vopsea de par. Nemaiavand timp sa repare dezastrul, iesi asa pe scena, iar multi spectatori nici nu o recunoscura. Dansul se dovedi si el un dezastru in seara aceea.

Balerina de Aur cazu in depresie, nu mai vorbi cu niciuna din colegele ei, suspectand-le ca se intelesesera sa-i faca viata un chin. Nu intelegea ce i se intampla, caci ea isi vazuse mereu de treaba ei si se purtase civilizat cu toata lumea. Spectacolele devenira din ce in ce mai nereusite si deja presa scria despre declinul ei si despre nevoia de a i se gasi o inlocuitoare. Publicul astepta o noua stea.

Directoarea companiei, care ii fusese profesoara de balet multi ani, intelese ca ceva nu e in regula si intr-o seara o lua de-o parte ca sa o descoasa. Afla astfel despre toate sicanele prin care trecuse balerina. Totusi, directoarea nu-si explica de ce Balerina de Aur fusese afectata de acele intamplari. Vorbind in continuare cu fata, isi dadu seama ca ea depindea mult de o anumita ordine a lucrurilor, in care totul se desfasura intr-un fel cunoscut. Fie ca era vorba de gesturi sau de obiecte, trebuia sa existe un element de familiaritate. Noul, necunoscutul o speriau si o faceau sa-si piarda increderea in sine.

Directoarea ii propuse fetei un experiment. O chema in duminica imediat urmatoare la teatru, cand nu se afla absolut nimeni acolo in afara de ele doua. Ii oferi balerinei un costum si poante noi-noute, apoi o lega la ochi. Ii puse cea mai grea piesa din repertoriu si ii spuse sa danseze ca si cand ar fi in timpul celui mai important spectacol din cariera ei.

O filma, iar la final o puse sa priveasca filmul, singura. O ruga sa il urmareasca de cate ori va fi nevoie pana isi va face o parere clara despre cum fusese dansul ei si apoi sa discute impreuna concluziile.

Dupa doua ore, la usa biroului directoarei batu o persoana de nerecunoscut. Balerina de Aur radia de bucurie. Cu o incantare profunda in glas ii spuse fostei sale profesoare ca dansul fusese pur si simplu perfect. Aceasta ii zambi si rase un pic de ea, intreband-o daca nu au ros-o poantele sau daca nu a mancat-o pielea de la costumul nou. Nici vorba de asa ceva, tot ce auzise fata fusese muzica si tot ceea ce simtise fusese impulsul de a se misca in ritmul ei.

La urmatorul spectacol, aparu cu parul vopsit negru ca pana corbului si debordand de veselie. Desi nu-si gasi lucrurile, bucuria nu-i disparu nicio clipa de pe chip. Celelalte balerine o priveau mute de uimire, in special Balerina Roscovana se pregatise pentru un episod de isterie lacrimogena.

Balerina se imbraca cu ce gasi, intra pe scena si dansa absolut desavarsit. Publicul o aclama indelung si intreaga trupa o aplauda la scena deschisa, inclusiv Balerina Roscovana, care admise in sinea sa ca rivala ei era un model artistic de admirat si de urmat.

Balerina de Aur revenise! De fapt, nu plecase nicaieri, si din ziua aceea, nu mai lasa pe nimeni si nimic sa o tulbure. Cat timp se afla pe scena, erau numai ea si dansul.

Ea era dansul.

Ballerina-feet

 

Povestea croitoresei si a vrajitorului iubitor de haine alese

Atelier croitorieA fost odata o tanara croitoreasa care lucra in croitoria palatului regal. Nu numai ca lucra acolo, dar orfana fiind, fetei i se oferise si o camaruta intunecoasa undeva prin subsolurile palatului, in care isi putea odihni trupul noaptea si unde erau adapostite toate posesiunile ei lumesti, putine la numar.

Astfel, fata isi petrecea zilele cosand la haine pentru familia regala (ce ii cuprindea deocamdata pe tanarul rege si pe mama sa), precum si pentru dregatorii cei mai importanti ai tarii. Era foarte harnica si dedicata muncii, oricine putea observa ca ii facea o placere deosebita sa lucreze cu materialele fine si sa le transforme  in vesminte elegante, potrivite rangului celor ce le imbracau.

