Libertatea in iubire

“Trebuie sa iubesti in asa fel incat persoana iubita sa se simta libera.”

Thich Nhat Hanh

Mi-au placut cuvintele acestea intrucat eu pun mare pret pe libertate, inclusiv in relatia de cuplu. Reflectand insa la ele, doua intrebari au aparut firesc: “Ce inseamna libertatea in iubire?” si “Este aceasta libertate nelimitata?”

In primul rand, liber/a inseamna ca persoana iubita sa fie el insusi/ea insasi. Adica sa nu se simta constrans/a sa se comporte intr-un anumit fel numai de dragul tau. Ideea este sa iubesti pe cineva asa cum este el/ea, si nu o imagine a ceea ce ti-ar placea tie sa ai alaturi.

Liber/a apoi semnifica sa fie neatasat/a de tine. Sa ramana o persoana independenta, care sa ia clipa de clipa decizia de a fi impreuna cu tine, pentru ca asa vrea si nu din cauza unor sentimente de datorie, de vinovatie ori ca urmare a unor  santaje emotionale.

Liber/a sa-si duca viata asa cum considera. Sa aiba relatii cu alte persoane si sa faca lucruri impreuna cu ele. Adica sa aiba timp pentru el/ea in afara relatiei de cuplu.

Inseamna insa aceasta ca nu exista responsabilitate in iubire? Nu este sanatos sa ai asteptari nerealiste de la partener/a, dar totusi e dificil de imaginat absenta oricaror asteptari. Cred ca atata timp cat sunt rezonabile si comunicate direct, ele seteaza cadrul de manevra in relatia respectiva. Iubirea inseamna sa iti asumi responsabilitatea pentru ceea ce oferi si primesti.

Dintr-o alta perspectiva, merge aceasta libertate pana intr-acolo incat relatia de cuplu sa fie de fapt deschisa si altor relationari paralele? Adica poate partenerul iubi pe altcineva in acelasi timp sau poate avea sentimente romantice ori dorinte sexuale pentru altcineva? Si sa actioneze in conformitate cu aceste sentimente sau dorinte fara sa fie oprit/a de faptul ca are o relatie de cuplu cu tine?

Raspunsurile difera in functie de gradul de toleranta si de deschidere pe care il are fiecare. Unii ar spune ca atunci cand esti sigur/a pe tine, pe ceea ce esti si ai de oferit, asa ceva nu se intampla. Pentru ca ii oferi celuilalt tot ce are nevoie. Nu e chiar asa, intrucat nu putem fi TOTUL pentru partenerii nostri din perspectiva relationala. Acesta este cred unul dintre lucrurile cel mai greu de acceptat in cazul unor relatii functionale sau cel putin aparent functionale. In cazul relatiilor profund disfunctionale sau in care relatia de cuplu este una formala, cred ca doar printr-o forma severa de amagire poate astepta cineva fidelitate de la partenerul cu care persoana in cauza nu (mai) formeaza un cuplu armonios. De ce nu se despart aceste din urma cupluri e o tema separata de discutie si oricum nu exista raspunsuri universale, ci alegeri personale diferite de la caz la caz.

Pe de alta parte, se tot vorbeste de compromis in relatiile de lunga durata. Daca e sa fim onesti si sa nu ne ascundem in spatele unor principii, in cursul vietii mai toti oamenii aflati in relatii intalnesc alte persoane de care se simt atrasi, intr-un fel sau in altul. Si aici libertatea joaca un rol fundamental. Fiecare partener este liber atat sa isi urmeze dorintele, cat si sa si le infraneze.

In orice caz, multa suferinta ar putea fi evitata prin discutarea acestor lucruri la inceputul relatiei si reanalizarea lor din cand in cand. Oamenii nu se schimba, dar se transforma. Decizia de a continua sau nu o relatie cu cineva ar trebui luata cunoscand asteptarile si limitele celuilalt. Consecintele incalcarii limitelor si ale neonorarii asteptarilor ar trebui discutate in mod onest.

Nu e simplu sa fii liber intr-o relatie. Insusi cuvantul ‘relatie’ implica automat o legatura, o ancorare. Insa intr-o iubire adevarata ramai cine esti langa cel pe care il/o indragesti fara sa simti vreo greutate sau vreun disconfort.

Ancora e usoara ca un fulg.