Povestea ingerului ramas printre oameni

A fost odata un inger care tare ii mai indragea pe oameni.

Ii placea in special un sat cu oameni harnici, dar saraci, care munceau cat era ziua de lunga la camp sau prin gospodarie, aveau grija de animale, isi lucrau obiectele de imbracaminte si isi faureau uneltele. Nimic nu le venea de-a gata.

Si totusi, oamenii aceia nu erau aproape niciodata tristi. Organizau petreceri si se veseleau impreuna la nasterea copiilor, la nunti, la aniversari sau in alte ocazii. La inmormantari, pastrau momentele de liniste cuvenite, dar apoi la pomana isi aduceau aminte de cel plecat si gaseau un motiv sa rada de intamplarile traite impreuna. Pana si cimitirul din satul lor era cunoscut sub numele de “Cimitirul Vesel”[1]

Cimitirul Vesel

Cimitirul Vesel; sursa foto: turistmm.ro

Intr-o zi, ingerul l-a rugat pe Dumnezeu sa-l trimita pe pamant ca sa traiasca printre acei oameni. La inceput, Dumnezeu nu a vrut, caci cine mai auzise de asa ceva? Apoi, la insistentele ingerului, Domnul i-a indeplinit rugaciunea, insa l-a avertizat ca sederea lui pe pamant nu este permanenta, ci reprezinta doar o incercare pentru ca ingerul sa vada ca lucrurile sunt diferite in realitatea de zi cu zi de cum se vad din Ceruri.

Apoi Dumnezeu l-a intrebat unde anume in sat ar fi vrut sa ajunga. Ingerul i-a raspuns ca la cine stie El ca ar avea mai mare nevoie de ajutor. Dupa cateva clipe, ingerul s-a trezit transformat intr-un barbat cu varsta in jur de 25 de ani, la poarta unei case izolate din satul dorit.

A intrat in curte si a batut la usa. I-a deschis cu precautie o tanara frumoasa de vreo 20 de ani, cu par lung si negru si ochi caprui, careia i se citea oboseala pe fata.

– “Cine esti, straine”, a intrebat ea, “si cum ai ajuns aici? Trebuie sa te fi ratacit, caci casa noastra e departe de drumul principal”.

– “Sunt om bun, nu te teme”, o linisti ingerul. “Am nevoie de adapost, caci s-a lasat noaptea si nu mai ajung in alta parte.”

Fata il lasa sa intre. Patrunse intr-o incapere incalzita de o soba cu lemne, unde 5 capete de copii sub 10 ani se intoarsera spre el si apoi 12 ochi il privira cu maxima curiozitate. Le zambi si se prezenta:

– “Sunt Angelo si vin de departe. Va multumesc ca m-ati primit. Poate va voi fi si eu de folos la ceva.”

– “Eu sunt Margareta sau Marga, iar ei sunt fratii si surorile mele. Parintii nostri au murit si de un an am doar eu grija de ei”, interveni fata, gandindu-se ca numele i se potrivea perfect acelui tanar blond cu ochi albastri. “O sa dormi pe jos in camera cu cei trei baieti. Eu cu fetele dormim aici. Mai aveam o camera, dar s-a prabusit acoperisul si nu am avut cand sa-l repar sau sa rog pe cineva sa ma ajute.”

– “Nu-i nimic, voi dormi acolo, nu ma deranjeaza sa bata vantul”, o asigura ingerul.

– “Dar e frig, nu esti adapostit, aproape ca dormi sub cerul liber. Nu pot sa te las, ce fel de gazda as fi?” se supara putin fata.

– “Mie imi place mult de tot sa vad cerul, voi fi in regula”, o calma el cu vocea lui blanda.

Dupa vreo doua ceasuri in care statura de vorba si se jucara cu copiii ca si cand se cunosteau cu totii dintotdeauna, toata lumea merse la culcare.

Lui Angelo, inca obisnuit cu viata de inger, nu-i venea somnul. Asa ca se apuca sa caute prin camera si avu noroc sa gaseasca doua cutii cu unelte si materiale depozitate acolo. Probabil ca Marga le pusese special ca sa le aiba la indemana cand avea sa repare acoperisul. Ingerul nu mai statu pe ganduri si, facand cat mai putin zgomot cu putinta, repara el spartura, asa cum se pricepu, caci ii vazuse de-a lungul secolelor pe oameni facand astfel de lucrari. Dar una era vazutul, alta era facutul, astfel incat atunci cand termina, aproape ca se dusese noaptea. Se aseza pe patul improvizat si adormi cateva ceasuri, pana ce soarele ii atinse pleoapele.