Celelalte croitorese profitau de zelul tinerei si o cam lasau sa trudeasca pana seara tarziu, iar ele mergeau acasa la familiile lor cat puteau de repede. Fata nu se supara, caci fiind singura pe lume, le intelegea pe femeile care doreau sa-si petreaca timpul cu cei dragi. Tanara croitoreasa lua foarte rar pauze, in care cel mai adesea facea scurte plimbari in gradina sau se strecura in biblioteca palatului ca sa mai citesca vreo carte de calatorii. Acelea ii placeau cel mai mult, caci putea visa cu ochii deschisi la colturi de lume unde ea nu avea sa ajunga niciodata.

Intr-o seara, in atelier patrunse un catel cu ochi blanzi, mari si negri si blana moale cafenie. Mirosi prudent intreaga incapere, dupa care, fiind poate multumit de rezultat, se aseza la picioarele fetei, ca si cand acela i-ar fi fost locul dintotdeauna. Fata intra in vorba cu el, iar animalul se dovedi un ascultator excelent. Orele trecura mult mai usor. La un moment dat, cainele ciuli urechile si privi catre usa. Alertata, fata striga cu glas incet, dar ferm:

– “Cine e acolo? Arata-te!”

– “Nu te speria, sunt de-al casei”, zise un tanar patrunzand in incapere. Cainele il recunoscu imediat si i se gudura bucuros pe la picioare. “Il cautam pe dumnealui, care dispare fara urma cand ti-e lumea mai draga”, continua tanarul, aplecandu-se sa mangaie cainele pe cap. “Nu te mai retinem din treaba, desi e cam tarziu ca sa mai vezi sa cosi. E si maine o zi”, mai spuse el si isi lua la revedere.

A doua zi, catelul o vizita din nou si de atunci inainte isi facu din asta un obicei. Stapanul lui venea mereu sa-l ia si azi asa, maine asa, cei doi tineri incepura sa povesteasca despre una, alta. Mai mult fata il asculta, caci tanarul parea ca fusese cu regele de pe vremea cand traia tatal sau, iar el era doar print, prin multe parti ale regatului si chiar in afara lui. Adunase multe intamplari memorabile si avea nenumarate istorisiri de impartasit. La randul ei, fata ii povestea despre munca ei, aratandu-i cum ajunge o bucata de material intr-o piesa de imbracaminte, despre viata ei saraca in evenimente si despre visurile ei de calatorie.

Intr-o zi, in palat se isca mare agitatie. Oamenii forfoteau dintr-o parte in alta strigand unii la altii. Lucratoarele din atelier se oprira si iesira pe hol sa vada ce se intamplase. Aflara astfel ca regele si suita lui fusesera luati prizonieri de Vrajitorul cu Mantie Stralucitoare pe cand se aflau la vanatoare in padurea din apropierea pesterii lui. Toata lumea vorbea despre deznadejdea reginei-mama si cauta o cale de a-l salva pe rege din mainile vrajitorului hain.

In seara aceea, nimeni nu o vizita pe tanara croitoreasa, asa ca isi inchipui lesne ca prietenul ei fusese si el prins impreuna cu regele. Si cum nu o prea tragea inima sa lucreze, se duse in biblioteca sa caute carti despre vrajitori, in speranta ca va gasi si ceva despre Vrajitorul cu Mantie Stralucitoare. Eforturile ei fura rasplatite. Intr-o carte erau explicate numele vrajitorilor si acolo descoperi fata slabiciunea acelui vrajitor. Aceasta ii dadu o idee.

In ziua urmatoare, se trezi foarte devreme, se imbraca in rochia ei cea mai buna si merse in gradina pe o alee mai ferita, unde era o banca pe care se odihnea adesea atunci cand mai iesea si ea din palat. Stia ca regina-mama obisnuia sa se plimbe in fiecare dimineata, inainte de a se apuca de treburile Curtii. Intr-adevar, regina nu se lasa asteptata si, cum o zari intrand pe aleea binecunoscuta, se apropie sa o salute si o ruga sa o asculte.

