Povestea croitoresei si a vrajitorului iubitor de haine alese

Atelier croitorieA fost odata o tanara croitoreasa care lucra in croitoria palatului regal. Nu numai ca lucra acolo, dar orfana fiind, fetei i se oferise si o camaruta intunecoasa undeva prin subsolurile palatului, in care isi putea odihni trupul noaptea si unde erau adapostite toate posesiunile ei lumesti, putine la numar.

Astfel, fata isi petrecea zilele cosand la haine pentru familia regala (ce ii cuprindea deocamdata pe tanarul rege si pe mama sa), precum si pentru dregatorii cei mai importanti ai tarii. Era foarte harnica si dedicata muncii, oricine putea observa ca ii facea o placere deosebita sa lucreze cu materialele fine si sa le transforme  in vesminte elegante, potrivite rangului celor ce le imbracau.

Celelalte croitorese profitau de zelul tinerei si o cam lasau sa trudeasca pana seara tarziu, iar ele mergeau acasa la familiile lor cat puteau de repede. Fata nu se supara, caci fiind singura pe lume, le intelegea pe femeile care doreau sa-si petreaca timpul cu cei dragi. Tanara croitoreasa lua foarte rar pauze, in care cel mai adesea facea scurte plimbari in gradina sau se strecura in biblioteca palatului ca sa mai citesca vreo carte de calatorii. Acelea ii placeau cel mai mult, caci putea visa cu ochii deschisi la colturi de lume unde ea nu avea sa ajunga niciodata.

Intr-o seara, in atelier patrunse un catel cu ochi blanzi, mari si negri si blana moale cafenie. Mirosi prudent intreaga incapere, dupa care, fiind poate multumit de rezultat, se aseza la picioarele fetei, ca si cand acela i-ar fi fost locul dintotdeauna. Fata intra in vorba cu el, iar animalul se dovedi un ascultator excelent. Orele trecura mult mai usor. La un moment dat, cainele ciuli urechile si privi catre usa. Alertata, fata striga cu glas incet, dar ferm:

– “Cine e acolo? Arata-te!”

– “Nu te speria, sunt de-al casei”, zise un tanar patrunzand in incapere. Cainele il recunoscu imediat si i se gudura bucuros pe la picioare. “Il cautam pe dumnealui, care dispare fara urma cand ti-e lumea mai draga”, continua tanarul, aplecandu-se sa mangaie cainele pe cap. “Nu te mai retinem din treaba, desi e cam tarziu ca sa mai vezi sa cosi. E si maine o zi”, mai spuse el si isi lua la revedere.

A doua zi, catelul o vizita din nou si de atunci inainte isi facu din asta un obicei. Stapanul lui venea mereu sa-l ia si azi asa, maine asa, cei doi tineri incepura sa povesteasca despre una, alta. Mai mult fata il asculta, caci tanarul parea ca fusese cu regele de pe vremea cand traia tatal sau, iar el era doar print, prin multe parti ale regatului si chiar in afara lui. Adunase multe intamplari memorabile si avea nenumarate istorisiri de impartasit. La randul ei, fata ii povestea despre munca ei, aratandu-i cum ajunge o bucata de material intr-o piesa de imbracaminte, despre viata ei saraca in evenimente si despre visurile ei de calatorie.

Intr-o zi, in palat se isca mare agitatie. Oamenii forfoteau dintr-o parte in alta strigand unii la altii. Lucratoarele din atelier se oprira si iesira pe hol sa vada ce se intamplase. Aflara astfel ca regele si suita lui fusesera luati prizonieri de Vrajitorul cu Mantie Stralucitoare pe cand se aflau la vanatoare in padurea din apropierea pesterii lui. Toata lumea vorbea despre deznadejdea reginei-mama si cauta o cale de a-l salva pe rege din mainile vrajitorului hain.

