Capitolul IV

Statue Charles de Gaulle

La 9 fara un sfert se aseza la intrarea in Parcul Herastrau in umbra statuii generalului de Gaulle, pregatindu-se pentru asteptare. Dupa nici 5 minute avu surpriza (extrem de placuta) sa o vada pe Ana venind spre el. O femeie punctuala crestea din start in ochii lui Mihai.

O urmari cu privirea incercand sa retina cat mai multe detalii. Avea o rochie albastra pana la genunchi, cu o croiala simpla, stransa pe talie si cazand usor evazata pe coapse. Cand se mai apropie, observa ca pe margine erau presarate flori mari in culori pastelate ce se miscau in ton cu pasii ei mici, dar hotarati.

Ajunse langa el si constata cu mirare ca o privea de sus de la cei 1,85m ai lui. Se uita la picioarele ei si vazu ca poarta balerini. Si-o amintea mai inalta, iar acum parea sa aiba mai putin de 1,65m. Probabil ca purtase tocuri in avion, concluziona Mihai, pe care diferenta de inaltime nu-l deranjase niciodata – fosta lui sotie Elena fusese chiar mai scunda decat Ana. Isi chema repede gandurile din trecut si in loc de buna dimineata se trezi spunandu-i Anei: “Albastrul este culoarea mea preferata“. 

Ea ii zambi larg si ii raspunse amuzata: “Buna dimineata si tie, ma bucur sa te revad.” Apoi adauga: “Este si culoarea mea preferata. Dar nu te vad imbracat intr-un tricou albastru…” Mihai privi incurcat spre tricoul polo rosu si spuse: “Am sa tin cont data viitoare“. O privi fix in ochi, remarcand lipsa machiajului si totodata prospetimea pielii si stralucirea din privire. Ana ii sustinu privirea si ii raspunse neintimidata: “Pana data viitoare, sa te vad daca reusesti sa ma tii mai mult de doua ore langa tine. Mergem?” Il lua de mana si il trase spre aleile interioare ale parcului.

Dupa cativa pasi, vru sa-i dea drumul la mana, insa Mihai o stranse usor de degete si isi continuara drumul in liniste, ca un vechi cuplu iesit la o plimbare de duminica. Soarele incingea deja atmosfera. Era un sfarsit de mai calduros, ce anunta o vara fierbinte.

Ana fu cea care rupse tacerea: “Ce-ti mai place in afara de albastru?” Mihai raspunse: “Fotografia. Calatoriile. Marea. Padurea. Dar tie?” Ana isi lasa capul pe spate si zise privind spre cer: “Zborul. Cartile. Calatoriile. Natura. Oamenii. Si multe altele. Nu pot sa-ti zic totul dintr-o data“. Atunci Mihai replica: “De acord, mai lasam si pentru data viitoare“. Ana se smulse razand din mana lui si i se aseza in cale. Ii placea rasul ei puternic si nefortat, care o facea sa arate mult mai tanara. ‘Chiar este tanara’, isi zise Mihai si se simti dintr-o data batran. “Ana, ce varsta ai?” o intreba el. Ana ii raspunse cu o voce prefacut serioasa: “Nu esti deloc un gentleman. Nu ai invatat pana acum ca varsta unei femei este subiect tabu? Si tu ma intrebi la prima intalnire?” Mihai se apleca si ii sopti la ureche: “Va fi secretul nostru“. Atunci Ana se ridica pe varfuri, isi puse bratele in jurul gatului sau si ii spuse incet la ureche: “Bine. Am implinit 28 de ani pe 1 februarie. Dar uneori cred ca am mai mult decat atat“. Mihai o stranse in brate si o ridica usor, simtindu-i din nou parfumul acela innebunitor si spuse cu voce tare: “Ce chestie, ies cu o babuta tare simpatica“.

Ana se zbatu asa ca o lasa jos, despartindu-se cu greu de trupul ei. Mihai avu sentimentul ca niciodata nu-si dorise atat de mult si atat de repede sa atinga o femeie ca acum. El era in general un barbat retinut si tacut, genul impenetrabil care tine oamenii la distanta. “Mosul meu cati ani are?” il intreba ea. “Implinesc 33 de ani in septembrie si sunt divortat de 7 ani. Nu am copii.Sunt cel mai mic din familie, am 2 frati si 3 surori. Locuiesc intr-un apartament de 4 camere cumparat acum 3 ani din economii si credit“. Ana rumega cateva secunde informatiile si zise: “Nu am fost casatorita, dar am avut o relatie de 9 ani cu iubitul din liceu. Logodna a fost rupta in urma cu 3 ani. Sunt singura la parinti. Locuiesc cu tata. Nu l-am putut lasa singur, mama a murit de cancer cand aveam 16 ani.” Mihai vru sa spuna ceva, dar Ana i-o taie repede: “Nu vreau sa vorbim despre asta. Cel putin nu azi“.

Dupa cateva clipe de tacere, Ana relua discutia, afisand o stare de buna-dispozitie: “Te inseli crezand ca scapi de testul meu. Mai ai pana sa se implineasca doua ore. Buuuun! Vreau sa stiu daca iti plac animalele.” Se aflau foarte aproape de un copac cu trunchiul gros si coroana bogata. Mihai facu atunci o miscare nebuneasca pentru el. O prinse pe Ana de mijloc si o impinse usor lipind-o cu spatele de copac. Apoi isi aseza bratele de o parte si de alta a capului ei si ii zise: “Bineinteles, doar sunt un adevarat animal de prada. Te-am prins si nu mai ai scapare“. Fara sa mai astepte raspuns, se apleca si o saruta pe buzele ei pline si rosii si fu de o mie de ori mai bine decat visase.

Punandu-si mainile pe obrajii ei imbujorati, rosti cu voce tremuranda: “Iarta-ma daca te-am speriat, dar nu m-am putut abtine.” Ana insa nu se feri, nu fugi, ci lipindu-se de el, ii zise: “Se pare ca nu sunt totusi o caprioara inspaimantata“. Il saruta inapoi si Mihai stiu ca nu va uita niciodata amestecul unic pe care tocmai il traise: gustul gurii ei senzuale, mirosul de seva si racoarea copacului, fierbintelea corpurilor, senzatia de plutire si linistea din jur, de parca intreg Universul se oprise din miscare.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s