– “Cine esti?”, o intreba regina cu precautie.

– “Sunt una din croitoresele de la palat, Maria-Ta! Am cautat si eu informatii despre vrajitori si cred ca stiu cum sa-l pacalim pe Vrajitorul cu Mantie Stralucitoare”, raspunse fata cu hotarare.

– “Dar de ce te intereseaza pe tine soarta celor luati de vrajitor?”, verifica regina.

– “Am un prieten printre cei prinsi”, zise fata, plecand ochii si rosindu-se in obraji.

Regina zambi intelegatoare si o incuraja sa-i spuna planul ei.

– “Nu degeaba il cheama Mantie Stralucitoare”, arata fata, “ii place tare mult imbracamintea de calitate. Pun pariu ca celor prinsi le ia hainele de pe ei, asa de mult isi doreste sa se schimbe mereu, cu alte si alte straie.”

– “Si ce e de facut atunci?”, se interesa regina.

– “E nevoie ca cineva sa mearga acolo cu stofe si matasuri fine si sa-l ademeneasca afara din pestera, lasand calea libera pentru ca prizonierii sa fie eliberati cat vrajitorul este tinut ocupat.”

– “Buna idee”, decise regina-mama pe loc. “Dar cine ar vrea sa-si riste viata si libertatea ca sa mearga la pestera?”

– “Cu voia Domniei Tale, voi merge eu. Ma pricep la materiale si pot sa-l tin de vorba oricat ar fi nevoie.”

– “De acord, iar daca va fi sa reusesti, iti voi fi tare recunoscatoare”, ii promise regina.

– “Nu as vrea decat sa ma lasati sa ma casatoresc cu tanarul pe care il indragesc, daca si el va dori, desigur”, zise tanara croitoreasa, iar regina-mama o asigura ca asa va fi.

Zis si facut. Regina-mama porunci sa se adune cele mai alese materiale si accesorii si le pusera intr-o caruta usoara trasa de un cal voinic. Cativa ostasi de elita o insotira pana in apropiere de pestera, dupa care se ascunsera intr-un loc potrivit de unde sa poata patrunde in pestera neobservati.

Ajungand in fata pesterii, fata incepu sa strige ca are de vanzare stofe, matasuri, bijuterii si tot ce pofteste inima iubitorilor de haine alese. Nu astepta prea mult, ca indata se arata vrajitorul, care se apropie repede de caruta sa vada de era adevarat cu ce se lauda fata.

Asa cum se gandise, atentia vrajitorului fu repede acaparata de continutul carutei, iar fata il prinse in explicatii amanuntite despre fiecare lucru si ce se putea face din el.

In acest timp, ostenii intrara in pestera si ii eliberara pe toti cei prinsi. Pe cand se indepartau, unul din ei calca pe o ramura uscata si atunci observa vrajitorul ce se intampla. Maniat, acesta isi dadu seama de viclesug si atunci o lua prizoniera pe fata, strigand la catre ceilalti:

– “Mergeti sanatosi, eu am acum tot ce imi trebuie, fata imi va croi orice haine voi dori! Dar sa nu va mai prind vreodata pe aici, ca va fi vai si amar de pielea voastra!”

Pe cand era dusa pe sus de o forta nevazuta, fata apuca sa il vada pe prietenul sau si acesta privi cateva clipe in ochii ei, inainte ca intunericul pesterii sa o inghita.

Mare fu bucuria tuturor sa-l vada pe rege intors la palat. Regina ii povesti despre croitoreasa si de planul ei ce se dovedise un succes. Ii mai spuse si de dorinta tinerei, iar atunci regele ii zise mamei sale:

– “Sigur ca vrea si el, e o fata deosebita din multe puncte de vedere, daca ajungi sa o cunosti, orice barbat si-ar dori sa o ia de sotie”.

Regina-mama isi dadu seama atunci ca tanarul de care se indragostise croitoreasa era chiar fiul ei si ca iubirea era reciproca. Regele ii zise insa ca fata habar nu avea cine este el in realitate, dar ca se va insura cu ea de indata ce o va scapa din mainile vrajitorului.