In seara aceea, nimeni nu o vizita pe tanara croitoreasa, asa ca isi inchipui lesne ca prietenul ei fusese si el prins impreuna cu regele. Si cum nu o prea tragea inima sa lucreze, se duse in biblioteca sa caute carti despre vrajitori, in speranta ca va gasi si ceva despre Vrajitorul cu Mantie Stralucitoare. Eforturile ei fura rasplatite. Intr-o carte erau explicate numele vrajitorilor si acolo descoperi fata slabiciunea acelui vrajitor. Aceasta ii dadu o idee.

In ziua urmatoare, se trezi foarte devreme, se imbraca in rochia ei cea mai buna si merse in gradina pe o alee mai ferita, unde era o banca pe care se odihnea adesea atunci cand mai iesea si ea din palat. Stia ca regina-mama obisnuia sa se plimbe in fiecare dimineata, inainte de a se apuca de treburile Curtii. Intr-adevar, regina nu se lasa asteptata si, cum o zari intrand pe aleea binecunoscuta, se apropie sa o salute si o ruga sa o asculte.

– “Cine esti?”, o intreba regina cu precautie.

– “Sunt una din croitoresele de la palat, Maria-Ta! Am cautat si eu informatii despre vrajitori si cred ca stiu cum sa-l pacalim pe Vrajitorul cu Mantie Stralucitoare”, raspunse fata cu hotarare.

– “Dar de ce te intereseaza pe tine soarta celor luati de vrajitor?”, verifica regina.

– “Am un prieten printre cei prinsi”, zise fata, plecand ochii si rosindu-se in obraji.

Regina zambi intelegatoare si o incuraja sa-i spuna planul ei.

– “Nu degeaba il cheama Mantie Stralucitoare”, arata fata, “ii place tare mult imbracamintea de calitate. Pun pariu ca celor prinsi le ia hainele de pe ei, asa de mult isi doreste sa se schimbe mereu, cu alte si alte straie.”

– “Si ce e de facut atunci?”, se interesa regina.

– “E nevoie ca cineva sa mearga acolo cu stofe si matasuri fine si sa-l ademeneasca afara din pestera, lasand calea libera pentru ca prizonierii sa fie eliberati cat vrajitorul este tinut ocupat.”

– “Buna idee”, decise regina-mama pe loc. “Dar cine ar vrea sa-si riste viata si libertatea ca sa mearga la pestera?”

– “Cu voia Domniei Tale, voi merge eu. Ma pricep la materiale si pot sa-l tin de vorba oricat ar fi nevoie.”

– “De acord, iar daca va fi sa reusesti, iti voi fi tare recunoscatoare”, ii promise regina.

– “Nu as vrea decat sa ma lasati sa ma casatoresc cu tanarul pe care il indragesc, daca si el va dori, desigur”, zise tanara croitoreasa, iar regina-mama o asigura ca asa va fi.

Zis si facut. Regina-mama porunci sa se adune cele mai alese materiale si accesorii si le pusera intr-o caruta usoara trasa de un cal voinic. Cativa ostasi de elita o insotira pana in apropiere de pestera, dupa care se ascunsera intr-un loc potrivit de unde sa poata patrunde in pestera neobservati.

Ajungand in fata pesterii, fata incepu sa strige ca are de vanzare stofe, matasuri, bijuterii si tot ce pofteste inima iubitorilor de haine alese. Nu astepta prea mult, ca indata se arata vrajitorul, care se apropie repede de caruta sa vada de era adevarat cu ce se lauda fata.

Asa cum se gandise, atentia vrajitorului fu repede acaparata de continutul carutei, iar fata il prinse in explicatii amanuntite despre fiecare lucru si ce se putea face din el.

In acest timp, ostenii intrara in pestera si ii eliberara pe toti cei prinsi. Pe cand se indepartau, unul din ei calca pe o ramura uscata si atunci observa vrajitorul ce se intampla. Maniat, acesta isi dadu seama de viclesug si atunci o lua prizoniera pe fata, strigand la catre ceilalti:

– “Mergeti sanatosi, eu am acum tot ce imi trebuie, fata imi va croi orice haine voi dori! Dar sa nu va mai prind vreodata pe aici, ca va fi vai si amar de pielea voastra!”

