Povestea drumurilor schimbatoare

Source: www.wallpaperhi.com

A fost odata ca niciodata un taram minunat, plin de flori multicolore, pajisti inverzite si gradini fertile, cat era anul de lung. De buna seama, de aceea taramul acela se numea Regatul Florilor. Locuitorii isi iubeau mult tara, insa de multe ori oftau cu gandul la umbra unui copac sub care sa se racoreasca, caci in Regatul Florilor nu crestea niciun copac. Nimeni nu stia de ce, nici cei mai batrani nu-si aminteau sa fi fost vreodata altfel.

Regatul acesta se invecina cu un taram unde se aflau copaci falnici cat vedeai cu ochii pe tot cuprinsul sau. De acolo i se si tragea numele acelei tari, Regatul Copacilor. Multimea copacilor nu lasa loc soarelui, astfel incat pe acel teritoriu nu rasarea nicio floare. Si locuitorii acelui regat isi iubeau tara, desi oftau adesea la gandul razelor soarelui mangaindu-le trupurile intinse pe o pajiste inflorita.

Dupa cum se vede, nici ca se putea sa existe doua tari mai diferite ca acestea. Si totusi ele aveau ceva in comun: drumurile din ambele tari aveau ciudatul obicei de a-si schimba asezarea in mod misterios in timpul noptii. Aceasta crea mari probleme oamenilor, care zi de zi trebuia sa-si gaseasca si sa mearga pe noile cai formate intre orasele si satele celor doua tari.

Va intrebati desigur cum de nu au incercat a sta treji peste noapte pentru a descifra misterul drumurilor schimbatoare. Ei bine, au incercat nenumarati viteji, oameni de stiinta, mestesugari si artisti sa pazeasca fiecare cate un drum. An de an fara succes, caci pe toti ii lua un somn de moarte si a doua zi drumurile se gaseau din nou schimbate dupa voia lor.

Asa ca au renuntat si si-au vazut de vietile lor.

Cineva nu era insa gata sa renunte. Fata regelui din Regatul Florilor petrecea ore intregi in fiecare zi in biblioteca palatului  – recunoscuta pentru bogatia colectiilor sale adunate din intreaga lume – in cautarea unui raspuns la misterul drumurilor. Eforturile ei au fost rasplatite, caci intr-o buna zi gasi intr-o carte o referire la un blestem stravechi, pe care numai Craiasa Apelor il putea ridica. “Asadar – isi spuse fata – hai sa o gasim pe Craiasa Apelor!”

Luand aceasta hotarare, fata merse la mama si la tatal ei si le ceru voie sa plece in cautarea celei care putea sa le redea drumurile asezate ca ale oricarei tari obisnuite. Parintii se opusera, zicand ca e o calatorie periculoasa pentru o fata tanara si lipsita de experienta ca ea. Dar printesa nu se lasa pana nu-i convinse. Pe langa cele trebuincioase calatoriei, ea lua cu sine si scrierile ce o mentionau pe Craiasa Apelor si ofereau indicii despre cum putea fi gasita.

Porni la drum. Ajunse destul de repede si fara piedici la marginea tarii sale, pe un taram ce se invecina atat cu Regatul Florilor, cat si cu Regatul Copacilor. Acesta era Tinutul Arid, caci nu crestea nimic pe toata intinderea lui, nicio planta si nicio vietate nu puteau trai in pustietatea aceea. Fata se opri cateva clipe sa priveasca la ce o astepta.

Cum statea ea cu ochii la uscaciunea pamantului ce i se asternea in fata, vazu venind dinspre Regatul Copacilor un tanar calator. Acesta se opri langa ea si o intreba ce cauta acolo si incotro se indreapta. Baiatul ii inspira incredere fetei, care ii povesti pe scurt cine este si ce tel urmarea in calatoria sa. Nu mica ii fu mirarea sa afle ca tanarul nu era altul decat fiul regelui din Regatul Copacilor, pornit ca si ea in cautarea Craiesei Apelor.