“Usor de zis, dar cum te gandesti sa faci? Vrajitorul este foarte furios acum, nu cred ca ar fi indicat sa mergi la pestera”, il sfatui regina.

“Ai dreptate, trebuie sa gasim o cale sa vina el la noi… si cred ca stiu si cum”, raspunse regele, cu fata luminata de o idee.

Nu dupa mult timp, in intreg regatul, pana in cele mai indepartate si ferite colturi, se anunta cel mai mare targ de moda care s-a vazut vreodata pe fata pamantului. De asemenea, afise cu data si ora evenimentului fura lipite pe gardurile caselor, usile carciumilor si chiar pe copacii din padure. Ar fi fost imposibil ca vreun locuitor din regat sa nu afle despre targ, iar regele era incredintat ca vrajitorul va musca momeala.

Regele isi organiza soldatii astfel incat sa-i poata observa pe toti participantii si sa-l descopere cat mai repede in multime pe Vrajitorul cu Mantie Stralucitoare. Potrivit asteptarilor regelui, vrajitorul veni deghizat, insotit de tanara croitoreasa. Era o zi cu un soare stralucitor si multa lume sosise purtand pelerine cu gluga care sa-i fereasca de lumina puternica, insa mantia vrajitorului era greu de confundat.

Atractia principala a targului o reprezenta o jacheta unicat, croita dupa cea mai noua moda, incrustata cu pietre pretioase. Fara indoiala ca vrajitorul tocmai intr-acolo se indrepta, probabil cu gandul de a deveni el posesorul acelei piese deosebite de imbracaminte. La taraba statea chiar regele, imbracat in haine obisnuite de croitor. Cand vrajitorul se apropie, regele i se adresa cu voce mieroasa, prezentandu-i jacheta pe toate partile.

La un moment dat, o intoarse in asa fel incat diamantele cusute unul langa altul pe pieptii jachetei fura prinse in razele soarelui, formand niste lame taioase de lumina ce il orbira pe vrajior, arzandu-i pur si simplu ochii. Dezorientat, acesta urla de durere si nu mai putu decat sa faca o vraja de disparitie, lasand-o in urma pe fata.

Toata lumea aclama intr-un glas reusita si aplauda momentul cand regele o lua in brate pe tanara croitoreasa si o saruta. Avu loc o nunta simpla, dar la care toata lumea fu imbracata cu mult bun-gust, de la croitoria palatului regal. Drept dar de nunta, regele ii oferi proaspetei sotii o calatorie in jurul lumii, prin toate locurile unde ea ii povestise ca visa sa ajunga.

Nimeni nu mai auzi vreodata de Vrajitorul cu Mantie Stralucitoare, dar nici nu-i simti cineva lipsa.

Capitolul VII

Unmade bed

Il trezi zgomotul alarmei. Sari din pat, pentru cateva secunde dezorientat, apoi se repezi spre usa si tasta codul. Se facu imediat liniste. Mihai se uita in jur procesand informatiile: ‘Nu era vorba de o spargere, cineva iesise pe usa, acel cineva nu putea fi decat Ana… Ana!!! Probabil se trezise singura in pat, vazuse ca el doarme in camera lui, asa ca a plecat crezand…. cine stie ce a crezut. Esti un idiot, ar fi trebuit sa-i spui. De ce nu i-ai spus?’

Pe masuta din fata televizorului gasi un bilet pe care scria: ‘Multumesc, Ana.’ Atat.

Cauta febril telefonul si verificandu-l vazu ca nu are mesaje sau apeluri noi. Ii telefona Anei de mai multe ori, lasand sa sune de fiecare data pana cand vocea robotului ii comunica ca abonatul nu poate fi contactat. Ii lasa mesaj dupa mesaj, care mai de care mai disperat, rugand-o sa il sune ca sa ii explice.

Se prabusi pe canapea in living cu ochii in gol. Din momentul in care Elena fusese confruntata cu problema lui, imediat dupa casatorie, Mihai nu mai fusese pus in situatia de a explica vreunei femei obiceiurile lui legate de somn. Mihai nu putea dormi cu altcineva.

