Povestea merelor vindecatoare

Source: www.hdwallpapersnew.net

A fost odata ca niciodata un regat cum nu s-a mai vazut vreodata. Tara bogata, mandra si frumoasa condusa de un rege intelept, dar foarte batran.

Si regele avea patru fii, diferiti ca ziua si noaptea, ca iarna si vara, ca uscatul si marea. Primul inventa mereu tot felul de dispozitive ‘revolutionare’, pe care le testa in momentele cele mai nepotrivite, spre disperarea celorlalti. Al doilea prefera solutiile practice folosite in mod traditional si putea construi cu mainile sale orice unelte ii erau necesare. Al treilea era cufundat permanent in cartile din biblioteca si rar parasea lumea fanteziei. Cel mai mic era un baiat obisnuit, nu se remarca prin nimic – avea insa un spirit fin de observatie si privea cu atentie lumea si pe oamenii din preajma sa.

In mijlocul acelui regat se afla un lac mare cu o insula pe care se afla o gradina minunata. In acea gradina cresteau niste meri despre care se spunea ca au puteri vindecatoare. Merele erau de diferite culori si fiecare soi era bun la ceva. Pe insula nu se putea ajunge insa, caci era pazita de un balaur fioros. Oricat si-ar fi dorit oamenii sa-i vindece pe cei bolnavi, nimeni nu se incumeta sa se apropie de livada de meri.

Intr-o buna zi, locuitorii regatului observara pe insula o fata frumoasa ca soarele ce insotea balaurul. Vazand-o, fiii cei mari ai regelui isi pusera in gand sa o cucereasca. Isi facura tot felul de planuri si se hotarara sa traga la sorti care sa incerce primul, al doilea si al treilea. Cel mic ii privea dintr-o parte in tacere.

Sortii facura ca ordinea sa fie cea a varstei.

Si iata ca baiatul cel mai mare pleaca spre insula cu un aparat de imblanzit fiarele pe care il inventase.

Ajuns la malul lacului, puse in functiune aparatul si observa cum balaurul se linisteste si se culca la pamant. Dupa aceea nu mai stiu ce sa faca, asa ca dupa ce astepta cateva ore sa-i vina o idee, iar intre timp balaurul se trezi si incepu sa scuipe foc inspre el, lasa masinaria si se intoarse plin de nemultumire la palat.

Al doilea isi incerca si el norocul. Construi o barca si se apropie de insula, dar balaurul fiind treaz si furios, il alunga imediat. Fugind speriat la mal, abadona barca si dus fu. Reveni la palatul si la ustensilele sale.

Al treilea pleca la drum cu un teanc de poezii si cantece de dragoste si cum ajunse la locul de unde pornisera si fratii sai, incepu sa cante si sa recite pana ii atrase atentia fetei. Nu reusi insa sa porneasca barca lasata de fratele sau si nici sa foloseasca aparatul pentru a imblanzi balaurul, astfel incat arunca foile pe jos descurajat si reveni la palat, afundandu-se din nou in lecturile sale.

In timpul acesta, regele cazu grav bolnav. Sezand zilnic la capataiul sau, regina fu cuprinsa de o neagra suparare. Baiatul cel mic isi ingriji tatal cum se pricepu mai bine, dar vazand ca starea lui nu se imbunatatea, ci dimpotriva cu fiece zi devenea tot mai rea, se gandi la merele miraculoase ca la singura solutie salvatoare.

“Chiar daca va fi sa pier, macar voi fi incerat sa-l ajut pe tata”, isi zise el. Inainte de a pleca, mama sa ii dadu urmatoarele sfaturi: “Cuvintele potrivite ajung la orice om, gesturile blande potolesc orice animal, natura iti ofera mijloace daca stii sa privesti cu atentie si lucrurile facute de mana omului te ajuta daca le folosesti cu intelepciune. Mergi sanatos si sa te intorci cu bine!”