Dar cum aflase printul despre Craiasa Apelor? El ii spuse ca de mic fusese inzestrat cu un spirit de observatie iesit din comun, precum si cu o memorie a imaginilor, sunetelor si mirosurilor ca nimeni altul. Asa se face ca observase cum dimineata, cand oamenii se trezeau si gaseau drumurile schimbate, pamantul si aerul purtau parca urmele apei. De aceea, baiatul incepu sa-i intrebe pe batranii si inteleptii din regat despre apa si puterea ei. Astfel afla despre Craiasa Apelor si isi zise ca ea trebuie sa detina cheia misterului drumurilor schimbatoare. Fata ii relata ce aflase si ea din cartile vechi despre blestem si Craiasa Apelor si ii arata scrierile. In mod firesc, cei doi decisera sa-si uneasca fortele si patrunsera impreuna in Tinutul Arid.

Calatoria paru mult mai usoara din acel moment, iar orele treceau pe nesimtite in timp ce tinerii discutau cate in luna si in stele. Mersera ce mersera pana ajunsera la o raspantie. O cale mergea spre miazanoapte, iar cealalata spre miazazi. Isi dadura cu parerea despre calea cea buna, fiecare preferand un alt drum. Cum nu cazura la invoiala asupra unei alegeri comune, cu multa tristete in suflete cei doi se despartira si fiecare apuca pe cate unul din cele doua drumuri care i se paruse a fi mai potrivit.

Trecura 3 zile si 3 nopti, timp in care fiecare din ei inainta pe drumul ales si se lupta cu duritatea tinutului aceluia secetos si neprimitor, simtind acut nevoia de tovarasie in acea calatorie prin pustiu. In cea de-a patra zi, printul porni in zori si nu dupa mult timp vazu in departare o campie intinsa, strabatuta de ape curgatoare si plina de nenumarate flori si palcuri de copaci. Se indrepta spre acel loc si cand se apropie de malul unui rau ce curgea linistit, o vazu sezand acolo pe fata dupa care inima sa suspinase in ultimele zile.

Cand il vazu, printesa sari bucuroasa in picioare si alerga spre el. O lua in brate si o saruta cu drag, iar fata il saruta inapoi. Statura imbratisati parca nevenindu-le sa creada ca s-au reintalnit. Uitandu-se in ochii lui, ea ii spuse ca are incredere ca spiritul sau de observatie ii va ajuta sa aleaga calea potrivita pentru a-si continua calatoria. Atunci baiatul privi in jur cu atentie si remarca faptul ca apele din campie pareau sa curga intr-o directie comuna. Decisera atunci sa urmeze cursul raului unde se regasisera.

Nu mersera mult ca in fata lor se ivi un castel stralucitor inconjurat de cascade. Nu putea fi decat castelui Craiesei Apelor. Intrara cu teama. In sala imensa in care patrunsera nu parea sa fie nimeni. Inaintara pana la o masa inalta din lemn de abanos pe care se afla asezata o carte voluminoasa, deschisa la mijloc. Cand se apropiara sa citeasca, vazura ca paginile erau albe. Deodata, se auzi o voce ce spuse: “Una sa fie gandul cel ascuns cu vorba cea rostita si fapta-ndeplinita”. In timp ce erau rostite, ca prin minune aceste cuvinte aparura scrise si in carte. Cei doi tineri se privira mirati. Baiatul ii zise fetei ca ea e cea care sta cu nasul in carti toata ziua si ca numai ea poate ghici raspunsul.