‘Ar fi trebuit sa-i spun’, isi zise el inca o data. ‘Asa, si?’ raspunse o alta voce. ‘Cam cand ai fi putut sa-i spui?’ ‘Nu conteaza, ar fi trebuit sa fac in asa fel incat sa aduc vorba’. Lui Mihai ii reveni in minte reactia Elenei si cum se dusese casnicia lui pe tobogan din momentul in care ea¬†a aflat¬†ca vor dormi separat. ‘Ar fi trebuit sa invat ceva din¬†acea experienta.’

Se cufunda in amintiri.

Fosta lui sotie, Elena, fusese iubita lui in facultate. Se cunoscusera in prima zi de cursuri si se placusera instantaneu. Elena era inteligenta si frumoasa, cu forme voluptoase de care se vedea ca e mandra. La varsta aceea amandoi aveau porniri navalnice si relatia lor fu condimentata cu numeroase certuri, dar si cu mult sex de impacare. “Dragoste cu nabadai” definea corect ce se intampla intre ei.

Dupa terminarea facultatii, Mihai dadu lovitura angajandu-se in departamentul financiar al unei firme mari de IT, cu un salariu obscen pentru un incepator. Acesta ii permise sa ia un credit si sa-si achizitioneze un apartament cu doua camere. Elena avea garsoniera ei cumparata de parinti la venirea in Bucuresti la facultate. Acolo se consumase intreaga lor relatie in studentie, caci la camin unde locuia Mihai nu aveau intimitate. Elena nu intelegea de ce Mihai ramanea atat de rar peste noapte. In 4 ani de facultate nu statuse 10 nopti cu ea. Mereu i se paruse ca Mihai era obosit a doua zi. Si chiar asa era. Caci el nu dormea. Era stresat sa nu o loveasca sau ca sforaie sau de orice altceva. Nu putea dormi linistit decat singur.

Imediat dupa terminarea facultatii s-au casatorit. Nu au avut o nunta mare, desi Elena asa si-ar fi dorit.

Au decis sa pastreze garsoniera ei pt a o inchiria. Elena s-a mutat in apartamentul lui Mihai. Cand isi aranja lucrurile, observa cum Mihai isi scotea unele din ale sale si le aseza in living. Atunci a fost primul moment cand Elena a aflat ca ei vor dormi separat. Se certara groaznic. Acesta nu fu deloc un inceput bun al casniciei lor.

Purtarea Elenei se schimba mult din acel moment. Desi Mihai ramase acelasi barbat atent si dragastos, ea ii raspundea din ce in ce mai rar la gesturile de tandrete. Apoi incepu sa il respinga si sa-i spuna ca nu-i place una ori alta din dovezile lui de afectiune.

Mihai se concentra pe munca de la birou si incerca sa fie multumit cu o viata conjugala ce diferea enorm de ceea ce-si imaginase.

Sexul fusese mereu un liant al relatiei lor. Era exploziv, se potriveau la ritm si nevoi si totul se rezolva intre ei printr-o partida epuizanta fizic.

Incet si asta se schimba. Pe Elena o durea capul din ce in ce mai des. Gesturi care mai inainte ii faceau placere acum nu le mai suporta. Mihai nu auzea in timp ce faceau dragoste decat ‘Nu asa’, ‘Ma zgarie’, Ma deranjeaza’, ‘Stii ca nu-mi place sa ma saruti acolo’, ‘Nu mai trage de sanii mei asa’, ‘Vrei sa-mi inghiti limba?’, pana ce intr-o zi exasperat lasa totul si pleca frustrat din dormitor spre baie si se descarca acolo singur. Alte dati Elena statea imobila, astfel incat i se parea ca se iubeste cu o statuie. Niciodata nu terminase inaintea ei. Mereu avea intai grija de ea. Dar la un moment dat deveni evident ca acest lucru nu mai era posibil. Elena nu participa aproape deloc sau o facea intr-un mod din care reiesea clar ca nu-i produce placere. Se educa atunci sa termine cat mai repede, in rarele ocazii cand i se mai ‘permitea’ sa intre in dormitor.