Baietii cei mari erau necajiti de insuccesele purtate si se plangeau unul altuia de faptul ca nu reusisera sa castige inima printesei de pe insula. Nu prea le pasa nici de boala tatalui, nici de durerea mamei. Fiul cel mic le asculta povestirile si lua aminte la ce patisera fratii sai. Porni la drum cu incredere si manat de dorinta de a-si vedea tatal din nou pe picioare.
La marginea lacului gasi semnele incercarilor prin care trecusera fratii sai mai mari (barca, aparatul de imblanzit animale, foile cu poezii si cantece de dragoste imprastiate). Puse obiectele in barca. Apoi se uita in jur si gasi niste liane din care impleti o sfoara lunga si solida pe care o lua cu el. Ajuns pe insula, lega barca de mal si porni spre o poienita ce se zarea in apropiere, luand cu el obiectele din barca. Avu norocul sa o gaseasca pe fata singura in poiana. Fata canta si culegea flori. Cand il vazu, se opri speriata.
“- Nu te speria, nu vreau sa-ti fac niciun rau. Am venit sa te rog sa ma lasi sa iau cateva mere din gradina ta pentru tatal meu care e grav bolnav.”

“- Nu pot sa te las in gradina, e pazita de balaur. Chiar daca acum e plecat, nu lipseste niciodata mult si va fi vai si amar daca te gaseste aici. Si mie mi-e teama sa nu-l supar”, ii zise fata.

Baiatul replica: “- Uite, iti daruiesc in schimb toate obiectele pe care le-am adus cu mine. Am aici un aparat care te poate ajuta sa-l imblanzesti; e construit de fratele meu cel mai mare, care e foarte inventiv. Daca se intoarce balaurul si ma gaseste aici, il voi folosi. La plecare ti-l las tie, cine stie cand ai nevoie sa il folosesti si tu; iti arat cum functioneaza. De asemenea, am vazut ca iti place sa canti, asa ca poate ti-ar placea aceste cantece compuse de cel de-al treilea frate al meu, care este foarte talentat. Daca ma lasi sa iau merele, voi pleca imediat cu aceasta barca sigura construita de al doilea frate al meu, care e foarte priceput. Voi lega barca aici la mal cu sfoara aceasta, iar cand ajung eu in cealalta parte, tu doar trebuie sa tragi de ea si barca se va intoarce la tine. Astfel, vei putea pleca oricand de pe insula, daca vei dori. Ti-as fi foarte recunoscator daca m-ai ajuta sa-mi salvez tatal.”

Fetei ii placu de baiat si de felul cum ii vorbise.

“- De acord, te ajut, dar repede sa nu vina balaurul!” Zis si facut. Fata ii arata unde se gaseau merele potrivite pentru boala regelui si baiatul culese cate avea nevoie, apoi isi lua ramas-bun si pleca spre casa.

Ajuns acasa, ii dadu tatalui sau sa manace din merele vindecatoare. Mare bucurie fu pe mama sa si pe intreg palatul cand regele se ridica din pat si incepu sa se poarte cu multa vioiciune si veselie, asa cum ii era firea de dinainte de a se imbolnavi.

Trecu o vreme, nu prea multa, pana cand intr-o zi sosi la palat printesa de pe insula. Cei patru fii ai regelui se aflau in curte si se antrenau in lupte, asa ca toti printii. Cand vazura fata, cei trei baieti mai mari sarira la cearta, fiecare zicand ca fata venise pentru el. Fata insa merse direct la baiatul cel mai tanar, fara a-i baga in seama pe ceilalti.

“- Iti multumesc pentru sansa oferita, de a pleca de pe insula si a vedea lumea. Daca vrei sa ma insotesti, mi-ar placea sa am un tovaras de drum ca tine.”

Baiatul se gandi o clipa, se intoarse spre parintii sai care ii zambeau incurajator, se uita la fratii sai ce il priveau cu ochi mirati de parca atunci il descopereau prima oara si ii raspunse:

“- Si eu sunt bucuros de asa tovarasie!”

Si plecara in lumea larga impreuna. Iar calatoria lor continua inca.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s