Fata il lua atunci de mana si rosti cu voce tare: “In aceasta calatorie noi ne-am gandit la Craiasa Apelor, am impartasit intre noi cunostintele pentru a afla calea catre ea si tot ce am facut a fost pentru a o gasi. Credem ca am gasit-o si o rugam sa ne ajute”.  Vocea le raspunse: “Da, sunteti unde trebuie”.  Deodata, Craiasa Apelor le aparu in fata ochilor. Parea sa aiba cam 30 de ani si era invesmantata intr-o rochie lunga alba, cu straluciri albastri si verzui. Zambind, aceasta ii conduse catre un colt al incaperii unde se aflau o masuta joasa si fotolii comode, le facu semn sa se aseze si ii indemna sa povesteasca ce ii adusese pe la ea.

Cei doi tineri incepura sa-i istoriseasca prin ce treceau regatele lor, cum ajunsesera sa se intalneasca si toata calatoria. Vorbeau pe rand, completandu-se perfect unul pe altul, sub privirea blanda a Craiesei Apelor. La terminarea relatarii, Craiasa Apelor ii intreba: “In afara de drumurile schimbatoare, ce alte probleme mai au regatele voastre?” Fata raspunse: “La noi nu cresc copaci”, iar baiatul: “La noi nu cresc flori”. Craiasa Apelor le zise atunci ca au la dispozitie o zi pentru a gasi o solutie la aceste probleme si ii asigura ca ei singuri pot gasi o cale pentru ca sa existe de aici incolo copaci in Regatul Florilor si flori in Regatul Copacilor. Craiasa Apelor ii avertiza ca de nu vor gasi solutia, nici blestemul drumurilor nu va putea fi ridicat.

Fata si baiatul iesira din palat si se asezara in gradina pe iarba la umbra unui copac. Incepura sa rasuceasca problema pe toate partile. Vorbira si povestira intreaga zi si aflara totul despre cum fiecare dintre popoare ingrijea florile, respectiv copacii, si ce incercari facusera pentru a planta flori printre copaci si copaci printre flori. Ziua se apropia de sfarsit, iar cei doi se simteau din ce in ce mai descurajati de faptul ca nu gasisera inca raspunsul.

Exasperat, baiatul spuse: “Chiar nu stiu de ce nu traiesc florile, le plantam sub cei mai falnici si vigurosi copaci, solul ar trebui sa fie acolo din cel mai fertil!”  Fata rase si ii zise: “Cum sa faceti asa ceva? Florile au nevoie de spatiu liber in jurul lor si de soare pentru a creste. Trebuie ingrijite permanent, astfel incat sa nu lasi buruienile sa le napadeasca. Uite, noi cand rasar langa flori niste lastari mai puternici care le iau din lumina, ii smulgem imediat ca sa nu le faca rau.” Atunci baiatul ii replica: “Si cum vreti sa traiasca un copac daca nu lasati lastarul sa creasca si sa capete putere?”

In acel moment, isi dadura seama de greseala in care se aflau cu totii, incercand sa cultive unele plante dupa regulile aplicabile altora. Se intoarsera in palat unde Craiasa Apelor ii astepta cu raspunsul. Increzatori, tinerii ii comunicara concluzia la care ajunsesera, si anume ca trebuie sa invete unii de la altii cum se ingrijeste fiecare din plantele pe care nu le cunosc. Craiasa Apelor dadu din cap a incuviintare si ii sfatui sa se intoarca la casele lor si sa le arate celorlalti ce sa faca. Cat despre drumuri, aveau sa le gaseasca neschimbate de atunci incolo, ii asigura Craiasa Apelor.

Asa au ajuns in sfarsit sa creasca flori in Regatul Copacilor si copaci in Regatul Florilor, iar drumurile din cele doua tari si intre cele doua tari sa ramana pe vecie batatorite pe locurile unde se aflau in ziua cand cei doi tineri din povestea noastra si-au luat ramas-bun de la Craiasa Apelor.

Iar dupa un timp, cele doua regate se unira intr-o tara mare si frumoasa numita – cum altfel – Regatul Florilor si al Copacilor, condusa de o pereche tanara si inteleapta.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s