Ajunsesera sa faca sex in ritm de ciclu menstrual, cam o data pe luna. Mihai acumula in timp o frustrare evidenta, dar suporta totul fara sa se planga. Traditia in familia sa si propriile principii legate de institutia casatoriei il tineau intr-o stoica resemnare fata de o situatie pe care logica o identifica imediat ca fiind una anormala.

Daca nu ar fi avut fotografia, Mihai ar fi cazut probabil in depresie.

Intr-un weekend in care aveau (din nou) programe separate, Mihai isi lua aparatul de fotografiat si porni sa probeze un obiectiv nou. Se duse intr-un parculet din cartier lipsit de aglomeratia obisnuita din toate celelalte parcuri. Nu cauta un subiect anume. Fotografia ce-l inspira. Cutreiera parcul in lung si lat si stranse destul material. Deodata ii atrase atentia un cuplu de indragostiti. Stateau feriti la umbra unui copac, pe iarba, si se sarutau cu foc in lumea lor ignorand pe oricine trecea pe langa ei. Mihai ii privea visator dorindu-si in adancul sufletului sa retraiasca acel sentiment de pierdere in celalalt, cand nimic nu mai conteaza si totul pare posibil. Duse aparatul la ochi si lua cateva cadre. Tocmai atunci cei doi isi schimbara pozitia si lui Mihai ii ingheta degetul pe declansator. Femeia nu era alta decat Elena lui, iar barbatul un fost coleg comun de facultate care umblase dupa ea de cand il stia.

Simtind ca ii vine sa verse, Mihai se duse acasa si se baga in pat ca lovit de boala. Dupa o ora-doua se intoarse si Elena. Avea o stralucire in ochi pe care Mihai o observa imediat. Si apoi ceva in mintea lui facu clic. Nu era prima data cand Elena aratase asa radioasa si multumita. Lui Mihai i se parea chiar ca ii vede buzele usor umflate de la sarutari si parca sfarcurile ii ieseau prin tricoul de bumbac.

Cand il vazu in pat, Elena se apropie sa-l intrebe ce are. Mihai nu ii spuse decat ca fusese la fotografiat si unde. Elena intelese imediat. Nu incerca sa nege. Ii spuse cu un usor aer obraznic ca “Ce, el nu facea la fel?” Mihai fu uluit. “Cum adica sa faca la fel?”

Ea ii replica atunci ca “Doar nu o astepta pe ea sa-si indeplineasca indatoririle conjugale?” Mihai rabufni si ii zise ca “Da, nu o asteapta doar pe ea, se masturbeaza saptamanal, uneori mai des si aproape numai cu gandul la ea! Dar isi doreste sa fie cu nevasta lui si nu cu altcineva!”

Elena paru un pic incurcata de aceasta declaratie, dar apoi ii spuse rece ca “Ce era sa inteleaga ea din faptul ca aveau camere separate decat ca fiecare avea dreptul la o viata proprie?” Atunci realiza Mihai eroarea grava de comunicare pe care o comisese.

Discutara in contradictoriu ore intregi, in care Mihai ii explica in sfarsit despre copilaria lui si ca nici nu ii trecuse prin cap sa o insele. Acum ca stia cum stau lucrurile, aveau sa o ia de la capat, nu? Dupa cateva momente de tacere, Elena ii raspunse vorbind rar si calculat “Nu te mai iubesc Mihai, nu are niciun rost sa ne amagim.”

Intr-o saptamana, Elena se muta definitiv si dupa cateva luni erau divortati.

Mihai avea 25 de ani si o viata intreaga inaintea sa. In ziua pronuntarii divortului, puse mana pe¬†aparat si reincepu sa fotografieze (nu o mai facuse din ziua aceea cand aflase despre Elena si viata ei ‘proprie’). Numai cupluri – mergand de mana, sarutandu-se, imbratisate… La finalul zilei, Mihai era incredintat ca in viata lui va veni o femeie exact cum si-o dorea.

 Soneria mobilului il scoase din trecut.