In casa se auzea forfota, iar ingerul presupuse ca fata se trezise de cand se crapase de ziua, cum faceau de regula toti satenii. Sari in picioare si merse in camera principala. Acolo se lua micul-dejun. O farfurie si un tacam erau pregatite si pentru el.

Dupa masa, Angelo o intreba pe Marga cu ce ii poate fi de folos. O anunta ca reparase gaura din acoperis si inima ii tresari cand un zambet larg ii rasari fetei pe chip la aflarea vestii. Atunci ea indrazni sa-l roage sa o insoteasca in gradina unde era nevoie sa fie refacut gardul.

In zilele urmatoare, ingerul gasi tot felul de lucruri de facut si reparat in gospodarie. Se imprieteni cu toti copiii, care se dovedira ajutoare de nadejde la toate activitatile.  Niciunul nu voia sa mai plece de langa el.

Seara spuneau povesti la gura sobei. Angelo avea multe istorisiri si foarte diferite, adunate firesc in indelungata sa existenta. Cu totii il ascultau fascinati.

Odata Angelo lucra singur in gradina, in timp ce copiii dormeau de dupa-amiaza. Dumnezeu ii facu o vizita si il intreba daca a vazut destul din viata omeneasca. Ingerul ii povesti cu entuziasm despre cum relationeaza cu baietii si fetitele din familie. Dar Dumnezeu ii reaminti cat de multi oameni ar avea de ocrotit in viitor indeplinindu-si misiunea de inger. Insa Angelo ii raspunse ca simtea o mai mare bucurie fiind acolo prezent in viata acelor copii decat simtise fiind ingerul pazitor al vreunui om, caci nicicand nu fusese atat de apropiat de o alta fiinta.

Dupa cateva zile, Dumnezeu veni din nou pe pamant. Il gasi pe Angelo la o petrecere campeneasca, sprijinit de un copac retras si privind la dansul satenilor. In hora era si Marga. Ingerul ii urmarea cu atentie pasii neobositi si miscarile gratioase. Copiii alergau voiosi prin jur. Domnul il intreba pe inger daca e gata sa se intoarca, insa el refuza, zicand ca ii e foarte bine unde se afla. Atunci El ii reaminti ca ramanand pe pamant isi va pierde aripile si nu va mai putea zbura, asa cum ii placea sa o faca. Angelo ii marturisi ca traiul printre oameni il umplea de un sentiment de fericire de parca plutea. Nici nu mai avea nevoie de aripi pentru ca sufletul lui sa zboare.

Dupa inca o vreme, Dumnezeu cobori in sat pentru a-l lua pe inger inapoi. Acesta se afla la targ, unde pe o taraba insirasera obiecte lucrate de mana de Marga si copii, pe care le ofereau in schimbul altor obiecte necesare in gospodaria lor. Angelo ii comunica hotararea de a ramane definitiv pe pamant. Domnul ii reaminti ca oamenii sunt muritori si ca astfel el ar imbatrani si ar muri intr-o zi. Uitandu-se spre fata, zambi si ii spuse Lui ca renunta bucuros la nemurire pentru o viata plina de iubire petrecuta langa acea femeie si familia pe care o gasise acolo.

Vazand acestea, Dumnezeu isi lua ramas-bun si ii reaminti cu blandete ca se vor revedea la dreapta judecata.

– “Ai fost un inger bun, vei fi un om bun”, mai zise El si se intoarse la Ceruri, lasandu-si pentru prima data unul din ingeri sa fie cu totul si cu totul Om.

Angel Wings

Aripi de inger; sursa foto: wallpapercave.com


[1] Cimitirul Vesel este un loc care exista in realitate in nordul Romaniei, in localitatea Sapanta, regiunea Maramures. Mai multe informatii puteti gasi pe Wikipedia

https://ro.wikipedia.org/wiki/Cimitirul_Vesel_din_S%C4%83p%C3%A2n%C8%9Ba

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s