Pe cand era dusa pe sus de o forta nevazuta, fata apuca sa il vada pe prietenul sau si acesta privi cateva clipe in ochii ei, inainte ca intunericul pesterii sa o inghita.

Mare fu bucuria tuturor sa-l vada pe rege intors la palat. Regina ii povesti despre croitoreasa si de planul ei ce se dovedise un succes. Ii mai spuse si de dorinta tinerei, iar atunci regele ii zise mamei sale:

– “Sigur ca vrea si el, e o fata deosebita din multe puncte de vedere, daca ajungi sa o cunosti, orice barbat si-ar dori sa o ia de sotie”.

Regina-mama isi dadu seama atunci ca tanarul de care se indragostise croitoreasa era chiar fiul ei si ca iubirea era reciproca. Regele ii zise insa ca fata habar nu avea cine este el in realitate, dar ca se va insura cu ea de indata ce o va scapa din mainile vrajitorului.

“Usor de zis, dar cum te gandesti sa faci? Vrajitorul este foarte furios acum, nu cred ca ar fi indicat sa mergi la pestera”, il sfatui regina.

“Ai dreptate, trebuie sa gasim o cale sa vina el la noi… si cred ca stiu si cum”, raspunse regele, cu fata luminata de o idee.

Nu dupa mult timp, in intreg regatul, pana in cele mai indepartate si ferite colturi, se anunta cel mai mare targ de moda care s-a vazut vreodata pe fata pamantului. De asemenea, afise cu data si ora evenimentului fura lipite pe gardurile caselor, usile carciumilor si chiar pe copacii din padure. Ar fi fost imposibil ca vreun locuitor din regat sa nu afle despre targ, iar regele era incredintat ca vrajitorul va musca momeala.

Regele isi organiza soldatii astfel incat sa-i poata observa pe toti participantii si sa-l descopere cat mai repede in multime pe Vrajitorul cu Mantie Stralucitoare. Potrivit asteptarilor regelui, vrajitorul veni deghizat, insotit de tanara croitoreasa. Era o zi cu un soare stralucitor si multa lume sosise purtand pelerine cu gluga care sa-i fereasca de lumina puternica, insa mantia vrajitorului era greu de confundat.

Atractia principala a targului o reprezenta o jacheta unicat, croita dupa cea mai noua moda, incrustata cu pietre pretioase. Fara indoiala ca vrajitorul tocmai intr-acolo se indrepta, probabil cu gandul de a deveni el posesorul acelei piese deosebite de imbracaminte. La taraba statea chiar regele, imbracat in haine obisnuite de croitor. Cand vrajitorul se apropie, regele i se adresa cu voce mieroasa, prezentandu-i jacheta pe toate partile.

La un moment dat, o intoarse in asa fel incat diamantele cusute unul langa altul pe pieptii jachetei fura prinse in razele soarelui, formand niste lame taioase de lumina ce il orbira pe vrajior, arzandu-i pur si simplu ochii. Dezorientat, acesta urla de durere si nu mai putu decat sa faca o vraja de disparitie, lasand-o in urma pe fata.

Toata lumea aclama intr-un glas reusita si aplauda momentul cand regele o lua in brate pe tanara croitoreasa si o saruta. Avu loc o nunta simpla, dar la care toata lumea fu imbracata cu mult bun-gust, de la croitoria palatului regal. Drept dar de nunta, regele ii oferi proaspetei sotii o calatorie in jurul lumii, prin toate locurile unde ea ii povestise ca visa sa ajunga.

Nimeni nu mai auzi vreodata de Vrajitorul cu Mantie Stralucitoare, dar nici nu-i simti cineva lipsa.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s